Now Reading
Sa nu mai punem presiune pe copii!

Sa nu mai punem presiune pe copii!

Revista Psychologies

Interviu cu Patrice Huerre, pedopsihiatruDiscursul parintilor este ambivalent

„Nu muncesti destul, media ta e insuficienta, fara o diploma nu faci nimic…“ Aceste mici fraze mentin copilul in stare de stres si sunt total contraproductive, previne specialistul.
 

Psychologies: Care este natura presiunii la care este supus copilul?

Patrice Huerre: Exista doua forme de presiune. Una este cantitativa, alta este calitativa. Prima consta in a-i repeta copilului ca nu munceste destul – asadar, organizeaza totul in jurul muncii pe care el trebuie sa o presteze. A doua se refera la note, la competitie, la comentariile profesorilor, care nu sunt niciodata suficient de laudative. In cele doua cazuri, accentul este pus exclusiv pe insuficientele reale sau imaginare ale copilului. Ceea ce, in loc sa il stimuleze, asa cum cred parintii, il fac sa se indoiasca de el insusi, ii sting curiozitatea si, in final, il demotiveaza in profunzime.

Parintii sunt, asadar, marii responsabili de stresul copilului?

P.H.: Sa nu-i culpabilizam pe parinti. Ei cred ca sunt responsabili de reusita scolara a progeniturii. Ceea ce se traduce printr-o stimulare tot mai precoce si, implicit sau explicit, prin promovarea performantei si a competitiei. Astazi, un elev agitat este considerat activ si precoce. Dar poate ca agitatia lui este rezultatul unei hiperstimulari parentale, constienta sau nu. Rezultatul: parintii, prinsi in decizia lor de a-i asigura copilului toate sansele in aceasta lume, unde lucrurile nu sunt deloc simple, il fac prizonieri ai anxietatii si nelinistii lor.

Cum se exercita aceasta presiune la nivel cotidian?

P.H.: In principiu, prin doua metode: ne focalizam pe note si le retinem pe cele proaste si gasindu-le pe cele bune… normale. Si reducem comunicarea familiala la un dialog intre parinte si elev. Cati dintre copii nu spun ca ei simt ca parintele ii reduce la statutul de elev! Nu ii intreaba ce ii face sa vibreze, ce ii nelinisteste, nu vorbesc despre ei insisi la aceeasi varsta, nu povestesc despre ziua lor de munca – iata ceea ce tese, de fapt, o relatie deopotriva intima si respectuoasa. Si care permite sa evacuam stresul de peste zi. Presiunea suprima dimensiunea placerii si curiozitatea invatarii, este incompatibila cu motivarea.

Dar si cand rezultatele nu sunt bune, se impun anumite masuri…

P.H.: In acest caz, a pune pielea pe bat, nu face decat sa agraveze treburile. De cand dureaza problema? Este prima de acest fel sau au mai fost si altele? Ce spune copilul? Ce spun profesorii? Care este intuitia mea de parinte? Este vorba despre lipsa efortului, de organizare proasta, de probleme de concentrare sau de intelegere? Daca nu facem un tur complet al problemelor, ne alegem cu un raspuns nu doar incomplet, ci si nociv. Exigenta buna se obtine atunci cand parintele a facut distinctia intre inte¬resul obiectiv al copilului si ceea ce proiecteaza asupra lui din propriile sale nelinisti. Cheia este o vigilenta binevoitoare: stabilim un cadru si un ritm de munca adaptat nevoilor copilului si il ajustam in functie de evolutia lui.

Editare: Iuliana Alexa

Credit foto: Guliver/ Getty Images

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top