CItesti acum
(P) 5 reguli pentru alegerea jucăriilor potrivite

(P) 5 reguli pentru alegerea jucăriilor potrivite

Joaca este activitatea preferată a copiilor, indiferent de vârstă. Din acest motiv, una dintre cele mai grele alegeri pentru părinţi este legată de jucăriile potrivite pentru copii. Când vine vorba de bebeluşi, părinţii se tem că jucăriile nu sunt utile pentru vârsta lor, că îi vor plictisi sau că s-ar putea răni, în timp ce se joacă. Dacă nu ştii ce jucării sunt perfecte pentru bebeluşi, pentru a le pune la dispoziţie bazele cunoaşterii, am pregătit un articol care să te îndrume. Vei afla 5 reguli pentru alegerea jucăriilor în funcţie de scop, reguli de siguranţă sau material, precum şi un mic îndrumar al obiectelor care nu ar trebui să lipsească din viaţa bebeluşilor. Iată care sunt acestea!

Cum alegi jucăriile pentru bebeluşul tău – 5 criterii de care să ţii cont

Dacă ai petrecut multe ore căutând jucării pentru bebeluşi prin magazine, neştiind pe ce să pui accent în alegerea lor, află ce este important să verifici:

  • Materialul din care sunt confecţionate. În primul rând, pentru a achiziţiona jucării potrivite pentru copiii cu vârsta de 1-2 ani, trebuie să acorzi atenţie materialelor din care sunt făcute. Jucăriile trebuie să fie rezistente şi de dimensiuni mici, pentru ca aceştia să le poată manevra uşor. Astfel, înlocuieşte jucăriile din plastic dur cu o cutie de cuburi din lemn sau cu jucării din cauciuc, care să scoată zgomote. Acestea le vor stârni curiozitatea şi nici nu există riscul să se lovească, în timp ce se joacă. Cercurile colorate sau cărticelele moi sunt alternative prin care cei mici îşi pot consuma energia.
  • Regulile de siguranţă. Pentru a cumpăra jucării de bebeluşi potrivite, ia în calcul şi regulile de siguranţă în folosirea lor. Din cauză că bebeluşii bagă în gură orice văd în mediul înconjurător, jucăriile nu trebuie să îi rănească. Pune accent pe jucăriile pentru bebeluşi care să nu conţină piese mici, uşor de înghiţit, sau pe jucării fără colţuri ascuţite sau accesorii cu care să se zgârie.
  • Scopul jucăriilor. Pentru a elimina riscul ca bebeluşul să privească jucăria, după care să uite de ea, ia în calcul scopul pentru care o cumperi. Ai nevoie de jucării care să îl liniştească, să îl adoarmă, sau să îl ţină treaz? În funcţie de aceste criterii, poţi opta pentru jucării din pluş care scot sunete albe sau pentru cutiuţe muzicale interactive. La fel de utile sunt şi jucăriile care îl învaţă pe cel mic culorile şi numele fructelor sau legumelor. Nu uita nici de accesoriile care zornăie şi de cele pentru dentiţie. Acestea sunt special concepute pentru a-i atrage atenţia celui mic, respectiv pentru a-i calma dentiţia, dezvoltându-i şi capacitatea de a prinde lucruri.
  • Culoarea jucăriilor. Majoritatea părinţilor aleg jucăriile în funcţie de sexul copiilor. Pentru a-l învăţa pe cel mic cât mai multe culori şi a afla de ce nuanţă este atras cel mai mult, e nevoie de exerciţiu. Nu limita culorile alese pentru jucării la roz şi roşu pentru fetiţe şi la albastru şi negru pentru băieţei. Vei fi surprinsă să afli cât de multe lucruri poate învăţa cel mic dintr-o jucărie multicoloră, aşa ca oferă-i şansa să descopere cât mai multe!
  • Varietatea jucariilor. Atunci când alegi jucăria potrivită pentru bebeluş, în funcţie de vârstă, trebuie să ţii cont şi de varietatea modelelor. Chiar dacă vezi că îi plac animăluţele din plus, nu cumpăra 3-4 ursuleţi identici. Optează pentru o gamă mai variată de jucării: mai multe animale din pluş îl vor ajuta pe cel mic să reţină numele animalelor sau se joace cu ele ca mamă şi pui.  

Ce jucării nu ar trebui să lipsească din viaţa bebeluşilor

În timp ce un puzzle din multe piese sau jucăriile din plastic dur nu au ce căuta în arsenalul de joacă al bebeluşilor, iată ce e musai să aibă pentru distracţia zilnică:

Citeste si

  • Cărticelele moi vor contribui la dezvoltarea îndemânării şi a abilităţilor tactile ale bebeluşilor. Acestea se găsesc în tot felul de culori atrăgătoare, cu pagini care foşnăie, odată ce sunt atinse. Sunt ideale pentru micul explorator, curios de tot ceea ce este în jurul lui.
  • Cuburile din lemn sunt jucării pe care merită să le cumperi pentru primii ani de viaţă ai copilului. Practice, inovatoare şi rezistente, cuburile din lemn sunt esenţiale pentru dezvoltarea senzorială, motrică şi a capacităţilor de coordonare. Majoritatea cuburilor sunt colorate, au imprimate litere şi cifre, sau produc diverse zgomote, care îl fac la fel de curios pe cel mic.
  • Instrumentele muzicale sunt jucării care nu ar trebui să lipsească din viaţa bebeluşilor. Multe dintre ele vin însoţite şi de un joc de lumini, care îţi va binedispune bebeluşul. Totodată, va fi o jucărie de ajutor atunci când ai nevoie să lipseşti câteva minute, lăsându-l pe cel mic în siguranţă.
  • Jucăriile interactive sunt foarte indicate pentru bebeluşi. Acestea au butoane luminoase, cu voce, care le permit copiilor să înveţe culorile şi să asimileze, cu uşurinţă, informaţii noi.

Chiar dacă alegerea jucăriilor pentru bebeluşi nu este o treabă uşoară, cât timp ţii cont de criteriile prezentate, vei reuşi să le cumperi pe cele mai utile. Este important ca acestea să fie unele educaţionale şi să le permită celor mici să îşi dezvolte dexteritatea şi creativitatea. Renunţă la jucăriile prea complexe, care nu îi vor genera celui mic decât frustrări, indiferent de aspectul lor armonios.

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii