Lavinia Stachie

Sunt psiholog clinician și consilier în dezvoltare personală, cu formare în terapie Gestalt integrativă (Institutul de Gestalt terapie din București), și cursuri masterale pe care le urmez în prezent (Psihologie clinică și intervenție psihologică, USH). Ce simt eu că aduc valoros psihologia și psihoterapia, în practica din cabinet, sunt însoțirea din relația terapeutică, susținută de formarea profesională, și procesul personal de autocunoaștere, ambele în continuă desfășurare, de altfel, ale celui care facilitează procesul.

„A fi înseamnă a fi perceput.” George Berkeley (1685-1753)

Noi suntem și ne percepem și încorporăm tot mai conștient în relație, și aici terapia Gestalt integrativă oferă resurse prețioase. Soluțiile ni le găsim tot noi, dar spațiul terapeutic aduce susținerea și instrumentele ajutătoare ce pot debloca și mișca lucruri în noi, descoperind resurse, încheind ce nu ne mai este necesar și deschizând explorarea de noi căi, lărgindu-ne orizonturile, ajungând astfel să fim într-un mai bun contact cu noi înșine, și implicit, și cu ceilalți.

Terapie integrativă a Grupului de lucru austriac pentru psihoterapie şi dinamici de grup