Examenul pe care îl tot amânăm
În fiecare septembrie vorbim despre primul clopoţel, ghiozdane, emoţiile copiilor care încep școala, dar și despre adulţii care revin la birou după concediu. Toamna vine, aproape întotdeauna, cu sentimentul unui nou început și cu ideea de examene. Pe unele, le susţinem la școală. Altele ne pun la încercare responsabilitatea și felul în care avem grijă de noi.
Există însă un examen pe care multe femei îl tot amână ani la rând pentru că este unul dintre cele mai dificile de susţinut din punct de vedere emoţional: controlul ginecologic preventiv. Dacă ar fi să pun fiecărei femei o singură întrebare la începutul acestei toamne, nu ar fi „cum a fost vacanţa?” sau „ești pregătită emoţional
pentru întoarcerea la birou ori pentru examenele pe care urmează să le dea copilul tău?”. Aș întreba-o „când ai avut ultima dată grijă de tine… înainte să înceapă să te doară?”.
Ca psiholog, nu cred că lipsa informaţiei este cea care ne ţine departe de prevenţie. Știm că este important să mergem la controale medicale. Știm că un control făcut la timp poate salva vieţi. Și totuși, între ceea ce știm și ceea ce facem există o distanţă surprinzător de mare. Pentru că omul nu ia toate deciziile doar cu logica. Emoţiile cântăresc adesea mai mult decât raţiunea. Iar atunci când vine vorba despre controlul ginecologic, una dintre emoţiile care ne pot ţine pe loc este rușinea. Această emoţie ne poate face să acţionăm împotriva propriului interes.
În cabinetul ginecologic nu intră doar corpul unei femei, intră și povestea relaţiei pe care a construit-o cu propriul corp: educaţia primită, mesajele despre feminitate, experienţele care au făcut-o să se simtă vulnerabilă sau judecată și toate acele convingeri care, fără să-și dea seama, îi influenţează comportamentul de astăzi. De aceea mi-am dorit ca, în cartea mea Femeia care s-a împrietenit cu mintea ei, psihologia să intre în dialog cu medicina. Pentru că sănătatea unei femei nu poate fi înţeleasă doar prin emoţii, după cum nici corpul nu poate fi privit separat de povestea lui.
Dialogul cu doamna dr. Andreea Ruxandra Albu, medic primar obstetrică-ginecologie, mi-a oferit una dintre cele mai frumoase și valoroase perspective asupra sănătăţii femeii. Vă las mai jos doar un scurt fragment, întregul dialog poate fi descoperit în capitolul 2 al cărţii mele:
„La menopauză ne dorim înapoi capacitatea de muncă de 20 de ore pe zi, energia, puterea de a muta munţii din loc, invincibilitatea și tinereţea, frumuseţea, supleţea. În schimb, ne confruntăm cu modificări ale greutăţii, retenţia de apă, lipsa de energie, scăderea concentrării, așa-numita «ceaţă mentală», anxietate, un somn neodihnitor, irascibilitate, în timp ce capacităţile cognitive scad, libidoul scade. Nu e numai despre ginecologie: e despre endocrinologie, nutriţie, diabetologie, kinetoterapie, psihologie și psihiatrie – e despre medicina stilului de viaţă care cuprinde femeia în întregul ei”.
Sănătatea femeii nu poate fi privită pe bucăţi. Corpul și mintea comunică permanent, iar ceea ce se întâmplă cu unul dintre ele îl influenţează inevitabil și pe celălalt. De multe ori, oamenii nu evită ceea ce le-ar face bine pentru că nu înţeleg importanţa acelui gest, evită pentru că acel gest activează rușine, vulnerabilitate sau amintiri pe care ar prefera să nu le retrăiască. În cazul controlului ginecologic, aceste emoţii pot deveni mai puternice decât argumentele raţionale. De aceea, cred că perspectiva cea mai valoroasă este cea în care medicina și psihologia merg împreună. Medicina ne spune ce avem de făcut pentru a ne proteja sănătatea.
Psihologia ne ajută să înţelegem de ce, uneori, deși știm foarte bine ce avem de făcut, tot nu reușim să facem acel pas. Și atunci când cele două perspective se întâlnesc, femeia începe să fie privită în întregul ei. Astfel, comportamentele de evitare capătă o altă semnificaţie: nu mai sunt interpretate ca lipsă de responsabilitate sau de voinţă, sunt înţelese ca expresia unor mecanisme psihologice. Iar ceea ce înţelegem devine, de cele mai multe ori, mai ușor de schimbat.
