Now Reading
După divorț mama îmi făcea scandal de ce îl caut pe tata, iar tata se supăra că nu îl sun. Eu aveam 10 ani.

După divorț mama îmi făcea scandal de ce îl caut pe tata, iar tata se supăra că nu îl sun. Eu aveam 10 ani.

Cătălina Cristescu

„În copilărie, când mă jucam cu fratele meu, am căzut și mi-am spart buza. Tata s-a dus după mașină, să mă ducă la spital, eu eram extrem de speriată, plină de sânge, iar mama mi-a spus «nu cumva să mă faci de râs». La spital, adică. Oare asta i se spune unui copil lovit?

Ne-a detașat la bunica, în mare parte a timpului. Bunica mea, deși a fost o femeie foarte deșteaptă, a stat acasă și a crescut trei copii. Când au venit nepoții, ea și-a continuat jobul de bază: crescutul copiilor.

Nu stătea locului, era foarte curată și grijulie. Am avut-o pe ea și astfel am reușit să cresc normală, altfel înnebuneam. Ea îmi spunea că mă iubește și că sunt frumoasă.

Citește și:

Pentru soțul mamei mele, voi fi mereu copilul ăluilalt. Părinții mei m-au abandonat, amândoi!

Sunt un musafir în familia mea, amândoi părinții mei și-au bătut joc de mine

Când am pierdut-o pe ea, acum doi ani, mi-am pierdut familia. Din fericire, locuiam  cu un etaj mai sus decât bunicii, deci eram tot timpul împreună.

Mama nu a avut nicio grijă de noi, ea era marea «victimă», pentru că, așa cum spunea ea,  muncea și ne dădea să mâncăm. Astea erau marile ei investiții în noi doi, copiii ei.

Tata a plecat de acasă, ei doi au divorțat când eu aveam zece ani. Mama îl jignea și vorbea urât de el în tot acest timp. Îmi amintesc că m-am văzut în fața casei cu tata și mi-a dat  gumă de mestecat și bomboane.

Când mama m-a văzut că mestec gumă, m-a întrebat de unde o am. I-am zis că de la tata. A făcut scandal, că să mă duc să stau cu el, dacă tot îmi place de tata, să plec…

Dar și tata a plecat și a dispărut definitiv din viața noastră până când aveam eu vreo 17 ani. Până atunci nu am mai auzit de el.

După opt ani de absență, la prima reîntâlnire și ieșire în oraș, mi-a zis că vrea să mă cunoască mai bine și m-a întrebat câți copii am în clasă. Ulterior, tata mi-a reproșat că opt ani de zile nu l-am căutat! Eu să îl caut pe el!

Repet, aveam zece ani când a plecat. M-a șocat această întrebare și nu am putut răspunde, eu eram un copil, cum era să îl caut eu?! Mi-a spus că nu mă iartă pentru că nu l-am căutat. Dar eu mergeam doar până la școală și acasă.

Iar mama îmi spunea că, dacă mă duc la tata, acolo rămân. Cum să mă învinuiască de așa ceva? Se spune că trebuie să le arăți copiilor că nu este vina lor de divorțul părinților, dar părinții mei exact asta au făcut.

M-a învinuit constant tata că nu l-am căutat, iar mama că de ce îl caut pe tata. Fratele meu are 42 de ani azi și a muncit doar scurte perioade în viață. El are un temperament agresiv, o moștenește pe mama.

Îl băteau când era copil pentru abateri.  El era un rebel și și-a propus să se rateze, ca să se răzbune pe ei. Când a crescut, a început o mulțime de facultăți și nu le-a terminat.

Ironia este că părinții mei i-au plătit toate aceste studii neterminate. Dar mie, mai mică și  mai studioasă, mi-au spus că nu mai au bani să mă ajute și pe mine să studiez. Însă, am avut norocul să pot face studii fără plată.

Când avea 19 ani, mama s-a gândit să-l dea la armată, să-l disciplineze. Fratele meu este foarte furios pe ei. Dar a făcut armata lax, fără multe reguli, într-un birou.

Oricum, pentru această măsură disciplinară, el le-a spus că atunci când va termina armata, nu doar că nu va munci, dar îi va și obliga să-l întrețină câte zile or avea. Motiv pentru care asta a și făcut.

În ziua de azi, are 42 de ani și până acum câteva luni nu a muncit nicăieri, de când avea 30 și ceva de ani. Altă trăsătură de familie este minciuna. Și mama și tata mint enorm. Inventează povești fantasmagorice și la fel face și el.

See Also

De exemplu, fratele meu mai demult se angajase undeva, iar la firma respectivă se făcea o filmare cu angajații. El m-a chemat să dau un interviu despre el, am fost de acord, desigur, dacă asta îi era de folos profesional.

Ca să-l aud spunând cum el s-a sacrificat și a renunțat la facultate, s-a dus să muncească, să pot face eu facultatea… Cred că minciuna în cazul lui s-a dezvoltat ca un reflex, o formă de apărare, pentru că era pedepsit aspru în copilărie.

Tot atunci, pentru orice boacănă făcea, dădea vina pe mine. Părinții ne pedepseau pe amândoi pentru orice, asta credeau ei că era metoda cea bună, iar eu trăiam numai în nedreptăți.

Pentru orice se întâmpla în casă, eram pedepsită și eu, dar nu  ascultau și varianta mea, să vadă că nu au motive să mă pedepsească. Drept care azi, dacă îmi faci o nedreptate, primul reflex este să plâng.

Am aceleași emoții necontrolate din copilărie, pentru că nu am învățat să le gestionez, și mă enervez și mai tare că nu mă pot abține. Când eram mică și plângeam, mama îmi spunea că joc teatru, să nu-i fac o scenă…

Nu avea niciun respect pentru emoțiile mele, eram rugată, superior, să mă abțin. Pentru ea, asta însemna că «fac o scenă». Credea că eu voiam să o manipulez și ea era astfel cea deșteaptă, și nu se lăsa manipulată.

Dar ea știa să manipuleze. Când eram mici, striga ade­sea că își ia câmpii și pleacă, să nu mai știm de ea. Pe mine, asta mă speria groaznic. Uneori chiar făcea asta, pleca pe la 11 sau 12 seara să se plimbe.

Noroc cu bunica, mă liniștea și îmi spunea că se întoarce, că e mama noastră… Nu puteam adormi până nu venea înapoi. Și azi spune la fel, că pleacă să nu mai știm de ea. Doar că azi i-aș spune: ok, la revedere, pa.“

Foto: Shutterstock

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top