Now Reading
Alimente pentru un ten perfect

Alimente pentru un ten perfect

Revista Psychologies

Stiai ca exista alimente care faciliteaza fixarea bronzului si il mentin timp indelungat? Sau ca este indicat sa consumi anumite legume si fructe in functie de tipul tau de ten? Iata un ghid care te va ajuta sa te simti si sa arati minunat.

 

Bronz seducator in cateva calorii

Procesul de bronzare este accelerat de alimentele care favorizeaza pigmentarea pielii, bogate in betacaroten si vitamina E.

Aceste alimente, cum este si morcovul, cresc productia de melanina, pigmentul care da culoarea pielii. Vitamina E se poate asimila si daca vom consuma, in salate, ulei de masline sau de porumb, ori daca inlocuim gustarile cu fistic, nuci si alune.

Dar, pe langa alimentele care favorizeaza bronzarea, trebuie sa mancam si alimente bogate in antioxidanti, care vor avea rol de protectie fata de actiunea nociva a radicalilor liberi eliberati de organism, ca raspuns la razele UV.

Aceste alimente-minune sunt: pepenele, caisele, piersicile, spanacul, ouale si pestele.

 

Ten uscat, alimentat cu avocado

Fie ca este vorba de sezonul rece sau cald, de vant, frig ori soare, pielea uscata are nevoie de ingrijire speciala.

Tenul trebuie hranit corect atat din exterior – prin folosirea unei creme indicate pentru tenul uscat, cat mai ales din interior.

Pe langa regula alimentatiei preponderent alcaline, care ajuta tenul si ii confera luminozitate, in cazul particular al tenului uscat sunt recomandate alimentele bogate in Omega 3 (somon, ton, avocado, nuci, seminte de in).

Sunt recomandate si alimentele bogate in zinc (care ajuta la „cicatrizarea“ tenului), cum ar fi fructele de mare, carnea rosie sau fasolea, dar mai ales hidratarea corespunzatoare, prin consumul de apa.

 

Ten mixt sau gras

In cazul tenului gras, trebuie mentinuta regula alimentatiei preponderent alcaline, regula hidratarii corecte, dar trebuie sa evitam grasimile, mai ales pe cele de origine animala, si sa alegem consumul de alimente bogate in antioxidanti.

 

Ten acneic? Bea apa

Tenul acneic poate fi si o consecinta a unui organism plin de toxine. Practic, o piele frumoasa si sanatoasa se obtine atat prin ingrijire locala, permanenta, cat mai ales, prin mentinerea in conditii bune de functionare a organelor responsabile de eliminarea toxinelor.

Astfel, trebuie sa existe o buna functionare a colonului, sa se evite constipatia, printr-un aport suficient de fibre alimentare, care sa regleze tranzitul intestinal.

Aceste fibre se gasesc in fructe proaspete (consumate de preferinta dimineata si neasociate cu alte grupe alimentare), legume verzi, seminte incoltite sau cereale integrale.

Dar un tranzit intestinal optim se obtine si printr-un consum suficient de lichide si, astfel, revenim la importanta vitala a hidratarii.

Evitarea acumularii de toxine in organism se poate realiza si printr-o combinare corecta a alimentelor, pentru o digestie optima.

Detoxifierea organismului ar trebui sa fie o preocupare continua a noastra, a tuturor, indiferent daca intampinam sau nu probleme sau afectiuni aletenului.

Consumul de legume crude (mai ales, cat mai multe legume verzi), combinate sau nu cu proteine de origine animala, consumul de fructe in mese monofruct (mai ales fructe de padure: afine, zmeura, fragi) sau consumul de superalimente (cum ar fi semintele de chia sau quinoa) ar trebui sa reprezinte meniul nostru de vara.

Este recomandat, de asemenea, sa reducem si sa evitam cat mai mult alimentele si lichidele acide: cafeaua, bauturile acidulate, alcoolul, dulciurile si fainoasele.

 

Ten cuperozic

Alcoolul si branza, considerate acide, pot agrava cuperoza, dar si rosiile, vinetele si fasolea, care sunt alimente alcaline.

