Ce înseamnă apă potabilă?

Ce caracteristici are? E sigur să bei apă de la robinet ? Dar să gătești cu ea? Acestea, precum și altele, în interviul ce urmează, cu doamna Silvia Enculescu, specialist în calitatea produselor alimentare.

 

Ce înseamnă, de fapt, „apă potabilă“, care sunt parametrii?

Silvia Enculescu: Apa potabilă este apa care, consumată direct sau folosită pentru prepararea diverselor produse alimentare, nu trebuie să pună în pericol sănătatea consumatorilor.

Criteriile de potabilitate sunt definite printr-un ansamblu de parametri organoleptici, fizico-chimici și microbiologici reglementați legal.

Citește și:

7 motive pentru care e sănătos să bei multă apă

Lipsa de energie: cauze și remedii

Vorbim despre aproximativ 55 de parametri și de conformarea la fiecare dintre aceștia în orice moment, fără excepție, parametri care dau caracterul de apă potabilă, bună pentru consum.

Din ansamblul acestor parametri, legiuitorul a reglementat un număr de aproximativ 15, care se analizează în cadrul așa-numitei monitorizări de control.

Controlul se referă la compuși sau caracteristici ce ar putea avea un efect negativ relativ rapid în legătură cu deteriorarea stării de sănătate a persoanelor care consumă  acea apă.

De aceea, acești parametri sunt cei selectați să facă parte din categoria „de control“. Această monitorizare include analize precum gust, miros, culoare, turbiditate, pH, conductivitate, nitrați, nitriți, amoniu, bacterii coliforme, E Coli.

Ca exemple de afecțiuni acuzate de parametrii din această categorie sunt posibilele probleme digestive, cu toate complicațiile lor, în urma consumului de apă contaminată cu E. Coli sau, cel mai grav, posibilele decese ale sugarilor care consumă apa din fântâni cu valori depășite ale concentrației de nitrați.

Cauza deceselor, în acest caz, o reprezintă faptul că nitrații se transformă în nitriți, care, la rândul lor, se fixează pe molecula de hemoglobină (răspunzătoare pentru schimbul oxigen-dioxid de carbon în cursul respirației), o blochează, iar astfel apare asfixierea datorată methemoglobinemiei.

Decesul din această cauză e cunoscut în literatura de specialitate ca „Baby blue syndrome“. Toți ceilalți parametri, până la cei aproximatriv 55 despre care vorbeam, fac subiectul monitorizării de audit, de asemenea reglementată legal.

Compușii din această categorie pot deveni periculoși în caz de depășire a limitelor admise la consumul pe timp îndelungat al apei, astfel încât frecvența de monitorizare a acestora depinde strict de volumul de apă distribuit, produs sau îmbuteliat anual.

Ca o concluzie: orice rezoluție legată de potabilitatea apei se trage numai în urma analizei și interpretării multiplilor parametri fizico-chimici și microbiologici, care, așa cum am spus și la început, trebuie să se încadreze toți, simultan, în limitele impuse.

Sub nicio formă, afirmații de genul „această apă este cea mai bună pentru că are parametrul cutare 0“ nu au vreun fel de valoare științifică – nu atât timp cât un alt parametru al aceleiași ape ar putea avea o valoare depășită.

Respectul pentru client și consumator înseamnă informarea corectă a acestuia și păstrarea obiectivității, așa cum cere litera legii.

 

Cum se testează apa pentru a decide dacă e bună de băut?

S.E.: Analiza apei se face numai pe probe recoltate corespunzător, numai în laboratoare pentru analiza apei, numai de către personal specializat, numai cu metode de analiză specifice, numai cu rezultate măsurabile, în urma cărora se trag concluzii legate de potabilitate – și asta, numai pe baza reglementărilor legale în vigoare, care se înscriu numai în buletine de analiză corespunzătoare.

Repet insistent acest „numai“ și „acum“, la fel cum o fac de fiecare dată în training-urile pe care le susțin. Trăim în epoca Google și Youtube, în care multă lume crede tot ce se scrie sau se „testează“ în mediul virtual și ia drept adevăr absolut demonstrații spectaculoase legate de așa-zise analize ale apei.

Acestea, de fapt, sunt doar înșelătorii, pe care profesioniștii din domeniu le cunosc foarte bine. Vă dau câteva exemple pentru a justifica acest „numai“ și sper să lămuresc unele dintre situațiile cu care mă confrunt în practica zilnică și de care, cu siguranță, au auzit mulți cititori ai revistei.

Să încep cu un exemplu simplu: determinarea de E. Coli din apă. Această bacterie poate să existe în apă, carne, lapte, furaje, sucuri, urină, etc. Pentru fiecare dintre acestea, determinarea de E. Coli se face diferit, cu standarde de analiză diferite.

