Psiholog Nina Sofian: „Oamenii nu se schimbă atunci când primesc un sfat bun, ci atunci când se simt în siguranță.”

Astăzi, în cadrul interviului PSYconect, o avem alături pe Nina Sofian, psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, care, după 10 ani de experiență în mediul organizațional, a migrat către mediul terapeutic.

Tocmai această evoluție i-a adus claritatea, sensibilitatea și înțelegerea fină a modului în care oamenii se conectează cu ei înșiși și cu ceilalți. Dezvoltarea, în opinia ei, nu înseamnă performanță sau acumulare de resurse, ci reconectarea cu potențialul nativ, cu energia emoțiilor și cu combustibilul pe care ni-l dă nevoile noastre intra-psihice.

Hai să aflăm mai multe despre metoda pe care a dezvoltat-o în lucru cu clienții „Reconnect” și cum ne putem reconecta mai bine la noi înșine și la ceilalți.

Psychologies: Nina, ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Nina Sofian: Am fost mereu curioasă să înțeleg ce se află dincolo de aparențe, dincolo de măștile pe care le purtăm, de conflictele și blocajele cu care ne confruntăm, în viața de zi cu zi. În același timp, am vrut mereu să înțeleg ce se întâmplă cu noi atunci când iubim, când suntem răniți și suferim sau când încercăm să mergem mai departe, deși nu ne este deloc ușor. Cred că de aici a pornit, de fapt, totul.

Ghidată de aceste curiozități, am parcurs mai multe formări profesionale: experiența mea ca psiholog organizațional m-a ajutat să înțeleg omul în contextul relațiilor de muncă, iar cea de psihoterapeut mi-a oferit o perspectivă asupra relațiilor și a emoțiilor din sfera privată.

Tocmai această conjuncție paradoxală între lumea organizațiilor și lumea interioară a emoțiilor, mă ajută astăzi să înțeleg mai bine problemele clienților mei, pentru că înțeleg mai bine mediul din care aceștia provin. Abia atunci când vezi această legătura, ai conștientizările și începi să vezi și soluțiile.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

N.S.: Cred că una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre este faptul că mulți oameni ajung să trăiască deconectați de ei înșiși.

Performează, excelează chiar, își asumă responsabilități, dar nu mai știu ce simt și de ce au nevoie cu adevărat. Sunt deconectați de interiorul lor și, la un moment dat, această deconectare începe să doară.

În plan personal, resimțim această deconectare în stresul sau anxietatea din interacțiunile sociale, în lipsa de sens în munca pe care o facem sau în sentimentul că nu mai știm cine suntem.

În plan profesional, un simptom al deconectării este burn-out-ul, perfecționismul, teama de expunere sau imposibilitatea de a merge mai departe. Am observat astfel că provocarea principală nu este lipsa de resurse sau de rezultate, ci lipsa contactului autentic cu sine.

Asta m-a determinat să creez o metodă personală în lucru cu clienții „Reconnect”, care presupune reconectarea prima dată cu sinele nostru autentic, apoi reconectarea cu tot ce contează, în afara noastră.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

N.S.: Din perspectiva metodei mele Reconnect, cred foarte mult în conexiunea dintre client și psihoterapeut și în spațiul care se creează între cei doi, în procesul terapeutic. Când omul se simte văzut, auzit și întâmpinat fără judecată, altfel spus, conectat la ceilalți, începe să se relaxeze, își dă jos scuturile de apărare și intră într-un proces real de transformare.

Desigur folosesc și alte metode și instrumente, în funcție de client și de nevoiile lui, dar ceea ce consider esențial este adaptarea acestor metode la complexitatea omului din fața mea.

Cred că întâlnirea autentică, intervenția potrivită la momentul potrivit și capacitatea psihoterapeutului de a ghida și ajusta procesul terapeutic, poate să facă diferența între o terapie eficientă cu rezultate notabile și una care bate pasul pe loc.

