Now Reading
Cum ne protejam sanatatea ochilor

Cum ne protejam sanatatea ochilor

Revista Psychologies

Petrecem multe ore in fata calculatorului, citim pe tableta sau telefon si cautam cei mai cool ochelari de soare. Dr. Beatrice Voiculescu, medic specialist oftalmolog, ne invata cum sa ne protejam vederea de efectele privitului in monitor si ce ochelari de soare sunt benefici pentru sanatatea ochilor.

 

Suna aproape a cliseu, insa, in ultimii ani, tehnologia a devenit din ce in ce mai avansata si toti ne petrecem cea mai mare parte a timpului in fata diferitelor tipuri de monitoare: TV, laptop, tableta, smartphone. In medie, ne uitam de 100 de ori pe zi la mobil si stam cel putin trei ore pe Internet doar in interes personal.

Daca punem la socoteala si orele pe care le petrecem la birou privind ecranele, putem spune ca aproape toata ziua ochii ne sunt atintiti la tot felul de dispozitive.

Inevitabil, tot acest timp petrecut in fata unui monitor poate determina: iritatie oculara, vedere incetosata, ochi uscati si rosii, dureri de cap sau dureri de spate si gat, simptome ale sindromului de oboseala vizuala la calculator.

Acest sindrom este similar, din punctul de vedere al mecanismului de producere, cu sindromul de tunel carpian, care apare atunci cand exista o actiune repetitiva ce produce leziuni.

De aceea, sindromul de oboseala vizuala la calculator se inrautateste cu cat este prelungit timpul petrecut in fata ecranului. Folosirea calculatorului presupune actiuni complexe: ochii trebuie sa focalizeze permanent, sa se alinieze cu ceea ce citim pe ecran si sa acomodeze.

De asemenea, uneori, este necesar sa privim in jos, pe hartie, iar apoi din nou pe ecran, iar toate aceste actiuni presupun un efort intens pentru muschii oculari.

Prin urmare, cititul pe calculator este mult mai obositor pentru ochi decat cititul unei carti, deoarece ecranul adauga elemente de luminozitate si contrast.

Problemele oculare la calculator se amplifica daca exista deja un viciu de refractie (de exemplu, astigmatism) sau daca ai nevoie de ochelari si nu ii porti sau porti unii necorespunzatori. Odata cu inaintarea in varsta, lucrul in fata monitorului devine din ce in ce mai dificil, deoarece scade elasticitatea cristalinului, iar dupa 40 de ani, capacitatea lui de a acomoda se reduce.

 

Distanta ochi-monitor

Distanta optima dintre ochi si monitorul calculatorului este de 60-70 cm, iar pentru o pozitie corecta, spatele trebuie sa fie mereu drept.

Este important sa ajustam inaltimea scaunului astfel incat ochii sa fie pozitionati cu 10-15 cm mai sus decat centrul monitorului, pentru a se privi usor in jos in timpul lucrului.

 

Distanta ochi-laptop

Prin natura constructiei lor, laptop-urile sunt folosite la distante mai mici decat monitorul unui desktop, de obicei la 50 cm. Aceasta distanta trebuie sa fie confortabila si sa permita cititul fara sa ne aplecam, inainte sau inapoi, capul ori trunchiul.

De asemenea, este bine sa fie ajustata marimea textului, pentru facilitarea cititului.

 

Distanta ochi-tableta

Pentru tablete, recomand o distanta intre 35-40 cm, dar trebuie sa avem in vedere faptul ca acestea au dimensiuni si rezolutii variate.

Nu doar distanta este importanta, ci si setarile aplicate display-ului pentru a nu obosi ochii in exces.

 

Distanta ochi-telefon mobil

Pentru smartphone-uri este greu de precizat o distanta optima, deoarece ecranele si rezolutia acestora variaza foarte mult. In general, distanta ar trebui sa fie de 25 cm fata de ochi, dar, daca diagonala este foarte mare, ar fi bine sa fie tinut chiar mai departe.

 

Ochelari pentru protectie ecran

Sunt indicati ochelarii cu lentile de protectie PC daca lucrezi mult in fata ecranelor – iti vei relaxa ochii, ii vei proteja de expunerea indelungata si frecventa la ecrane si vei preveni imbatranirea lor prematura, prin filtrarea selectiva a luminii daunatoare.

Ochelarii de protectie sunt cu adevarat eficienti si accesibili ca pret (pornesc de la circa 190 lei) si pot primi rame la moda. Lentilele sunt de doua feluri: colorate (12% grad colorare) si incolore, cu tratament antireflex contra luminii albastre.

Eu le recomand pe cele incolore, intrucat protejeaza pe termen lung si nu numai la PC, ci si la iluminat artificial, utilizarea oricarui fel de ecran-telefon, tableta, TV.

In plus, lentilele de ultima generatie incolore ofera si protectie UV, pe langa filtrul Blue, ceea ce duce la imbunatatirea performantei vizuale si nu afecteaza perceptia culorilor. Nu trebuie sa ai probleme cu vederea ca sa porti o astfel de pereche de ochelari.

 

Ajustarea ecranelor

O luminozitate prea mare si un contrast intens pe ecranul calculatorului sunt o problema pentru ochi, intrucat amplifica oboseala oculara.

