Gustând din Hrana Zeilor cu Munay
În spatele unui om puternic stă o poveste care nu i-a dat de ales!
În dimineața în care mă pregăteam pentru ceremonie m-am observat cu mai multă atenție, atât în purtare, cât și în gânduri și în starea emoțională. La exterior, lucrurile erau plănuite și organizate în detaliu, doar la interior își făcuse cuib o stare de tensiune și nerăbdare, izvorâtă poate din iminența confruntării cu propriile emoții, din intenția de a preda conștient controlul lucrurilor ori poate din noutatea și absența oricărui reper sau orizont de așteptare. Singurul punct fix era adresa și ora de întâlnire. Pe Munay nu-l aveam decât schițat mental din câteva mărturii de pe internet și din sumare povești de la o altă bună prietenă. Totuși, m-am pornit către el cu cea mai mare bucurie, ca un copil în ziua de Crăciun care bănuiește că i s-a pregătit un cadou neașteptat de frumos.
Zi însorită de aprilie cu lumină clară și aer proaspăt curățat de ploaia din zori, într-un București înflorit și verde. Pășeam grăbit, cercetând numerele caselor pe la porți. Probabil că Munay mă privea de câteva minute, dar eu eram cu ochii ațintiți în ecranul telefonului, preocupată să îmi anunț sosirea ușor întârziată, pe când l-am zărit în poarta casei, observându-mă cu un surâs blând. „De-acum gata cu telefonul.”, mi-a spus, întâmpinându-mă binevoitor. Am aprobat scurt și l-am urmat pe trepte în sus spre „bârlog”, spațiul din București în care ne putem bucura de o Ceremonie Individuală cu Munay. Mi-a indicat cuierul pentru haină și fotoliul cu păturică în carouri roșii de lângă soba caldă, continuând să-mi vorbească pe un ton binevoitor. „Bine ai venit! Fă-te cât poți de comodă. Îmi doresc să te bucuri de spațiu, de timpul pe care ți-l oferi, de mine și de ceremonie. Vom bea Kakaw împreună.”, a mai spus, în timp ce se așeza pe vine în dreptul măsuței cu ștergar rustic sud-american, unde aștepta cuminte o ulcică de lut albă cu desene albastre și două ceșcuțe asortate. A luat un mojar din lemn de trandafir, (dintre cele cu care se mânuiesc bolurile cântătoare, mi-am zis eu) și l-a frecat rapid între palme, în pântecul ulcelei, să zdrobească boabele de cacao. „Am să pun un strop de cayenne organic, deși nu știu care e relația ta cu iutele… Dar cred că o să-ți placă”. Am schițat un „Da”, absorbită să-l privesc cum termina de preparat licoarea aromată, din care a turnat încet în ambele ceșcuțe. Mi-a oferit ceremonios, cu ambele mâini, o ceașcă, privindu-mă susținut și mi-a șoptit: „Nu bea încă. Așteaptă-mă!”
Citește articolul integral în ediția de mai a revistei Psychologies sau abonează-te și primește lunar cadourile pregătite.
