Now Reading
Educație și competiție la concursul de colectare separată „Ambasadorii Mediului”

Educație și competiție la concursul de colectare separată „Ambasadorii Mediului”

Revista Psychologies
educație-și-competiție-la-concursul-de-colectare-separată-ambasadorii-mediului

Elevii din București au 3 luni la dispoziție pentru a colecta separat deșeuri reciclabile de plastic, hârtie și carton la punctele instalate în școlile lor, dacă se înscriu în concursul „Ambasadorii Mediului” organizat de ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) și Primăria Municipiului București. Cei care reușesc să strângă cea mai mare cantitate vor primi titlul de Ambasadori ai Mediului și vor câștiga un premiu important pentru școala lor: 3 senzori de măsurat calitatea aerului, încurajând astfel acordarea atenției asupra factorilor de mediu înconjurător și comportamentul responsabil și sustenabil în ceea ce privește mediul.

Obiectivul ASAP România este de a reuși să adune în competiție cel puțin 200 de unități de învățământ primar, gimnazial și liceal din Capitală, să aibă 80.000 de tineri beneficiari direcți ai campaniei de informare și să reușească o țintă de colectare de cel puțin 20 de tone de deșeuri reciclabile, aferente unei reduceri estimate de 34 tone CO2. Astfel, ASAP va dota fiecare unitate de învățământ participantă în competiție cu cântare de mână necesare pentru raportarea cantităților de deșeuri reciclabile aduse de fiecare elev, la școală.

Concursul „Ambasadorii Mediului” se desfășoară până la finalul lunii noiembrie, ziua de 30 noiembrie fiind ultima în care se mai pot colecta deșeuri pentru reciclare. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii decembrie. Efortul elevilor va putea fi urmărit pe perioada competiției pe paginile de social media ale ASAP România, https://www.instagram.com/asap_romania/ și https://www.facebook.com/ArmataSelectariiAtenteaPlasticului, acolo unde, periodic, vor fi făcute actualizări.

Comportamentul responsabil față de mediu trebuie să devină un lucru firesc pentru binele nostru, al tuturor, dar mai ales pentru generațiile următoare. Prin această competiție între școlile bucureștene, ASAP își propune educarea elevilor, dar și asigurarea infrastructurii optime de colectare. Suntem optimiști în legătură cu impactul acestui concurs și ne bucurăm de sprijinul autorităților locale pentru a face viitorul mai verde”, a declarat Mihaela Tutunaru, Coordonator program ASAP.

Proiectul „Ambasadorii Mediului” este realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului Bucureşti. Conţinutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziţia Primăriei Municipiului Bucureşti sau a Consiliului General al Municipiului București şi nu implică nicio responsabilitate din partea Autorităţii Finanţatoare.

***

ASAP România este un program de responsabilitate socială, inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizarea responsabilă și până la colectarea separată și reciclare. Din 2019, de la lansarea programului ASAP, și până în prezent, peste 550.000 de elevi din aproape 1.000 de instituții de învățământ din orașele care s-au alăturat inițiativei contribuie deja activ la o lume fără plastic​​.

Până în prezent, 4 sectoare al capitalei și 23 de orașe și reședințe de județ au aderat la misiunea ASAP și, prin intermediul autorităților locale și al inspectoratelor școlare, susțin activ unitățile de învățământ de pe raza teritoriului pe care îl au în administrare să implementeze o infrastructură funcțională de colectare separată și de reciclare a plasticului.

Programul ASAP este activ în următoarele localități din țară: Constanța, Brașov, Iași, Brăila,     Alba Iulia, Sibiu, Arad, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Bistrița, Târgoviște, Târgu Mureș, Slobozia, Bacău, Deva, Ploiești, Giurgiu, Tulcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Buzău, Măgurele – și în sectoarele 1, 2, 3 și 6 din București.

Există și o petiție semnată deja de peste 40.000 de persoane care susțin extinderea proiectului, iar cei care își doresc să își înscrie orașul pe harta reciclării, pot semna aici: https://asap-romania.ro/petitie, în timp ce toate instituțiile de învățământ sunt invitate să se alăture programului național ASAP.

Campania ASAP dedicată școlilor din România este una de conștientizare, în vederea gestionării corespunzătoare a deșeurilor, urmărind principiile economiei circulare (reducerea amprentei de carbon, utilizarea responsabilă a resurselor, managementul corespunzător al deșeurilor) şi reducerea cheltuielilor publice cu eliminarea deşeurilor, prin trimiterea acestora la depozitare.

***

Parteneri media: Rock FM, Hotnews, Ambasada Sustenabilității

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top