Oameni si povesti
Celebritati internationale si autohtone se aseaza pe un divan imaginar, si se dezbraca de faima si aparente pentru a se dezvalui publicului sincere, simple, cu probleme similare fiecaruia dintre noi. Despre trecutul, prezentul, viitorul, fricile, sperantele si temerile lor cu transparenta unei sedinte de terapie.
Oamenii dizgratiosi au un farmec aparte, o virtute speciala de a placea ochiului chiar si atunci cand le lipseste eleganta. Cauza sta in prezenta unei tinute chiar si acolo unde infatisarea lasa de dorit. Priviti un barbat gras gesticuland in timpul unei discutii. Veti constata ca, desi inestetic la infatisare, trupul lui emana o impresie stranie, la limita dintre repulsia data de revarsarea planturoasa a carnii si amuzamentul iscat de stangacia cu care isi coordoneaza miscarile.
Daca organismul ar fi o societate, sistemul imunitar ar fi politia sa. Globulele albe circula permanent si peste tot pentru a descoperi intrusii: o bacterie, o celula infectata de un virus, un grup de celule canceroase care incepe sa devina prea mare. Dar nu este vorba de tipul de politie britanica, respectuoasa si fara arme.
O revista mi-a trimis acum vreo doi ani un chestionar despre cinci lucruri, fiinte importante pentru mine. Am povestit atunci despre filmele care erau in anul cu pricina finaliste la Premiile Oscar, cu o mentiune speciala pentru Capote, pe care il consideram – si inca subscriu – in perspectiva mea novice, o capodopera…

Daca este sa respectam tot adevarul, Daniel Craig vine pe urmele altor sapte actori, remarcabili fiecare pentru viata si cariera lor. Este primul James Bon blond, iar frumusetea nu este principalul sau atu. Distribuirea sa in acest rol a fost privita cu rezerva, dar a fost sustinut de cei care au facut inaintea lui acest rol si au creat istoria lui 007.
Nu-mi amintesc sa ne fi intalnit, vorbim mereu la telefon si ne promitem, aproape de fiecare data, sa ne vedem la o cafea. Este unul dintre putinii oameni pe care-i intalnesti intr-o viata, cu care razi de aceleasi lucruri. Stam la povesti mai mult decat ar trebui pentru o rezervare de hotel sau cat sa cauti cele mai bune legaturi intre Tel Aviv si Kathmandu.
Distins cu doua dintre cele mai prestigioase premii literare britanice, Despre frumusete o asaza pe Zadie Smith, noua senzatie de 33 de ani a literaturii britanice, in descendenta unor E.M. Forster (cel din Howard’s End) si chiar Philip Roth (cel din Human Stain). Romanul spune povestea intersectata a doua familii de intelectuali britanici.
Tot incerc sa-mi explic sugestibilitatea de care sufar. Caci stiu prea bine ca am momente cand sunt cu mult mai impresionabil decat de obicei. In aceste cazuri, sansa de a-mi fi insinuate convingeri nefiresti creste. Se produce o crestere a receptivitatii gratie careia devin un medium predispus sa ma incarc cu emotiile altora. Iata, de pilda, doua amintiri.
Se revedea asa cum era in momentul ultimei sale depresii. Era coplesita de un flux constant de autoacuzari: „Daca ma simt atat de rau este pentru ca am facut prea multe alegeri proaste, n-ar fi trebuit sa ma orientez spre serviciul asta, nu sunt facuta pentru comercial… Am dat si peste tipul asta care m-a parasit, acum este poate prea tarziu sa mai am un copil, iar la varsta mea riscul unui copil anormal este de patru ori mai mare…”.