Așadar, nu poți duce o probă de apă într-un laborator de analize medicale, de exemplu, în care se fac teste microbiologice la urină, să determini prezența de E. Coli cu metode de la urină și nu de la apă, iar după aceea să te astepți să obții și rezultate cu valoare de adevăr.

Din păcate însă, practica a demonstrat că situația este cât se poate de reală. Un alt exemplu este cel al extrem de mediatizatei „demonstrații“ pe YouTube (și nu numai) legată de așa-zisa electroliză a apei.

Este vorba despre o demonstrație în care, într-o apă de testat, se introduce un aparat care ar face electroliza apei. Acesta ar demonstra, prin apariția în urma „electrolizei“ unui precipitat de culoare închisă (extrem de impresionant pentru public), faptul că apa conține poluanți, substanțe improprii și bacterii, cu concluzia că respectiva apă ar fi nepotabilă, improprie consumului.

Acest „test“ este, de fapt, o înșelătorie; cu toții am văzut adevărata electroliză a apei, demonstrată în clasa a VI-a sau a VII-a, unde, mai mult decât niște bule de gaz care ieșeau de la electrozi, nu se întâmpla nimic, iar apa nu-și schimba deloc culoarea.

Culoarea care apare în cazul acestor așa-zise demonstrații de potabilitate este dată de faptul că electrozii folosiți nu sunt din inox, ci sunt electrozi din fier sau cupru.

Prin trecerea curentului electric, metalul reacționează, așa cum e normal, cu sărurile care fac parte din compoziția naturală a apei, formând un precipitat de culoarea metalului din care e făcut electrodul.

Simpla apariție a acestui precipitat în apă va determina consumatorul să-și pună întrebări asupra calității acesteia, chiar dacă prezența acelui precipitat nu are nicio relevanță asupra calității apei.

Folosirea acestui test este o înșelătorie, pentru că „electroliza“ nu face parte din metodele de analiză reglementate legal; nu există instrumente de măsură pentru acea culoare, nu există limite admise și, niciodată, nimeni dintre cei care vor face astfel de „demonstrații“, nu vă va da vreun buletin de analiză legal.

Exemplele ar putea continua – sper, însă, că mesajul e clar: dacă doriți testarea apei, mergeți la laboratoare specializate pentru apă. Cele mai la îndemână sunt laboratoarele Direcțiilor de Sănătate Publică locale.

 

Cum stăm cu calitatea apei în orașele românești? Se poate bea apa de la robinet în siguranță?

S.E.: Fiecare oraș ar trebui să aibă stații de tratare a apei. Apa care iese din stațiile de tratare este obligatoriu să îndeplinească toate criteriile de potabilitate pentru a putea fi livrată clienților casnici.

Problemele pot apărea pe fondul faptului că apa poate ajunge la robinetul consumatorului după ce trece prin conducte de multe ori extrem de vechi, ruginite, uneori din materiale necorespunzătoare, astfel încât apa, chiar dacă iese potabilă din stațiile de tratare, se poate „îmbogăți“ cu plumb, rugină și sedimente pe parcurs; în plus, în vederea protecției microbiologice, apa de rețea se clorinează constant.

Toți acești factori pot altera semnificativ caracteristicile organoleptice și, uneori, și fizico-chimice ale apei de la robinet.

Nu e o regulă, dar, după cum știm cu toții, se întâmplă să ne trezim uneori acasă cu apă cu un aspect sau gust alterat din motivele enumerate mai sus.

Un sistem POU (point of use), un filtru combi de sediment/cărbune activ conectate direct la rețea sau chiar consumul de apă îmbuteliată în sistem watercooler rezolvă toate aceste inconveniente, în funcție de nevoi sau de preferințe.

 

Care sunt principalele surse de poluare a apei în România?

S.E.: Poluarea apei este cauzată, în principal, de îngrășămintele chimice, pesticidele și ierbicidele folosite la lucrările agricole, care contaminează pânza freatică;

de deșeurile, reziduurile menajere și scurgerile accidentale de substanțe chimice de la fabrici – toate acestea ajung, din pânza freatică, în apele curgătoare.

Într-o mai mică măsură, substanțele poluante din atmosferă pot ajunge în sol prin ploi.

 

Silvia Enculescu a studiat la Facultatea de Biologie din cadrul Universității București. Este Laboratory&Food Safety Manager, în compania La Fântâna, precum și reprezentantul industriei de specialitate din România în Comisiile Education&Training și Standards&Technical a Watercoolers Europe cu sediul în Bruxelles.