Efectul J.Lo: sala a devenit trending topic în România. Acum e momentul să începi C-Core sau Glutes, la World Class România


După concertul J.Lo de la București, internetul n-a mai fost la fel. Jennifer Lopez a urcat pe scenă, iar România a amuțit. Nu doar pentru că a cântat melodiile care au făcut-o celebră sau pentru că a pus în scenă un show impresionant. Ci mai ales pentru felul în care arată și se mișcă. La 56 de ani, J.Lo redefinește termenul ”formă maximă”. Și nu este singura, dar este cea mai recentă reamintire că e momentul să începi exercițiile. Și, mai important, că este timpul să te ții de ele.
TikTok, Instagram, meme-uri – toate au explodat. „World Class și-a vândut toate abonamentele după concertul lui J.Lo” a fost una dintre glumele preferate. Dar adevărul e că nu e chiar o glumă. Interesul pentru sală a crescut. Lumea vrea să știe: Ce face ea? Ce putem face și noi?
Răspunsul e în C-Core. Sau Glutes. Sau amândouă, plus o disciplină de fier, pentru rezultate vizibile, pe termen lung. La World Class, ai acces exact la tipul de antrenamente care livrează rezultate reale. Și da, chiar și J.Lo le-a folosit, înainte de concert, într-una din sălile noastre, alături de antrenorul ei personal.
C-Core: 30 de minute care-ți transformă abdomenul
Un program de 30 de minute, cu exerciții funcționale, rapide și intense, dedicate zonei tale de power: abdomen, lombari, fesieri. Fix ce ai nevoie ca să-ți simți corpul mai stabil, mai puternic, mai bine definit.
Găsești detalii aici: C-Core
Glutes: Fesieri puternici, siluetă conturată
Dacă ești dintre cei care au dat zoom pe J.Lo în pozele de la concert, e clar: vrei rezultate serioase în zona fesierilor. Aici intră în joc Glutes – un program intens, 100% dedicat acestei zone. Antrenamentul include exerciții de tonifiere, izolare și activare musculară. Se lucrează eficient, cu tehnici moderne, fără risipă de timp.
Vezi programul complet aici: Glutes
De la „WOW” la „WORK”
Poți să admiri sau poți să acționezi. Inspirația e bună, dar schimbarea vine din mișcare. Acum e momentul. Nu aștepta 1 ianuarie. Nu-ți mai spune că „de luni”.
Intră pe worldclass.ro și programează-ți prima clasă. 30 de minute pot schimba cum te simți în pielea ta.