Now Reading
Nu îmi place furia pe care o simt, dar face parte din mine

Nu îmi place furia pe care o simt, dar face parte din mine

Cel mai greu îmi stăpânesc furia. O conștientizez când apare, dar cu greu o pot stăpâni. Iar costurile de energie sunt imense. La fel și frustrarea de a nu o fi exprimat…

Citește și:

Îmi e foarte greu să renunț la un comportament nociv: dependența de dulciuri

Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Furia nu este sănătoasă. Este o exprimare a suferințelor trecute, a rănilor nevindecate, a neputinței de a rezolva lucrurile, de a le aborda diferit, de a ne apăra.

Am crescut împreună cu fratele meu. El, copilul neascultător, care făcea numai prostii căutând atenția părinților mei. Ei, îl pedepseau. El, probabil, considera că mai bine e pedepsit decât ignorat.

Era un cerc vicios pe care abia mulți ani mai târziu l-am înțeles. Așa cum am înțeles că eu am ales să nu manifest nimic, pentru a nu-mi stârni părinții. Eu eram copilul „cuminte”.

Totuși, atunci când fratele meu făcea câte o boacănă, deseori dădea vina pe mine. Mi se părea cumplit de nedrept. Și mai nedrept mi se părea faptul că părinții, în loc să afle adevărul, alegeau calea cea mai simplă pentru a se descotorosi de noi: ne pedepseau pe amândoi.

Frati-miu se răzbuna astfel pe mine. Zâmbind răutăcios, îmi spunea „acum și tu ești rea, nu numai eu”. Iar eu, simțeam furia. Furia de a fi nedreptățită de părinți și tratată astfel de frate.

Totuși, teama mea de pedeapsă era atât de mare, încât nu o manifestam față de nimeni. O manifestam deseori față de mine, pedepsindu-mă la rândul meu.

Anii au trecut, iar eu, deseori mă regăsesc confruntându-mă cu furia aceea a neputinței. Evident, orice nedreptate mi se pare strigătoare la cei. Fie că mi se întâmplă mie sau altuia.

Când trebuie să îmi iau mie apărarea, deseori devin agresivă. Alteori, mă blochez, devin copilul lipsit de apărare și temător și încep să plâng. Lucru care mă înfurie și mai tare. Ulterior, devin ulterior agresivă.

Știu că furia face parte din mine, dar ce nu am făcut niciodată e să trăiesc cu adevărat această emoție pe care o resimt atât de negativ.

See Also

Am ascuns-o, am țipat-o, dar nu am vrut să o simt. Asta fac acum. Și cred că este singura cale de a o accepta, de a nu mă lăsa copleșită de ea, de a nu reacționa în baza ei.

Am învățat să notez situațiile în care simt furia. Am un jurnal în care scriu toate acele întâmplări când mă confrunt cu sentimentul acesta. Apoi îl las să existe în mine. Îl urmăresc, îi caut sursa, mă gândesc la consecințe.

Alteori, mă concentrez asupra propriului corp și încerc să urmăresc ce simt fizic. Nu sunt exerciții ușoare și nu pot spune că, brusc, nu mai simt furia sau mă eliberez ușor de ea. Dar sunt exerciții necesare pentru a mă înțelege eu mai bine pe mine și a deveni mai bună pentru mine.

Cred că este util să învățăm să ne ascultăm pe noi înșine, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când nu ne place ce auzim.

Foto: 123rf.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top