Cum te asiguri că rămâi obiectivă și imparțială atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

N.S.: Pentru mine, să fiu obiectivă nu înseamnă să fiu distantă sau rece. Înseamnă să mă conectez cu multă empatie la emoțiile clientului meu, fără să mă grăbesc să trag concluzii sau să pun etichete.

Încerc să înțeleg omul înainte să-i analizez problema și mă uit și la context, înainte să-i „rezolv” motivele pentru care a venit în terapie. 

Mă ajută și faptul că am lucrat cu oameni diverși și astfel am învățat să iau în calcul complexitatea contextului lor de viață. Fiecare om vine cu ritmul său, cu mecanismele sale de coping, cu istoria sa personală, iar rolul meu nu este să-i judec, ci să-i însoțesc spre claritate și discernământ.

Obiectivitatea vine și din formările de psihoterapie, dar și din capacitatea mea personală de a rămâne ancorată în ceea ce este real, pentru omul din fața mea.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

N.S.: Lucrul cu oamenii este profund, și, uneori, intens, și tocmai de aceea avem nevoie de igienă emoțională, de limite și de spații în care să ne procesăm, la rândul nostru, propriile emoții, înainte de a ne ocupa de emoțiile celorlalți. Este esențial ca un psihoterapeut să ai grijă de sine, în mod real, nu doar la nivel teoretic.

Pe mine personal, mă ajută, să stau cu mine însămi, după ședințele mai intense, să-mi observ stările și să le eliberez, ca să nu duc mai departe, în următoarea ședință, încărcătura ce tocmai mi-a fost încredințată.

Mă ajută și faptul că acord prioritate dezvoltării mele personale și profesionale.

Nu cred că putem susține alți oameni în procese profunde dacă ne abandonăm pe noi înșine, pe drum. 

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

N.S.: Unui psihoterapeut la început de drum i-aș spune să intre în acest domeniu cu seriozitate și cu multă onestitate față de sine. Nu este suficient să-ți placă oamenii sau să simți că vrei să ajuți. Ai nevoie de formări solide, de răbdare, maturizare interioară și disponibilitatea de a te întâlni și cu propriile tale limite, vulnerabilități și răni.

I-aș mai spune să nu se grăbească să devină „un brand”. În munca de psihoterapeut contează nu doar ce știi, ci mai ales cine ești, or această esență se decantează în niște ani de practică. Oamenii simt rapid diferența dintre un proaspăt absolvent care doar a acumulat cunoștințe și un profesionist care a ajuns la profunzime și stări autentice de prezență, prin experiență și contactul cu clienții.

Așadar, sfatul meu este:

Învață mult, dar nu pierde contactul cu autenticitatea ta.

Și dacă ai nevoie de un mentor care să te ghideze pas cu pas în procesul de deschidere a unui cabinet de psihoterapie, sunt mai mult decât bucuroasă să te ajut. Îți predau la cheie toate procesele mele, de la alegerea formărilor relevante și promovarea diverselor servicii la comunicarea prețurilor și abordarea diferitelor probleme cu care vin oamenii în terapie.

Ce resurse, cărți, cursuri, seminarii recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

N.S.: Aș recomanda, înainte de toate, o bază serioasă de formare. Cred că este important să studiezi psihologia dezvoltării, teoria atașamentului, psihologia traumei, dinamica relațională, mecanismele de apărare și modul în care funcționează omul în sisteme, fie ele familiale, fie organizaționale. Fără această bază, există riscul să lucrezi superficial, chiar dacă intențiile sunt bune.

Pe lângă cursuri și cărți, cred foarte mult în supervizare, în mentorat și în comunități profesionale vii. Dezvoltarea reală în domeniul psihoterapiei însă nu vine doar din acumularea de cunoștințe, ci și din procesarea propriilor stări și din contactul zilnic cu clienții.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

N.S.: Dezvoltarea continuă face parte din deontologia profesională a unui psihoterapeut. Personal, nu o văd ca pe o obligație de bifat din când în când, ci ca pe o formă de respect față de meseria mea și oamenii care vin către mine. Citesc despre ce mai apare nou, particip la diverse formări, urmăresc alți experți din domeniul meu și îmi notez zilnic ce se adeverește a fi relevant, valoros și aplicabil în viața reală.

