Now Reading
Educația financiară ar trebui să fie obligatorie

Educația financiară ar trebui să fie obligatorie

Am spus de mai mult timp că educația financiară este esențială și în același timp lipsește aproape cu totul în România.

 

De aceea vedem oameni care au luat credite ce au devenit niște poveri financiare, pentru că oamenii percep banii ca pe ceva abstract, nu ca pe ceva foarte concret, cum și sunt.

Educația financiară ar trebui să înceapă odată cu primele noțiuni de matematică.

Nu știm să negociem, nu știm să amânăm satisfacția de moment a unei noi perechi de pantofi pentru satisfacția pe termen lung a economiilor, iată tot atâtea comportamente care ar intra la educație financiară și pe care nu ni le predă nimeni.

Și atunci când o pățim, atunci când ne înglodăm în datorii, tot avem orgoliul de a spune că știm ce facem. Dar nu ar trebui să fie astfel.

Raluca e consultant financiar. E o profesie destul puțin înțeleasă de către micii întreprinzători sau care cred că se pricep ei la toate, și mai ales la făcut bani…

„Un consultant financiar (sau de business) te ajută să găseşti soluţii pentru a-ţi desfăşura activitatea în afacerea ta în condiţii de siguranţă.

Te ajută să vezi realitatea de azi, într-un format care să-ţi fie clar şi uşor de înţeles, şi să îţi proiectezi obiectivele şi să vezi impactul pe care acestea îl vor avea asupra business-ului tău în viitor.

Îţi descrie punctele slabe şi punctele forte, te ajută să îţi optimizezi costurile şi să-ţi maximizezi veniturile astfel încât activitatea să fie profitabilă şi pe termen lung.

Românii ştiu că există acest serviciu dar nu apelează la el pentru că majoritatea owner-ilor de business (mă refer aici la cei mici şi mijlocii) aleg să le conducă după „flerˮ şi „experienţăˮ.

Asta însă nu este deloc suficient că să-ţi dezvolţi o afacere sănătoasă şi durabilă.

 

Citește și:

Ce le spunem copiilor despre bani? Învață să le faci o educație financiară corectă

4 motive pentru care banii ne provoacă anxietate

 

Majoritatea companiilor mari au departamente de analiză financiară. În acest fel se asigură că bugetele sunt respectate, cheltuielile şi veniturile sunt monitorizate, abaterile sunt semnalizate iar în acest fel ştiu că obiectivele vor fi atinse şi dacă nu, vor şti care sunt cauzele şi ce au e făcut pe viitor.

Din păcate, majoritatea afacerilor mici funcţionează doar pe rulaje, pe baza încasărilor şi plăţilor.

Prea puţini întreprinzători îşi analizează cheltuielile, veniturile sau profitabilitatea.

Mulţi îşi întocmesc un buget fără să îşi stabilească şi un obiectiv şi de cele mai multe ori, uită de el începând cu a doua zi!

Este util pentru că te ajută să ai cursivitate în business. Ştii clar ce ai de făcut, ce costuri ai, pe ce venituri te bazezi.

See Also

Cel mai mare risc este că afacerea ta să „moarăˮ fără să ştii de fapt care este cauza, fără să ştii dacă puteai face ceva că să o „salveziˮ.

Un consutant financiar este ca un medic în domeniul de business.

Îţi arată de ce boală suferă afacerea ta şi îţi prescrie „tratamentulˮ pe care evident este sănătos să îl urmezi.

Dacă ai o afacere sănătoasă, te ajută să o menţii aşa.

Cu timpul, întreprinzătorii vor conştientiza că pentru a-ţi construi un business sănătos care să fie durabil este esenţial să ai un plan, un obiectiv pe care să-l urmezi iar pentru a face asta, este necesar să cunoşti datele de azi.

Vor conştientiza că nu este suficient să spui că afacerea „mergeˮ – trebuie să ştii şi cum; nu este suficient să spui că are „profitˮ – trebuie să îl şi cuantifici şi să ştii ce vrei să faci cu el.

Raluca Șimon Pandea

Tel. 0726211324

Mail: uka_smn@yahoo.com

www.ramfinancial.ro

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top