Cum a transformat Disney basmele – ce invata copiii din ele
Oare ce a mai ramas din basmele ecranizate de Walt Disney? Cum influenteaza schimbarea scenariului – de la caracterul personajelor, pana la morala finala – imaginatia celor mici?
Cu o incredibila fascinatie pentru basme, ce va dainui pana la varsta adulta, in 1934, tanarul Walt Disney, aflat in pragul falimentului, decide sa realizeze o versiune cinematografica a basmului Alba ca Zapada. Adaptarea il salveaza financiar, ii aduce faima, dar este foarte diferita de textul originar, scris de Fratii Grimm.
Dupa succesul acestui desen animat lansat in 1937, vor urma multe alte productii Disney, si ele destul de indepartate de basmele originare, din care se inspira. Carl Gustav Jung spune ca basmele participa la constructia noastra psihica. Ele ne permit accesul la arhetipuri, „imagini virtuale“, asa cum le defineste Jung, pe care copilul le integreaza treptat, in functie de ceea ce traieste.
Intre arhetipuri, regasim Dragonul, Regele, Bunica, Printesa, Batranul intelept – toate, personaje evocate, dezvoltate si intretinute de basme, adevarate forte psihice care ne marcheaza profund. Dar ce se intampla cand aceste povesti ancestrale sunt modificate de animatie? Evident, nu se pune problema sa ii privam pe cei mici de filmele care ii captiveaza, insa putem sa le citim basmele originare si apoi sa discutam despre ele.
Craiasa zapezilor – Metafora oglinzii
Ce spune basmul lui Andersen. Doua cioburi ale unei oglinzi magice, vrajite, intra in trupul lui Kay, un baietel sarac, si il determina pe aceasta sa vada partea rea din orice lucru. Rapit de Craiasa Zapezilor, ii sare in ajutor Gerda, prietena lui cea mai buna, care pleaca in cautarea sa, dorind sa il salveze. Ca in orice basm, intervin fiinte bizare, apar situatii fascinante, inexplicabile.
Ce spune Disney. In ziua incoronarii sale, Elsa isi pierde controlul, ingheata totul in jurul sau si fuge in munti, unde devine Craiasa Zapezilor. Sora ei, Anna, pleaca sa o caute impreuna cu Kristoff, un tanar muntean, Sven, renul lui fidel si Olaf, un om de zapada magic.
Ce se schimba pentru copii. Textul lui Andersen degaja o fantezie mult mai puternica decat desenele animate, dar in anumite puncte cele doua viziuni se aseamana. In primul rand, distinctia Binelui de Rau si initierea personajului feminin inocent. Disney si Andersen insista pe fatalitatea care o loveste pe Elsa, prizoniera a reactiilor sale necontrolate, si pe partea sumbra care il cuprinde pe Kay. Doar iubirea sincera ii poate elibera de demonii care nu le dau pace. Diferenta este ca, in lungmetraj, gestul de iubire este savarsit de o sora si nu de un element exterior familiei si de sex opus. La Andersen, exista aceasta celebrare a diferentei, a exteriorului: Gerda este fata, Kay este baiat, ea nu are nicio legatura de sange cu prietenul ei si totusi il va salva. Acolo unde Andresen deschide perspectiva, Disney are tendinta de a o inchide, in favoarea sigurantei familiale.
Mica sirena – Dorinte imposibile
Ce spune basmul lui Andersen. Povestea unei micute sirene visatoare care traieste alaturi de tatal ei, regele marii. Fascinata de viata pe pamant, ea se indragosteste de un print care, in cele din urma, se casatoreste cu o alta. Cu inima franta, se sacrifica, moare si ajunge in Rai.
Ce spune Disney. Frumoasa sirena Ariel este fascinata de lumea oamenilor si se indragosteste de Printul care o ajuta sa descopere tot acest univers. In scena mai apare o batrana vrajitoare, dornica sa obtina puterea tatalui sirenei si, printr-un viclesug, o ajuta pe aceasta sa devina fiinta umana cu pretul vocii sale. Vrajitoarea incearca sa i-l fure si pe Print, dar este demascata si ucisa. Ariel se casatoreste cu Printul si are o viata fericita.
Ce se schimba pentru copii. In film, toata suferinta si sacrificiile iubirii neimpartasite sunt negate. Fetele „dragute“ gasesc mereu un sot, iar cele rele sunt pedepsite si nu ajung in Rai. Poezia si frumusetea scrierii lui Andersen sunt complet absente din desenul animat. Astfel, mica sirena nu mai este acea „copila unica, tacuta si ganditoare“, personajul bunicii, arhetip jungian si confidenta a fetitei; a disparut raportul cosmic al copilariei cu lumea, cu natura, este total marginalizat.
