Now Reading
Mi-e dor de tata

Mi-e dor de tata

Tatal meu a murit iar mama si-a refacut viata cu un barbat care nu ma place nici pe mine nici pe surorile mele. De atunci mama nu prea ne mai da importanta si o vad foarte rar. Uneori cand sunt singura in camera plang fara sa stiu de ce, iar cand ma opresc imi dau seama ca mi-e dor de tatal meu. Si nu pot spune nimanui din familie ce se intampla, pentru ca surorile mele au trecut peste asta, iar mama nici nu vrea sa auda. Cum as putea sa trec peste tot?

Intrebare pusa de: Ungureanu, 13

Raspunsul psihologului:

Ceea ce aud eu din mesajul tau este ca te simti foarte singura, iar momentele de singuratate te fac sa iti doresti prezenta tatalui tau, sa iti doresti ca lucrurile sa fie ca inainte de moartea acestuia. Dorul de tata este cu atat mai puternic cu cat tu te simti mai singura. Daca nu te-ai mai simti singura, daca relatia cu mama ar fi una buna, ti-ar fi mult mai usor sa iti regasesti bucuria de a trai.

Esti suparata pe mama ta. O simti indisponibila, probabil o judeci aspru pentru ca si-a refacut viata alaturi de un alt barbat. Spui ca acesta nu te place, dar poate ca nici tu nu il placi prea mult pe el.
Este foarte util si foarte important sa separi lucrurile in ceea ce o priveste pe mama ta: ea are dreptul de a-si reface viata alaturi de altcineva; in acelasi timp, ea ramane mama ta, iar tu ai dreptul de a-i cere disponibilitate, atentie, ingrijire.

Tu pari a gandi ca barbatul din viata mamei tale a rapit-o din viata voastra. Intr-un fel, povestea ta imi aminteste de povestea Cenusaresei, doar ca in locul mamei vitrege este un tata vitreg. Dar poate ca lucrurile nu stau chiar asa cum ti le imaginezi tu. Daca i-ai da voie mamei sa fie fericita alaturi de un alt barbat, daca ai accepta asta, poate si ochii cu care o privesti pe mama ar fi altii:unii mai blanzi, mai intelegatori, mai iubitori.

See Also

Este posibil ca mama sa se simta incurcata, stingherita cu noua situatie, poate chiar putin vinovata in ceea ce va priveste, iar acest lucru sa o faca sa se pastreze la distanta de voi. Daca o vei judeca mai putin aspru, va indrazni sa se apropie mai mult de tine si de surorile tale.

Este imperios necesar sa te reapropii de mama ta si chiar sa o ajuti pe ea sa se apropie de tine. Pentru aceasta, trebuie sa o urasti mai putin si sa-i dai voie sa fie fericita alaturi de alt barbat. Dandu-i voie mamei tale sa mearga mai departe, vei putea si tu sa mergi mai departe.
 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top