În același timp, nu cred că tot ce este nou e și util. În privința noutățior, aplic un discernământ sănătos și aleg tehnicile care au sens pentru oameni reali, și nu sunt doar trenduri de moment. În acest sens, ajută să fii deschis la nou, dar, în același timp, să rămâi ancorat în ce ți-a demonstrat experiența că funcționează cu adevărat.

Ai avut vreodată un moment de „aha” sau o revelație în munca ta care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

N.S.: Evident că am avut o sumedenie de „AHA-uri” și unul dintre cele mai importante a fost să înțeleg că oamenii nu se schimbă pentru că primesc un sfat bun. Ei se schimbă cu adevărat când ajung să se simtă în siguranță, și astfel pot conștientiza adevărul. Asta mi-a schimbat felul în care mă poziționez în relația cu clienții mei și modul în care îi ascult.

Un alt lucru pe care l-am înțeles a fost că nu poți împărți omul pe compartimente: „omul din relație”, „omul de la locul de muncă”, „omul din familie” și „omul din terapie”. Toți acești „oameni” sunt, în esență, un singur om. Poate cu roluri diferite, dar cu aceleași răni, aceleași nevoi și aceleași căutări profunde. Această integrare, m-a ajutat să-mi schimb radical modul în care mă raportez la omul venit în terapie. Acum îl văd ca pe un tot întreg.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

N.S.: Cea mai mare recompensă este să văd că omul începe să aibă o atitudine mai blândă și mai autentică față de sine. Nu doar se simte mai bine, ci se înțelege mai bine, se respectă mai mult și trăiește mai aproape de ceea ce este el, în adâncul ființei sale.

Mă emoționează întotdeauna momentele în care, după niște procese tumultoase, clientul meu iese din tiparele vechi și începe să pună limite sănătoase, nu se mai abandonează pe sine în relații toxice și își regăsește vocea pe care a pierdut-o demult.

Atunci simt că munca mea are sens și că schimbarea nu este efemeră, pe durata unei ședinței, ci continuă să se extindă în toate sferele vieții lui.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

N.S.: Nu lupt cu rezistența și nu încerc să o forțez. De cele mai multe ori, aceasta are sens. Nu este decât o parte din personalitatea lui, care încearcă să îl protejeze și să-l țină în siguranță. Dacă te grăbești să o confrunți, riști să ratezi exact mesajul important pe care această parte, de cele mai multe ori rănită, îl transmite.

De aceea, încerc să înțeleg ce apără acea rezistență, ce teamă stă în spatele scepticismului și de ce are nevoie omul ca să se poată debloca.

Cred că progresul real nu vine din presiune, ci din siguranță și claritate, în ritmul potrivit.

Uneori, cea mai importantă intervenție nu este să împing procesul, ci să creez suficient spațiu pentru ca omul să se poate asculta pe sine, în mod real.  

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

N.S.: Cred că viitorul va aduce și mai multă tehnologie în psihoterapie, și acest lucru poate fi chiar benefic. Oamenii au deja acces la multă informație, la resurse și programe online, la forme flexibile de lucru și la instrumente care îi pot sprijini. Din punctul acesta de vedere, lucrurile merg într-o direcție bună.

În același timp, cred că exact tehnologizarea va face și mai valoroasă prezența umană reală. Oamenii vor continua să aibă nevoie de relații sigure în care să se simtă văzuți, ascultați și înțeleși. Tehnologia poate susține procesul, dar nu poate înlocui întâlnirea autentică dintre doi oameni.

Eu cred că într-un viitor previzibil și apropiat vom ajunge să folosim pe larg tehnologia, însă fără să mai pierdem conexiunea cu noi înșine și fără să ne pierdem pe noi înșine în relația cu ceilalți.