Wellbeing nu este încă un lucru de făcut
Wellbeing este suma unor obiceiuri ale noastre aparent banale.
Și dacă ai întreba zece oameni ce înseamnă wellbeing, probabil ai primi zece răspunsuri diferite. Sau unsprezece, doisprezece, chiar mai multe, ca omul s-ar întinde la vorbă.
Unul îți va spune că înseamnă yoga la răsărit.
Altul, că este o vacanță fără telefon.
Cineva va jura că secretul stă într-o alimentație impecabilă, iar altcineva va ridica din umeri și va spune că n-are timp pentru astfel de lucruri.
Wellbeing-ul a devenit un cuvant pe care le folosim tot mai des și le înțelegem tot mai puțin.
Îl vedem în cărți, pe rețelele sociale, în companii, în reclame și în conferințe. Există programe de wellbeing, retreaturi de wellbeing și chiar roluri dedicate wellbeing-ului în organizații.
Cu toate acestea, mulți oameni încă se întreabă: „Wellbeing – ce înseamnă, de fapt? Cum fac și eu? Oare ce-mi trebuie? De unde mă apuc?”
Răspunsul e surprinzător de simplu.
Nu este o aplicație pe care o descarci.
Nu este un supliment alimentar și nici o destinație exotică în care ajungi după două săptămâni de concediu.
Dacă wellbeing-ul ar exista doar în vacanțe, am fi cei mai echilibrați oameni din lume timp de două săptămâni pe an.
Din păcate, viața are prostul obicei să se întâmple și în restul celor cincizeci.
Wellbeing are o traducere simplă. Practica-i mai grea
Dacă ar fi să facem o wellbeing traducere cât mai apropiată de sensul real al cuvântului, am spune „stare de bine”.
Doar că această traducere este incompletă. Sau poate prea puțin satisfăcătoare. Starea de bine nu înseamnă că ești fericit în permanență. Nimeni nu este.
Nu înseamnă că nu ai zile proaste, că nu te enervezi sau că nu ai momente în care ai prefera să închizi telefonul și să dispari pentru câteva ore.
În psihologie, mental wellbeing descrie mai degrabă capacitatea de a face față vieții așa cum este ea. Să poți construi relații sănătoase. Să găsești rostul în ceea ce faci. Să ai resurse emoționale atunci când lucrurile nu ies cum ai planificat.
Cu alte cuvinte, wellbeing-ul nu înseamnă o viață fără probleme. Înseamnă o viață în care problemele nu ajung să te definească.
Relațiile bune sunt baza
Există o ironie frumoasă în felul în care funcționăm.
Putem avea sute de contacte în telefon și, totuși, să nu știm pe cine am suna într-o zi cu adevărat grea. Cercetările din psihologie arată de ani buni că relațiile apropiate rămân unul dintre cei mai importanți predictori ai sănătății psihice și ai satisfacției față de viață.
Nimeni nu și-a rezolvat vreodată viața cu o conversație. Nicidecum.
Îți ușurează, însă, momentul, ca tu să începi în forță din acel punct, ca și cum nu ai fi început singur.
Uneori, wellbeing-ul începe cu un gest ridicol de simplu: o cafea savurată, nu doar băută, o conversație care îți face bine sau întrebarea „Ce mai faci?” pusă fără să speri că vei auzi doar „Bine.”
Creierului nu-i pasă dacă mergi la sală pentru abdomen sau pentru sănătatea mintală
Sportul are un PR excelent pentru inimă, mușchi și siluetă.
Mai puțin se vorbește despre faptul că aceeași mișcare influențează și felul în care gândim, reacționăm și ne simțim.
Nu trebuie să alergi un maraton și nici să petreci două ore la sală. O plimbare, o tură cu bicicleta, dansul prin sufragerie sau câteva exerciții făcute constant pot avea un efect surprinzător asupra dispoziției.
Corpul și mintea nu funcționează separat. Noi le-am împărțit în două.
Dar ele nu au fost niciodată de acord cu această decizie.
