Visarea, sala de așteptare a vieții
Există un loc înăuntrul fiecăruia dintre noi în care ajungem fără să știm când am intrat. Alunecăm pe nesimțite, ca pe un tobogan invizibil, într-un spațiu al liniștii calde și protectoare, unde putem visa la viața noastră fără să ne expunem ei, ca niște spectatori ai propriei existențe.
Îl voi numi, metaforic, sala de așteptare a vieții.
Acolo ne imaginăm versiunea noastră mai sigură, mai coerentă, mai pregătită. Repetăm mental conversații, schimbăm finaluri de povești după bunul plac, proiectăm succese, anticipăm momente în care vom fi, în sfârșit, suficient de buni, suficient de stabili, suficient de curajoși. În imaginație nimic nu ne poate surprinde. Acolo pare că avem control asupra noastră, asupra celorlalți, asupra a tot ceea ce ne-ar putea aduce viața.
Visarea pare să ofere siguranță, iar mințile noastre, construite să evite pericolul, găsesc profund atrăgătoare această lume cu posibilități infinite.
În practica mea, întâlnesc frecvent oameni care știu foarte clar ce își doresc. Au obiective articulate, își cunosc valorile, au dorințe autentice. Le pasă de ceea ce vor să construiască în viața lor și au capacitatea de a-și duce la îndeplinire dorințele. Și totuși rămân pe loc, pentru că așteaptă să dispară disconfortul locului nou în care ar trebui să pășească.
Așa că rămân în sala de așteptare.
În cadrul Terapiei Acceptării și Angajamentului (ACT), acest mecanism poartă numele de evitare experiențială. Este tendința de a evita emoțiile dificile organizându-ne viața în jurul confortului. De multe ori nu situația în sine ne oprește, ci emoția pe care o anticipăm, spre exemplu: un interviu vine cu anxietate, o relație cu vulnerabilitate, schimbarea cu incertitudine. Iar noi ajungem să evităm tocmai aceste stări.
Este profund uman să ne dorim siguranță, nevoia de protecție este legitimă și esențială, însă devine problematică atunci când siguranța ajunge criteriul suprem după care ne ghidăm deciziile de viață.
Abonează-te la Psychologies și primește revista direct acasă — un ritual de lectură pentru minte și suflet.





