Now Reading
Efecte ale mancatului dezechilibrat

Efecte ale mancatului dezechilibrat

Revista Psychologies

Obisnuiesti sa mananci in graba, fara sa tii cont daca alimentatia este una sanatoasa pentru organismul tau? Iata cateva efecte ale mancatului dezechilibrat.

 

 

 

Atunci cand ne gandim la un stil de viata sanatos, telul nostru trebuie sa fie echilibrul, nu perfectiunea. O alimentatie echilibrata contine legume si fructe, nuci si seminte crude, frunze verzi, cereale integrale, peste pescuit, carne provenita de la animale crescute fara hormoni si antibiotice, oua si lactate integrale.

Dietele bazate fie pe o cantitate mica de grasimi, fie pe o cantitate mica de carbohidrati, fie pe supa clara de legume, fie pe consumul sucurilor de fructe zile si saptamani la rand, sunt dezechilibrate si au efecte nedorite asupra starii de sanatate.

Acolo unde nu exista afectiuni medicale care cer diete speciale fara grasimi sau cu o cantitate mica de carbohidrati, lucrurile pot degenera in cel mai serios mod. Chiar si perioade scurte de mancat dezechilibrat pot avea consecinte negative pe termen lung.

Cele mai intalnite efecte ale mancatului dezechilibrat sunt:

 

Lipsa de energie, de concentrare, iritabilitate

Stari care apar atunci cand mancam carbohidrati simpli (paine din faina alba, paste si orez alb, dulciuri si patiserie). In primele 10 minute dupa ce am consumat aceste produse, glicemia creste brusc si apare starea de bine asociata.

Dar, dupa 30- 40 minute, glicemia scade la fel de brusc si apar lipsa de energie, starea de foame constanta, somnolenta.

Consumati des si pe termen lung, carbohidratii simpli ne fac sa ne simtim in permanenta obositi si lipsiti de energie, oricat de mult am dormi.

 

Retentia de apa

Fie pentru ca nu bem apa suficienta si organismul isi face rezerve, fie din cauza surplusului de sodiu in alimentatie. In aceasta ultima situatie, apa este retinuta in organism pana cand sistemul urinar elimina excesul de sodiu din corp.

Totodata, un surplus de sodiu conduce discret, dar direct, catre hipertensiune arteriala. Atunci cand rinichii sunt suprasolicitati sa elimine surplusul de sodiu, inima pompeaza mai mult sange pentru a le sustine activitatea, si, astfel, apare hipertensiunea arteriala.

In loc de sare in exces, pentru a da savoare mancarurilor preferate, putem adauga ierburi uscate sau verdeturi proaspete.

 

Constipatia

Este unul dintre efectele mancatului dezechilibrat si apare atunci cand nu exista suficiente fibre (fructe, legume, salate, cereale integrale) in alimentatia zilnica, mai ales in dietele proteice, dar si cand bem prea putina apa.

 

Somn insuficient sau neodihnitor

Pe timpul noptii, in timpul somnului, organismul se reface. Pentru un somn odihnitor, este indicat sa mancam cu 3 ore inainte de culcare. In acest fel digestia se face eficient, iar stomacul este gol in momentul in care mergem la culcare.

Supele de legume, salatele sau legumele coapte ar trebui sa fie nelipsite de la cina. Se digera rapid si usor si sunt aliatele unui somn bun.

 

Alte efecte ale mancatului dezechilibrat

Cand avem in alimentatia zilnica prea multe produse cu zahar si indulcitori, dar si faina alba, apar, adeseori, carentele de vitamine si minerale. Pentru ca zaharul si faina alba sunt calorii goale, organismul va folosi din rezervele proprii pentru a le metaboliza.

De aceea apar anemiile care nu raspund la fier sau deficientele de calciu. Chiar daca avem grija sa avem in dieta alimentele care contin aceste minerale, consumul de calorii goale impiedica absorbtia lor in organism.

 

De Alina Trifu, consilier in nutritie si fondator iHealth, e-mail: [email protected], tel.: 0725430312, site: www.ihealth.com.ro

 

Citeste si:

TOP 5 feluri de mancare daunatoare

Alimentatia potrivita pentru o sanatate de fier

 

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top