O provocare la început de 2025!

Cuvântul cheie al anului 2024 a fost, cel puțin pentru mine, COPLEȘEALA. L-am întâlnit deseori și mereu a fost însoțit de ideea lipsei de energie.

Îmi doresc ca anul 2025 să fie caracterizat de VITALITATE!

Tocmai de asta, pentru că energia grupului amplifică intențiile și activitățile, am creat o provocare de 5 zile GRATUITĂ.

În ce constă?

În perioada 13-17 ianuarie, în fiecare zi va fi o sarcină de îndeplinit referitoare la SĂNĂTATE (alimentație, hidratare sau mișcare).

  • 13 ianuarie: de băut minim 2 litri de apă
  • 14 ianuarie: fără zahăr adăugat
  • 15 ianuarie: de făcut 7000 pași
  • 16 ianuarie: 5 porții de legume și fructe
  • 17 ianuarie: 1 zi de post ortodox (vegan) sau de fasting (post negru)

În plus, împreuna cu Dana Burghel, vor avea loc 2 întâlniri online de grup – pe 13 ianuarie (luni) și 17 ianuarie (vineri) – în care vom trasa liniile directoare pentru sănătate și vitalitate în 2025. Luni vom descoperi obstacolele ce ne împiedică să trecem la obiceiuri mai sănătoase, iar vineri le vom elibera.

13 ianuarie 2025

De ce 2 litri de apă?

Apa susține procesul de slăbire și detoxifiere. Un studiu  realizat în 2008 pe 173 de femei a demonstrat următorul lucru – creșterea aportului zilnic de apă a dus la scădere în greutate fără nicio altă modificare a stilului de viață.

În ceea ce privește detoxifierea, aceasta se realizează prin apă în 3 moduri – piele (prin transpirație), plămâni (prin respirație) și rinichi (prin urină).

În plus, apa este unul din cele două remedii pentru constipație. Fibrele sunt cel de-al doilea.

14 ianuarie 2025

De ce o zi fără zahăr adăugat?

Nu ne referim aici la zahărul  prezent în mod natural în alimente (glucide/carbohidrați) precum cereale, pâine, paste, fructe și legume, ci la zahărul adăugat în produsele aflate pe rafturile magazinelor. Dacă pe etichetă la ca ingredient este menționat zahărul, astăzi nu consumăm acel aliment și nici nu adăugăm zahăr în ce consumăm (nici în cafea, putem adăuga în schimb puțin lapte – are glucide în mod natural).

S-a demonstrat ca zahărul adăugat în alimente este responsabil, printre altele, de colesterolul rău (LDL) crescut și de ateromatoza carotidiană (depunerea de plăci pe vase ce poate cauza infarct.)

15 ianuarie 2025

De ce 7000 de pași?

Mișcarea este esențială pentru sănătatea fizică și psihică. Este cel mai ieftin antidepresiv. Și duce la slabit!

Un an cu o medie de 6000 de pași pe zi este mult mai valoros decât o lună de mers la sală urmată de 11 luni de sedentarism. Pentru că schimbările se fac treptat, iar obiceiurile mici și constante aduc rezultate.

16 ianuarie 2025

Cand spunem 5 porții de legume și fructe proaspete, ne referim la 5 porții a câte 100g (200g de fructe si 300g de legume). De preferat, cele 5 porții să fie diferite, pentru a diversifica aportul de vitamine și minerale.

Acesta e un minim recomandat atât de studii, cat si de asociatiile pentru preventia cancerului.

17 ianurie 2025

Postul ortodox este benefic prin multitudinea de nutrienti pe care le oferă plantele. O zi sau doua pe saptamana de post (alimentatie vegana) încurajează formarea obiceiului de a mancat sanatos. În plus, poți descoperi noi ingrediente și retete, diversificând mesele zilnice.

Fastingul are multe mecanisme de a sustine sanatatea, printre care cel mai cunoscut este autofagia, modul prin care organismul consuma propriile celule deteriorate sau in exces. Un alt beneficiu este scaderea rezistentei la insulina.

Toate aceste obiceiuri stau la baza unui stil de viata sanatos, iar rezultatele sunt cel mai bine observate în Zonele Albastre.

Daca vrei si tu sa faci o schimbare în obiceiurile zilnice, te invitam în grupul de Whatsapp (https://chat.whatsapp.com/DVNv1bvVW4x2KqG6LtK6SR) dedicat evenimentului. Acolo vor fi postate si link-urile pentru întalnirile online de pe 13 si 17 ianuarie.

 

Data început
17
ianuarie 2025
Tip eveniment
Competente
Localitate