Cynthia Loris, artist plastic și supraviețuitoare a violenței domestice ne povestește despre captivitatea într-o relație…
Copiii care de mici, rămași cu un părinte singur, au fost puși să contribuie la creșterea fraților sau grijile familiei, la maturitate, poate ajunge chiar să refuze să devină părinte. Este ceea ce numim sterilitate psihologică. Altfel, dacă devin părinți, ei vor transmite copiilor lor suferințele resimțite în propia copilărie. Mai multe informații de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
În cazul unei relații abuzive, victima va fi îndepărtată de prieteni și familie și, la rândul ei, din teamă și rușine se va autoizola. Tăinuirea din partea celor din jur, care bănuiesc sau știu despre ce este vorba, nu face decât să încurajeze perpetuarea situației. Stăm de vorbă cu Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică.
Ca părinte singur, deseori putem cădea în capcana responsabilizării excesive a copilului. Atunci când acesta preia multe sarcini și devine decident, alături de noi, așa cum un partener ar trebui să fie, este un prim semnal că suntem pe calea greșită. La fel se întâmplă și atunci când avem așteptări prea mari de la el, în special să reușească acolo unde noi am eșuat. Sfaturi și recomandări de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
Fie am auzit, fie chiar noi ne confruntăm cu anumite probleme în familie care par să se repete de la o generație la alta. Uneori repetăm anumite comportamente dăunătoare din „loialitate” față de predecesorii noștri, față de care nu vrem să fim mai buni. Mai mult, trauma preluată de la generațiile anterioare, există în subconștientul nostru, căutând vindecare. Mai multe informații primim de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
Lipsa unui părinte, fie din cauza unui deces sau al unui divorț, este traumatică pentru copil. Cu atât mai dificilă pentru el este transformarea lui într-un confident, prieten sau „partener”, al unui părinte singur. Cînd preia sarcinile unui adult, copilul este forțat să se maturizeze, își pierde copilăria și este copleșit de responsabilizare. Detalii primim de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
Întrucât copiii sunt în contact cu emoțiile lor, ei fiind foarte vulnerabili, ne putem folosi de diferite situații pentru a explica celor mici emoțiile mai puțin plăcute, dar și cum pot ieși din stările respective. Acceptarea greșelilor și a dispozițiilor neplăcute, este primul pas către a învăța toleranța și compasiunea. Detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu. (www.psihomedeor.ro).
Într-o primă etapă trebuie să înțelegem cum am ajuns să nu ne oferim compasiune, iar apoi să avem disponibilitatea să ne cunoaștem și să stăm mai mult în contact cu propriile emoții. Deși nu este un proces simplu, psihoterapeutul Livia Căciuloiu ne explică de ce este necesar. (www.psihomedeor.ro).
Atunci când noi înșine avem nevoie de compasiune, iar în jur avem persoane care ne impun autodepășirea, interiorizăm un standard și o atitudine pe care o aplicăm atât față de noi cât și față de ceilalți. Acest lucru înseamnă și că nu mai oferim atenție emoțiilor noastre. Dacă nu învățăm să ne acceptăm greșelile și să acordăm atenție emoțiilor noastre, nu vom ști nici cum să ne acordăm nouă sau celorlalți compasiune. Detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
Compasiunea înseamnă să fim în contact cu propriile emoții și să ne permitem să simțim ce ar însemna să fim în situația celuilalt. Acceptarea propriei vulnerabilități ne ajută să nu confundăm mila cu compasiunea. Detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
Într-un cuplu, mila este toxică pentru ambii parteneri, în special pentru cel care traversează o perioadă de vulnerabilitate. Mila atrage devalorizare și, totodată, dificultăți în a depăși situația respectivă. Aceeași situație o regăsim și în relația cu părinții, dacă le subliniem neputința tratându-i cu milă. Despre problemele ce rezultă din sentimentul de milă vorbim cu psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
Deseori confundăm mila cu compasiunea și empatia, deși sunt foarte diferite. Sentimentul de milă apare atunci când observăm diferențele dintre statutul nostru și al celuilalt, iar ajutorul acordat implică mai puțină empatie. Observăm durerea celuilalt, dar observăm și că nu suntem în poziția sa și nu am vrea să ne confruntăm cu așa ceva. Făcând comparații, ne situăm într-o poziție privilegiată. Mai multe detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
De cele mai multe ori petrecem marea majoritate a timpului, mergând cu mintea în trecut sau în viitor, iar acest obicei ne dă multe stări de anxietate. Ruminarea și îngrijorarea sunt elementele care ne cresc disconfortul, iar de sărbători putem trăi mai puternic anxietatea. Detalii primim de la psihoterapeutul Roxana Arion (roxanaarion.ro).
Este important să ne analizăm propriile gânduri care generează stările de anxietate. Odată ce facem această analiză, conștientizăm cât de departe sunt acestea de realitate și reușim, treptat să schimbăm stilul de atașament pe care îl avem. Aflăm mai multe detalii din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
Anxietatea este o emoție adaptativă, care poate scăpa însă de sub control atunci când nu o gestionăm corect. Ce avem de făcut când noi sau cineva apropiat, mai ales în preajma sărbătorilor, manifestăm anxietate, aflăm de la psihoterapeutul Roxana Arion (roxanaarion.ro).
