Importanța jocului la copii: cum dezvoltă emoțiile, relațiile și reziliența

Importanța jocului la copii nu ține de „a pierde vremea”, ci de a-și construi lumea interioară. Prin joc, copiii își dezvoltă limbajul, își reglează emoțiile, învață reguli sociale și își exersează controlul intern. Jocul este învățare: locul sigur unde frica, furia, gelozia sau dorul pot fi exprimate fără rușine, iar relația cu părintele rămâne stabilă.

De ce jocul este esențial

Jocul este mediul natural de dezvoltare al copilului. Prin joc, copilul își practică abilitățile motorii, își dezvoltă limbajul, își construiește relațiile sociale și își reglează emoțiile. Din punct de vedere psihologic, jocul nu este „o pauză” de la învățare. Jocul este învățare.

Un copil care se joacă nu „pierde vremea”, ci își organizează lumea internă. Atunci când construiește un turn din cuburi, când inventează o poveste, când se joacă „de-a școala”, el lucrează la identitate, la control intern și la sens.

Prin joc, copilul experimentează următorul mesaj fundamental: lumea poate fi înțeleasă și pot avea un rol în ea. Asta îi oferă siguranță internă, nu doar distracție de moment. Fără joc suficient, copilul poate părea cooperant, „cuminte”, dar emoțional rămâne încărcat, neliniștit sau tensionat.

Jocul este, de asemenea, unul dintre principalele moduri prin care se construiește siguranța emoțională. În joc, copilul poate exprima lucruri prea mari pentru a le spune direct: frică, furie, gelozie, dor, rușine. Dacă jocul rămâne un spațiu sigur, aceste emoții nu se blochează în corp.

Ce este jocul simbolic și de ce contează

Jocul simbolic (numit și „joc de rol”, „pretend play”, „de-a…”) este jocul în care copilul folosește obiecte, personaje și situații imaginare pentru a reprezenta ceva din lumea lui internă. Este jocul în care un cub devine o mașină, o lingură devine un microfon, o pătură devine o capă de supererou. Este jocul în care copilul spune eu sunt doctorul și tu ești bolnavul, eu sunt mama și tu ești bebelușul care plânge, eu sunt șoferul și tu nu respecți regula.

Prin joc simbolic, copilul procesează realitatea emoțională într-o formă în care o poate controla. Dacă la grădiniță cineva a țipat la el, acasă poate apărea jocul acum eu sunt educatoarea rea și tu stai pe scaun și nu ai voie să te miști. Ceea ce vedem la suprafață pare autoritar, dramatic sau chiar agresiv. Ce se întâmplă în profunzime este mult mai important: copilul reia o situație încărcată emoțional, dar de data asta puterea este la el.

Aceasta este o formă timpurie de autoreglare emoțională. Copilul își spune, prin joc: a fost intens, dar pot să mă uit din nou la asta fără să mă rup.

Jocul simbolic mai are o funcție esențială: organizează emoții care, altfel, ar rămâne neexprimate. Un copil poate să nu poată spune m-am speriat foarte tare când nu m-ai găsit la magazin, dar poate să joace, de zece ori la rând, scenariul copilul se pierde și mami îl caută peste tot, mami plânge, mami aleargă și apoi îl găsește. Acesta este modul psihicului lui de a-și rescrie frica într-o poveste care se termină cu regăsire și siguranță.

Implicarea părintelui în joc

Participarea părintelui la joc nu înseamnă să preiei jocul sau să îl transformi într-o lecție. Înseamnă să intri în lumea copilului pe regulile lui, nu pe regulile tale.

Pentru copil, faptul că adultul intră în jocul lui înseamnă lumea mea interioară contează pentru tine. Asta întărește legătura emoțională, care la rândul ei îi reduce anxietatea de bază.

Implicarea sănătoasă a adultului în joc are câteva caracteristici:

• Urmezi scenariul copilului. Dacă el spune eu sunt doctorul, tu ești pacientul bolnav, părintele poate răspunde da, am febră foarte mare, nu pot să mă ridic, în loc să corecteze: nu, nu așa se pune termometrul.
• Pui întrebări care deschid, nu întrebări care conduc interogatoriu. Oooo, pacientul e speriat? Ce se întâmplă cu el? îi dă spațiu emoțional. De ce ești speriat? De cine ți-e frică? Cine ți-a făcut asta? îl scoate din joc și îl pune în defensivă.
• Așezi emoția în joc, nu doar comportamentul. Dacă scenariul copilului este dur, părintele poate spune în joc vai, băiețelul ăsta e foarte furios și țipă tare, se pare că bebelușul plânge pentru că îi e dor. Fără judecată morală, doar traducere emoțională.

Când părintele face asta, jocul devine un loc în care copilul își poate testa și exprima emoțiile intense fără să fie făcut de rușine pentru ele. Asta construiește reziliență emoțională: copilul învață că poate trăi emoții foarte mari și totuși relația rămâne sigură.