Nu toate organismele reactioneaza la fel, unele reactioneaza doar la unele dintre ele, si cele mai bune recomandari le poate oferi medicul dermatolog.

Insa, ca regula generala, persoanele cu ten cuperozic este bine sa evite bauturile fierbinti, alimentele picante, condimentele si grasimile de origine animala.

 

Ten sensibil

Sunt recomandate alimente bogate in antioxidanti, care sporesc rezistenta tenului la atacul ultravioletelor, actioneaza impotriva petelor pigmentare, dar ajuta si la refacerea colagenului.

Dintre acestea, pe primele locuri sunt fructele: afinele, merisoarele, coacazele, murele, zmeura, capsunile, strugurii, ciresele si citricele.

 

Pielea corpului

Pielea catifelata se mentine cu hidratare, dar si cateva „secrete“ alimentare, bogate in grasimi naturale si vitamine.

Unul dintre acestea este uleiul de cocos, o sursa fabuloasa de grasimi saturate, care contine si acid lauric, o substanta cu puternic efect antibacterian si antiviral, care tine departe virusurile, infectiile, inflamatiile si acneea.

De asemenea, uleiul de cocos contine atat acizi grasi esentiali, cat si vitamina E, care pastreaza pielea moale, catifelata, hidratata si fara riduri.

La fel de benefic este si somonul, aliment excelent in combaterea stresului, gratie continutului de vitamina D si a continutului de acizi grasi Omega 3.

Vitamina D ajuta la prevenirea bolilor de inima, colon si pastreaza sanatatea creierului si a oaselor, iar acizii previn inflamatiile, reduc ridurile si acneea, hidrateaza pielea din interior.

 

Alimente antiperspirant

Consumul de alimente grase, in special cele de origine animala, dauneaza siluetei si poate avea efecte neplacute asupra mirosului corporal.

Prin urmare, prima regula este sa inlocuim proteinele animale cu cele vegetale, sa limitam in special consumul de alimente procesate, cafea si alcool.

Asa cum se stie, alimentele procesate, la care s-au folosit cantitati mari de sare, zahar si uleiuri hidrogenate, pot cauza iritatii ale mucoasei stomacale si la nivelul ficatului, favorizand eliminarea toxinelor in ritm accelerat si cresterea secretiei de hormoni, care amplifica mirosul corpului.

Nu trebuie exagerat nici cu anumite condimente, dar nici cu ceapa si usturoiul, regula valabila mai ales pentru cei care se stiu cu probleme de transpiratie abundenta.

 

Alimente antirid

Alimentele bogate in acizi grasi Omega 3 si Omega 6, in special consumul de peste, sunt benefice pentru stimularea productiei de colagen in mod natural.

 

Protectie solara

Exista alimente cu rol principal de protectie prin prezenta anumitor compusi antioxidanti. Plantele produc antioxidanti in tesuturi, care protejeaza celulele de distrugerea prematura declansata de expunerea la caldura, lumina, aer, umiditate sau timp.

Cand o persoana mananca o cantitate mai mare de legume si fructe (in special, cele viu colorate), care contin antioxidanti, se reduce deteriorarea pielii cauzata de expunerea la razele UVA si UVB.

Astfel, este indicat sa nebucuram de consumul de ardei gras colorat, dovlecei, rosii coapte, spanac, broccoli, pepene verde, fructe de padure etc.

Si pentru ca vorbim de vara si caldura, ne putem racori cu un pahar de ceai verde. Acesta imbunatateste functia cardiovasculara, are o activitate demonstrata anticancer, sprijina sistemul imunitar, detoxifica organismul, controleaza greutatea si chiar protejeaza celulele pielii care au fost expuse la razele UVA si UVB.

Ingredientele sale secrete sunt compusii antioxidanti, numiti catechine polifenoli, care au un rol important de aparare.

Pentru ca ziua sa inceapa bine, bea ceai verde in fiecare dimineata – dupa cum am vazut, acest ritual savuros are efecte fantastice asupra organismului.

 

De Ioana Pasca, specialist in nutritie, health trainer

www.ioanapasca.ro

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top