Luminozitatea trebuie mentinuta intre 40 si 60%, iar contrastul sa fie stabilit astfel incat sa te poti uita la ecran fara sa simti ca acesta este prea puternic.

Pentru asta, fa testul umbrei: pune mana deasupra ochilor, ca si cum ai privi in departare, ferindu-te de soare. Daca simti, instantaneu, o usurare, cand te uiti la monitor, luminozitatea ecranului este mult prea mare. Evident, cea mai buna combinatie de culori pentru confortul lecturii este textul negru pe fond alb.

 

Kindle

Aparatele Kindle sunt mai prietenoase cu ochii datorita lipsei iluminarii pixelilor. Ele difera foarte mult de monitoarele iluminate, fiind foarte asemanatoare cu ziarele si cartile.

 

Impactul soarelui asupra ochilor

Expunerea indelungata la soare creste riscul aparitiei afectiunilor oculare, ce scad calitatea vederii, precum: cataracta, degenerescenta maculara, pinguecula si pterigion.

Razele UV sunt de trei feluri: UVC (au energia cea mai mare si sunt blocate de stratul de ozon), UVB (cu energie mai mica decat UVC si filtrate partial de stratul de ozon) si UVA (au energia cea mai mica, ajung la nivelul solului si patrund la nivelul ochiului).

Afectiunile oculare sunt asociate cu expunerea la radiatiile UV in lipsa folosirii unor ochelari de soare cu protectie 100%.

 

Ochelarii de soare potriviti…

… trebuie cumparati numai din magazinele de optica medicala pentru a avea garantia ca respecta toate standardele de calitate. Pe ochelari trebuie sa fie afisat marcajul „CE“ (conform normelor UE), nivelul de protectie fata de radiatii, numele si adresa producatorului, instructiuni de utilizare si curatare a lentilelor.

Alegem ochelarii de soare in functie de necesitati: tipul de activitate (schi, plaja, condus), materialul lentilelor (plastic sau sticla) si culoarea lentilelor (importanta in diferentierea foarte buna a contrastelor).

Persoanele care poarta ochelari de vedere cu dioptrii sa nu stea fara protectie UV pentru ochi! Exista varianta lentilelor de soare confectionate cu dioptrii, lentile ce prezinta aceleasi proprietati ca ochelarii de soare fara dioptrii.

 

Greseli cand alegem ochelarii de soare

Cea mai frecventa greseala in alegerea ochelarilor de soare este achizitionarea lor fara protectie UV, doar din motive de moda.

Acesti ochelari au numai lentile fumurii, ce blocheaza o parte din lumina, iar in aceste conditii pupila se dilata. Ei fac mai mult rau decat bine, deoarece in ochi va patrunde o cantitate mai mare de radiatii UV.

Nu culoarea ofera protectie! Atentie la ochelarii de soare care au inscriptia „Cosmetic“: de obicei, nu ofera nicio informatie despre nivelul de protectie UV. Ochelarii nu trebuie sa fie prea mari, prea mici sau prea grei si este important sa ne simtim bine cu ei, nu doar sa aratam bine.

 

Ochelari de soare, indiferent de anotimp

Ochii au nevoie de protectie intregul an, deoarece radiatiile UV exista in toate anotimpurile. Norii nu ofera nicio protectie fata de razele UV, iar pe timpul iernii zapada reflecta mai mult de 80% din razele de soare, proportie care creste cu altitudinea.

Schiorii si alpinistii care nu folosesc ochelari de protectie, se confrunta cu niveluri extreme ale radiatiilor UV, ca urmare a conditiilor de la mare altitudine, si pot dezvolta o orbire temporara, din cauza zapezii, care este, de fapt, o fotokeratita – aceasta este, pentru ochi, ceea ce sunt arsurile solare pentru piele, afectand stratul superficial al corneei.

 

Ochelari de soare pentru copii

Desigur, copiii pot purta ochelari de soare inca de la trei ani! Ochelarii de soare trebuie sa asigure o protectie de 100% fata de radiatiile UVA si UVB si sa acopere o zona cat mai mare a regiunii perioculare.

 

Exercitii pentru sanatatea ochilor

Pentru a preveni oboseala si a ne mentine sanatatea ochilor, este indicat ca, dupa 20 de minute de lucru, sa mutam privirea catre un obiect indepartat (sase metri) timp de 20 de secunde.

Astfel, muschii oculari responsabili de acomodare se relaxeaza si starea de oboseala este inlaturata. De asemenea, este important sa clipim frecvent, pentru a elimina senzatia de ochi uscati, amplificata de lucrul la calculator.

 

Solutii de urgenta pentru ochi obositi

In caz de oboseala si disconfort ocular, cel mai indicat este sa intrerupem, timp de zece minute, orice activitate ce solicita ochii, sa ne masam usor ochii, eventual sa folosim picaturi cu lacrimi artificiale, care ajuta la lubrifierea suprafetei oculare.

 

De Dr. Beatrice Voiculescu, medic specialist oftalmolog la optica medicala Videt

www.videt.ro

A consemnat Catalina Cristescu

 

Citeste si:

Remedii pentru oboseala mentala

Exercitii fizice pe care le poti face la birou

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top