Now Reading
Chiar si copiii stiu ce vor

Chiar si copiii stiu ce vor

Revista Psychologies

Abia incepusem clasa a VI-a si deja intrasem intr-o mare incurcatura. Pe scurt lucrurile stateau cam asa: Din cauza galagiei din clasa, lucru reclamat de mai toti profesorii, diriginta a actionat in forta, fara sa mai faca apel la sprijinul parintilor. Astfel, ne-a asezat pe toti in fata, in ordinea descrescatoare a inaltimii, urmand ca acest criteriu sa stea la baza stabilirii colegilor de banca si a pozitiei in banci.

Mi-am pierdut in acest fel cea mai buna colega de banca de pana atunci si m-am ales cu un tovaras de suferinta. Acest baiat grasut, plictisitor si neatractiv era si el nemultumit de situatia in care se gasea, dar a acceptat-o fara prea mult entuziasm, dar fara suparare, ca si cum ar fi fost o chestie de destin. Imparteam aceeasi banca de ceva vreme si incepusem sa ne consideram o echipa. Ne respectam reciproc, ne consultam in problemele ce vizau scoala si profesorii si ne sustineam unul pe celalalt.

Asta pana cand, din cauza acestei prea bune colaborari, am inceput sa nu mai tinem cont de ceilalti, schimband impresii chiar in timpul orelor. Partea proasta era ca, din pacate, am fost imediat reperati, fiind singurii care aveam aceasta preocupare. Ce sa-i faci, pe mine una ma atingea destul de des plictisul la scoala…

Drama a inceput la o ora de limba romana. Ni se schimbase profesorul, iar noua profesoara era o persoana dura, care credea ca bataia ar mai rezolva din problemele scolii. Primisem recunoasterea clasei in primele ore si fusesem promovata in functia de controloare de tema pe randul meu. Asa ca mare i-a fost surpriza profesoarei cand, din senin, cel mai indisciplinat elev al clasei s-a ridicat in picioare si, dintr-o suflare a adus la cunostinta intregii clase un fapt cat se poate de real “colega mea Mirela a spus ca poezia este tampita!”. Profesoara s-a indreptat in pas vioi spre mine, cu mana drepta la spate, deja pregatita sa ma loveasca. Pana sa ajunga la banca mea, mi-am indreptat privirea ucigatoare spre ea, ca singura modalitate de aparare.

See Also

Si, n-o sa va vina sa credeti – a mers. S-a multumit sa-mi tina un discurs plin de reprosuri si cu morala la vedere…. Ce a urmat insa, a fost mult mai dureros. Diriginta a sunat-o pe mama, i-a povestit ce taraboi facem eu si colegul meu de banca ora de ora si cum reuseam sa suparam toti profesorii si, in mod cel putin ciudat, a intrebat-o pe mama daca are vreo intelegere cu mama colegului meu. Si, culmea culmilor, ca ea, diriginta ce provocase in mod indirect aceste intamplari, crede ca m-am indragostit. Evident, mama nu stia nimic si nici vorba sa se opuna schimbarii din banca, solutia salvatoare propusa. In sprijinul afirmatiilor sale, diriginta a folosit, in mod inutil, tot armamentul din dotare: Ce-o fi gasind Mirela la acest baiat ca este si urat si nici nu da semne ca ar intelege ceva la scoala? Tocmai ea, o fata asa draguta si destepta…

Probabil ca multi dintre cei ce ma cunosteau gandeau in acest fel simplist. Adevarul era ca, la Sasa, cel mai mult imi placea ca era intotdeauna de acord cu mine… Peste timp am ramas buni prieteni, simteam cand aveam nevoie unul de celalalt si aceeasi placere de a conversa ne facea sa credem si sa speram ca nu ne vom desparti niciodata…

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top