Învățarea nu se termină odată cu școala
Când eram copii, învățam fără să ne întrebe nimeni dacă avem chef.
Ca adulți, avem impresia că învățarea trebuie justificată. Să aducă un salariu mai mare, o diplomă sau măcar un certificat de studii “și mai superioare” frumos înrămat.
Realitatea este alta – creierul nostru adoră noutatea.
Poate fi o limbă străină, olărit, fotografie, grădinărit, un instrument muzical sau o rețetă pe care o ratezi de trei ori până îți iese. Fiecare lucru nou îi transmite același mesaj: încă evoluezi.
Există un motiv pentru care ne simțim bine după ce… facem bine
Psihologii au observat de mult că generozitatea nu îi ajută doar pe cei care primesc. Îi ajută și pe cei care oferă.
Nu trebuie să donezi averi și nici să îți schimbi viața radical. Uneori este suficient să acorzi timp, si atenție.
Suntem construiți să trăim împreună, nu unul lângă altul.
Mindfulness nu se face în poziția lotus
Probabil acesta este cuvântul care a speriat cei mai mulți oameni.
Pentru unii sună prea ezoteric, pentru alții, prea comercial, iar el nu-i nimic din toate astea.
În realitate, mindfulness înseamnă ceva mult mai modest: să fii atent la ceea ce trăiești în timp ce se întâmplă.
- Să dai cu mopul fără să te gândești deja la următorul lucru de pe listă.
- Să speli vasele și să observi ce căni frumoase ai, nu doar că mai altele de spălat.
- Să întinzi rufele și să simți vântul.
- Să cureți cartofi fără să verifici telefonul din cinci în cinci minute.
- Să sapi în grădină până uiți cât este ceasul.
- Să legi niște flori și să observi că a trecut o oră fără să te fi gândit la serviciu.
Health and wellbeing nu sunt două drumuri diferite
Mult timp am tratat sănătatea fizică și sănătatea psihică de parcă ar fi locuit în cartiere diferite.
Astăzi știm că se influențează permanent.
Somnul afectează emoțiile. Emoțiile afectează alimentația. Alimentația influențează energia. Energia schimbă felul în care relaționăm cu ceilalți.
Totul este legat.
De aceea, un program de wellbeing nu înseamnă doar abonament la sală sau fructe în bucătăria biroului. Cele mai bune programe de wellbeing încearcă să privească omul ca pe un întreg: corp, minte, relații, sens și comunitate.
Wellbeing nu este ceva ce găsești, este ceva ce exersezi
Nu există o zi în care bifezi ultima căsuță și poți spune: „Gata, am terminat cu wellbeingu’.”
Este un proces. Uneori merge ușor, alteori uiți complet de el și îți amintești abia după câteva săptămâni în care ai trăit ca un robot. Din fericire, nu trebuie să începi cu schimbări grandioase.
Poate începe cu ce vrei tu.
Iar dacă simți că ai nevoie de un context în care toate acestea se întâlnesc în același loc, Wellbeing Festival, organizat de Psychologies, aduce împreună conversații, ateliere, lansări de carte, experiențe pentru corp și minte și întâlniri cu oameni care privesc starea de bine din perspective diferite.
Nu o să-ți spună cum să trăiești. O să-ți dea, poate, ocazia să descoperi ce merge pentru tine. Ce te mișcă, ce te încântă, ce îți trezește curiozitatea și entuziasmul.
Sarina citește, scrie și optimizează site-uri pentru motoarele de căutare. În ordinea asta, de cele mai multe ori. A studiat limbile străine și își hrănește în continuare pasiunea pentru citit și scris - parte naturală din viață, la fel ca mișcarea, ca nu cumva să i se atrofieze vreunul dintre mușchi. Scrie cu umor, curaj și luciditate. Prima ei carte, De la sărăcie la extaz, este un amestec de confesiune, observație socială și exercițiu de sinceritate crudă - fără menajamente, dar cu eleganță.






