Trecutul explică, prezentul transformă: despre trauma transgenerațională și relațiile de cuplu

În ultimii ani, am observat în cabinet un fenomen destul de interesant. Tot mai multe persoane ajung la terapie având deja o explicație pentru dificultățile pe care le trăiesc. Au citit articole, au urmărit videoclipuri, au ascultat podcasturi și, de multe ori, au ajuns la concluzia că problemele lor actuale își au originea în traumele transmise din generație în generație.

Dacă relația de cuplu traversează o perioadă dificilă, explicația pare uneori prea la îndemână: poate este vorba despre o traumă moștenită, despre o loialitate invizibilă față de familie sau despre un tipar vechi care se repetă de câteva generații.

Există un sâmbure de adevăr în această perspectivă: familia în care creștem lasă urme. Valorile, regulile nescrise, modul în care sunt exprimate emoțiile, felul în care sunt gestionate conflictele sau apropierea afectivă se transmit adesea de la o generație la alta. Însă, de cele mai multe ori, este vorba de un model comportamental.

Problema apare atunci când această explicație începe să reprezinte răspunsul (soluția) la aproape orice.  În acel moment, trecutul devine atât de important încât prezentul rămâne în plan secund.

În practica mea clinică, am observat că  schimbarea începe rareori în momentul în care descoperim o explicație nouă despre trecut. Schimbarea începe atunci când omul descoperă cauza dar,  în același timp,  reușește să observe ce se întâmplă în viața lui de acum, în relația pe care o trăiește astăzi.

Când trecutul explică tot, prezentul nu mai poate fi văzut

Înțelegerea istoriei personale este importantă. Uneori, ea oferă sens unor reacții care păreau greu de înțeles. Alteori, ajută la identificarea unor modele relaționale repetate.

Totuși, există o diferență între a folosi trecutul pentru a înțelege și a folosi trecutul pentru a explica absolut orice.

Am întâlnit persoane care puteau descrie în detaliu conflictele dintre părinți, relațiile dintre bunici, pierderile și dificultățile prin care a trecut familia lor. Cu alte cuvinte, cunoșteau foarte bine povestea. Cu toate acestea, relația lor actuală continua să sufere din motive foarte concrete și foarte prezente: comunicare deficitară, resentimente acumulate, evitarea conflictelor, nevoi emoționale neexprimate sau interpretări greșite ale comportamentului partenerului.

În astfel de situații, trecutul oferă un context destul de clar; însă, la o privire mai amănunțită observăm că problema are loc în momentul prezent.,

Capcana explicațiilor care ne liniștesc

Psihicul uman  caută explicații și este firesc să se întâmple asta.

Uneori însă, anumite explicații aduc mai degrabă liniște decât schimbare. Spre exemplu, dacă dificultățile mele sunt rezultatul unor traume transmise de generații, atunci responsabilitatea pare să se afle în altă parte. Dacă totul vine din istoria familiei, influența mea asupra prezentului pare mai mică.

În terapie observ frecvent că progresul apare atunci când omul începe să se întrebe mai puțin „De ce sunt așa?” și mai mult „Ce fac eu acum când mă simt așa?”.

Această schimbare de perspectivă mută atenția din zona explicațiilor către zona acțiunii.

Ce vedem în realitate în conflictele de cuplu

Atunci când doi parteneri se ceartă, de cele mai multe ori, asistăm la întâlnirea dintre două sensibilități emoționale, două moduri de interpretare și două seturi de nevoi care încearcă să fie auzite.

O întârziere la un mesaj poate fi interpretată de o persoană ca un detaliu banal al unei zile aglomerate. Pentru altcineva, aceeași situație poate activa teama de abandon sau sentimentul că nu este important.

În Schema Therapy vorbim despre scheme cognitive și emoționale dezvoltate de-a lungul vieții. Scheme precum abandonul, privarea emoțională, respingerea sau neîncrederea influențează felul în care percepem realitatea și modul în care reacționăm în relații.

Din această perspectivă, conflictul actual nu este produs exclusiv de trecut. El poate apărea la intersecția dintre vulnerabilitățile personale și situațiile reale ale prezentului.

Vestea bună este că ceea ce a fost învățat poate fi și dezvățat/modificat.

Cum revenim la ceea ce putem influența

În terapie, interesul meu nu este doar să înțeleg sau să investighez  de unde vine o dificultate, ci și să identific împreună cu persoana din fața mea ce poate face diferit.

Observarea declanșatorilor emoționali, identificarea interpretărilor automate, exprimarea directă a nevoilor și asumarea propriului rol în conflict sunt pași care produc schimbări reale în relație.

Aceste procese sunt mai puțin spectaculoase decât explicațiile despre loialități invizibile sau traume transgeneraționale. În schimb, ele au avantajul că pot fi aplicate concret în viața de zi cu zi.

Părinții oferă contextul. Relația se construiește astăzi.

Familia din care provenim contează. Experiențele timpurii contează. Modelele pe care le-am observat în copilărie contează.

În același timp, oamenii au o capacitate remarcabilă de învățare și adaptare. Relațiile nu sunt determinate exclusiv de trecut, iar istoria personală nu funcționează ca o sentință.

În cabinet văd frecvent persoane care reușesc să schimbe tipare relaționale vechi, să comunice diferit, să stabilească limite mai sănătoase și să construiască relații mai funcționale decât cele pe care le-au cunoscut în copilărie.

Din acest motiv, atunci când discutăm despre dificultățile din cuplu, consider că întrebarea cea mai utilă nu este „Cine este vinovat pentru ceea ce trăiesc astăzi?”, ci „Ce pot face eu, aici și acum, pentru a construi relația pe care mi-o doresc?”.

Acolo începe, de regulă, schimbarea.