Importanța jocului la copii pentru dezvoltarea emoțională

Jocul este una dintre principalele modalități prin care copilul își construiește reglarea emoțională, empatia și capacitatea de a repara relații.

În primul rând, jocul îi permite copilului să descarce tensiune într-un mod acceptabil. În jocul de lupte cu perne, în jocul cu monștri, în jocul de „vin dragonii și fugim”, copilul eliberează frică, furie și adrenalină într-un context controlat. Când un copil aleargă prin casă strigând vin extratereștrii, ascunde-te după mine!, el nu este doar „agitat”. El își antrenează corpul să suporte excitație ridicată (puls accelerat, energie foarte mare) fără panică. Asta înseamnă că își antrenează viitoarea capacitate de a gestiona stresul.

În al doilea rând, jocul este locul în care copilul exersează relația dintre putere și vulnerabilitate. În jocul de rol, copilul poate fi pe rând salvatorul, cel rănit, cel care greșește, cel care repară. Aici se formează bazele empatiei. Când copilul joacă te-am lovit din greșeală și acum îți pare rău, el exersează o formă timpurie de asumare și reparare emoțională: îmi pare rău, nu am vrut să te doară. Aceasta este aceeași structură relațională de care va avea nevoie, mai târziu, între colegi și prieteni.

În al treilea rând, jocul oferă copilului un limbaj simbolic pentru emoțiile grele. Emoții precum gelozie, rușine, sentimentul de excludere sau teama de pierdere sunt dificil de exprimat direct. În joc sunt mai ușor de tolerat. Cățelușul mic e trist pentru că mami cățeluș a stat numai cu puiul celălalt astăzi este, de foarte multe ori, traducerea emoțională a propoziției reale sunt gelos pe fratele meu și mi-a fost dor de tine. Părintele care rămâne în poveste, fără a ridiculiza mesajul, îi arată copilului că gelozia, dorul sau frustrarea pot fi exprimate și primite. Fără această siguranță, emoțiile puternice tind să iasă prin comportament agresiv.

Când adultul intervine prea tare în joc

Există situații în care bună intenție a adultului sabotează exact beneficiul jocului.

Una dintre ele este transformarea jocului în lecție morală. Dacă, în mijlocul jocului, adultul intervine cu vezi, așa se întâmplă când ești obraznic, copilul învață că jocul nu mai este loc sigur, ci teren de corectare. În acel moment, nu se mai exprimă, ci începe să performeze „varianta corectă”.

O a doua eroare frecventă este graba adultului de a repara emoția copilului cât mai repede. Dacă în joc copilul creează o scenă tristă și adultul sare imediat cu dar totul e bine, nu e nimic rău, gata zâmbește, emoția dificilă este întreruptă înainte să poată fi procesată. Copilul rămâne cu ea blocată. Un răspuns mult mai sănătos este să rămânem în narațiune: puiul e foarte trist acum, i-a fost foarte dor… și totuși mami se întoarce și îl ia în brațe foarte strâns. Aici emoția este recunoscută, tolerată și apoi așezată într-un final sigur, nu negată.

O a treia eroare este controlul excesiv al regulilor jocului. Când adultul conduce tot, copilul nu mai simte că jocul îi aparține. Iar dacă jocul nu îi aparține, nu îl va folosi ca spațiu de exprimare emoțională.

Pentru dezvoltarea emoțională, nu contează perfecțiunea jocului, ci libertatea psihologică din interiorul lui.

De ce jocul protejează copilul pe termen lung

Jocul de zi cu zi pregătește copilul emoțional pentru situațiile reale care vor veni mai târziu: conflicte cu colegii, pierderea unui prieten, rușinea de a greși, prima respingere socială, primele limite serioase.

Un copil căruia i s-a permis să se joace povestea fricii își va recunoaște frica mai târziu și va putea spune mi-e teamă, am nevoie să stau lângă tine. Un copil care a putut să joace scenarii de supărare fără a fi etichetat „rău” are șanse mai mari să spună sunt foarte nervos, am nevoie de o pauză, în loc să lovească. Un copil care a putut să joace reuniuni și despărțiri va intra mai pregătit în grădiniță, tabără sau, mai târziu, adolescență, cu ideea mă despart, îmi este greu și totuși relația rămâne.

Jocul de azi înseamnă reziliența de mâine

Pe scurt, jocul este locul unde copilul învață, în siguranță, ceea ce va avea nevoie să folosească în nesiguranță.

Jocul liber, jocul simbolic și prezența emoțională a părintelui în joc construiesc capacitatea copilului de a-și conține emoțiile, de a le exprima fără să se piardă în ele și de a rămâne conectat în relație chiar și atunci când îi este greu. Aceste abilități, autoreglarea, empatia, repararea relațională și toleranța la frustrare, sunt baza pe care se clădește mai târziu reziliența emoțională.