Sunt situații în care un stil de atașament anxios-dependent devine toxic așa cum sunt șanse ca o astfel de persoană să ajungă să se cunoască foarte bine și să modifice acest stil. Despre cum funcționează atașamentul aflăm mai multe detalii din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
De cele mai multe ori, o persoană cu un stil de atașament anxios-dependent intră în relație cu un partener cu stil de atașament evitant. Acest lucru se întâmplă pentru că se confundă anxietatea cu „fluturii în stomac”, respectiv sentimentul de îndrăgostire și de interes pentru celălalt. Mai multe detalii primim din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
Anxietatea poate lua diferite forme, trecând de la îngijorare la teamă și la panică. Uneori, poate avea rol adaptativ, de motivare și protejare a propriei valori, alteori, la polul opus, îngijorarea se transformă în ruminare obsesivă. Detalii primim de la psihoterapeutul Roxana Arion (roxanaarion.ro).
O persoană cu stil de atașament anxios-dependent va cere foarte des reasigurări din partea partenerului de cuplu. Gelozia apare atunci când aceste semne lipsesc, el tolerând foarte greu frustrarea. Mai multe detalii primim din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
Stilul de atașament depinde de felul în care am fost crescuți, dar și de experiențele noastre de viață. Un stil de atașament anxios-dependent se poate modifica de-a lungul vieții, în funcție de tipul de relații pe care le întreținem și interesul de a ne descoperi și accepta propriile emoții. Detalii aflăm de la psihoterapeutul Ana Dobre.
Uneori, relația cu părinții devine copleșitoare, motiv pentru care trebuie să existe un echilibru între relația cu aceștia și viața personală. Despre importanța spațiului personal și modul în care putem pune limite sănătoase în relația cu părinții am discutat cu psihoterapeutul Lakshmi Bărbuș.
Sunt persoane care dacă sunt stresate sau triste nu pot mânca. Deși este un comportament în oglindă, tot o formă a asocierii mâncării cu stările emoționale este. Din ce motive avem o lipsă de apetit pe fond emoțional și ce ne transmite acest comportament aflăm de la psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana (anapantazescuana.ro).
În absența unor modele alternative, realitatea din familia noastră reprezintă un firesc, chiar dacă există toxicitate. Dar acest lucru nu înseamnă că nu apare disconfort, că nu resimțim lipsa de libertate, chiar și sentimentul de vină. Despre cum identificăm șantajul emoțional și faptul că suntem manipulați de familie am stat de vorbă cu psihoterapeutul Lakshmi Bărbuș.
Schimbarea se produce treptat, dar este posibil să renunțăm la mâncatul pe fond emoțional. Primul pas este să conștientizăm acest comportament al nostru, iar ulterior să încercăm să controlăm anumite impulsuri. Detalii primim de la psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana (anapantazescuana.ro).
Există îndemnul de a face un copil pentru a avea cine să ne îngrijească la bătrânețe. Dar plasarea nevoilor părinților în grija copiilor, îngrădește libertatea copiilor care se simt împovărați de această datorie. Despre ce avem de făcut când relația cu părinții în vârstă este toxică, aflăm de la psihoterapeutul Lakshmi Bărbuș.
Dacă există certuri constante cu părinții în vârstă, problemele sunt mai profunde decât cele incluse în dispute. Una dintre ele, este dependența de părinți, de regulile și deciziile lor, chiar și atunci când suntem adulți. Mai multe detalii despre conflictele pe care le avem cu familia primim de la psihoterapeutul Lakshmi Bărbuș.
Uneori confundăm senzația de foame cu cea de sete. Alteori, mâncăm sau ronțăim atunci când nu avem senzație de foame – când lucrăm sau când ne uităm la televizor. Cum identificăm că avem această problemă și mâncăm pe fond emoțional, aflăm de la psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana (anapantazescuana.ro).
La nivel fizic, efectele sunt evidente, mâncatul pe fond emoțional ducând la creșterea în greutate. Totodată, astfel pot apărea probleme cardiovasculare sau gastrointestinale, ori să dezvoltăm diabet. La nivel psihic, resimțim anxietate și tristețe, ca urmare a efectelor fizice sau a imposibilității de a ne schimba comportamentul alimentar. Detalii primim de la la psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana (anapantazescuana.ro).
Încă de când suntem bebeluși și suntem alăptați de mamă, dăm o conotație pozitivă mâncatului, ca fiind un semn de iubire. Pe parcursul vieții, mâncarea devine un mod de condiționare, atunci când folosim dulciurile sau alte recompense fie pentru că suntem mulțumiți de o situație, fie că suntem triști sau stresați. Despre alte motive pentru care mâncăm pe fond emoțional, am stat de vorbă cu psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana (anapantazescuana.ro).
Este sănătos să fim conștienți care sunt motivele noastre personale de a face un compromis, dar și să știm să comunicăm partenerului, asertiv, despre această alegere a noastră. Ce efecte negative are neasumarea unui compromis în cuplu aflăm de la psihoterapeutul Miruna Stănculescu.
