Ii rasfatam prea mult?

De ce copiii cuplurilor divortate primesc mai multe cadouri?

Aproape intotdeauna Craciunul se sarbatoreste de doua ori: o data la mama, o data la tata. Iar cea mai ma­re teama a parintilor este ca la „celalalt” a fost mai placut. De aceea pluseaza, nu pentru binele co­pi­lului, ci pentru propriul interes narcisic. Astfel, cadoul seamana cu o cerere de genul „iubeste-ma” adresata copilului. Prizonier al acestei situatii si intrand in acest joc, copilul isi manipuleaza parintii deja rivali, care se lupta pentru a-i intra in gratii. El poate deveni tiranic, e­xagerat si niciodata satisfacut: „Vrei sa te iubesc? Da-mi tot ce vreau!”

Genoveva Teleki afirma ca „acest aspect tradeaza conflictul ramas actual intre parinti. Este vor­ba de rivalitatea si competitia in a-i arata copilului ca doar el, si nu ce­lalalt, il iubeste cu adevarat. Ca atare, si copilul ar fi bine sa faca la fel, sa-l excluda pe celalalt. Cel mic ajunge sa fie antrenat intr-o disputa care nu e a lui, care pe moment ii poate aduce beneficii (obtine ce vrea din ambele parti), dar pe termen lung il va face sa se simta neimportant, folosit in razboiul pa­rin­tilor. Ideal ar fi ca pa­rintii divor­tati sa realizeze ca pentru copil este esential sa aiba doi pa­rinti, sa nu fie pus sa aleaga. Exista, din fericire, si parinti care reusesc sa trea­ca peste esecul lor si sa coopere­ze in astfel de si­tuatii. De exemplu, afland din timp ce-si doreste copilul si stabilind ce cumpara fiecare. Fara a crea diferente si dandu-i fiului sau fiicei sentimentul ca se ocupa inca impreuna de el”.

Cum sa facem sa nu avem un copil plictisit?

„In primul rand, lasandu-l sa-si doreasca ceva nu doar ca pe un capriciu, ci sa si aiba un sens al dorintei lui. Sa simta utilitatea acelui ceva si eventual sa inteleaga ca va trebui sa dea si el ceva in schimb. Apoi, implicarea parintilor in jocul copilului e foarte importanta. Ne dorim poa­te de multe ori ca jucaria cea noua sa absoarba atentia copilului si sa ne aduca niste clipe de li­niste. Dar, pe cat posibil, ar fi bine sa im­par­ta­sim uneori bucuria lui”, spune Ge­no­veva Teleki.

Cu siguranta se va plictisi daca ne incapa­tanam sa-l co­plesim cu cadouri, pe care oricum la un moment dat nu le va mai aprecia. Mai ales daca il lasam sa creada ca toate aceste cadouri sunt de fapt un drept al sau. Inversul este sa ii lasam timp sa spuna ce isi doreste, care ii sunt pre­ten­ti­ile, fara a fi satisfacute fortat si imediat. In felul acesta, copilul in­­vata sa viseze, sa se proiecteze in vi­itor. Sa amane momentul satisfactiei dat de indeplinirea dorin­te­lor si sa nu bata din picioare a­tunci cand este frustrat. Dar asta cu pre­tul re­nun­tarii la fantasmele pu­terii, devenind mai matur.

Este o practica zilnica foarte utila, nu doar pentru sezonul sarbatorilor. Cred ca majoritatea parintilor ar fi foarte usurati daca cel mic nu s-ar tavali in mijocul ma­gazinul pentru ca vrea jucaria aceea stiind ca aceasta este modalitatea cea mai rapida pentru a ob­tine ceea ce isi doreste.

Cum alegem cadoul po­trivit evitand risipa?

„Incercand sa surprindem dorin­tele copilului, intrebandu-l si a­dap­­­­tan­du-i dorintele si cadoul la nivelul varstei. Important este si ni­velul posibilitatilor noastre fi­nan­­cia­re actuale, dar mai ales viitoare. Acum putem sa-i luam tot ce-si do­reste, dar vom putea si la anul? O anumita cumpatare va feri co­pilul de frus­trari ul­te­ri­o­a­re”, afirma Genoveva Teleki.
In­tai intrebam copilul ce ii place cu adevarat si apoi facem o triere, caci este foarte probabil ca lista sa fie prea lunga. Desi este imposibil ca in acelasi timp sa fie cu ade­va­rat pa­sionat de o multitudine de lu­cruri. Daca op­tam pentru efec­tul sur­priza atunci trebuie sa fim si­guri ca alegerea pe care am fa­cut-o este cea buna. Iar pentru a atin­ge acest obiectiv este esential sa ne gandim intai la ce-i place co­pi­lului, nu la ce ne place noua. Sa-i respectam do­rintele lui, nu impulsurile noastre.

Isabelle Taubes, Stéphanie Torre
Traducere Si adaptare: Catalina Cristescu

de citit: Mami, tati, ma auziti? Jacques Salome Editura Curtea Veche, 2007 Cand copilul are acces la exprimarea verbala, incepe minunatul joc al transpunerii in cuvinte a trairilor si a emotiilor, al ascultarii si al recunoasterii copilului ca individualitate. Parintii si educatorii sunt pusi in fata unei varietati de limbaje nonverbale pe care trebuie sa le asculte, sa le recunoasca si sa incerce sa le inteleaga.