„Fără ultimul cuvânt” sau cum l-a convins Reese Witherspoon pe Harlan Coben să scrie primul său thriller în colaborare
Distins cu premiul Audie Award la categoria Mystery și nominalizat la Goodreads Choice Awards, la categoria Mystery & Thriller, Fără ultimul cuvânt, thrillerul semnat de multipremiata actriță și producătoare Reese Witherspoon și de autorul de succes Harlan Coben, a apărut recent în limba română, în colecția Fiction Connection a Editurii Trei.
Deși este deja autoare publicată, cu volume pentru copii și nonficțiune, Fără ultimul cuvânt este primul roman scris de Reese Witherspoon și marchează debutul său în genul thriller. Ideea romanului i-a aparținut fondatoarei brandului media „Hello Sunshine” și a clubului de carte „Reese’s Book Club”, care și-a dorit să creeze și să aducă în prim-plan o eroină definită de competențele și ingeniozitatea sa, nu de înfățișare. Convinsă că această poveste ar prinde cel mai bine contur alături de unul dintre autorii săi preferați, actrița i-a propus un parteneriat editorial lui Harlan Coben, autorul a peste 35 de cărți vândute în peste 100 de milioane de exemplare la nivel global și scenarist Netflix. Witherspoon a declarat în mai multe interviuri că este de ani buni o cititoare fidelă a romanelor sale și că l-a considerat întotdeauna un maestru al genului thriller, motiv pentru care și-a dorit foarte mult să scrie împreună cu el primul său roman de ficțiune. „Ca cititoare, i-am admirat întotdeauna cărțile. M-am gândit că ar fi minunat să lucrez alături de cel mai mare autor contemporan de thrillere.”, povestește Reese Witherspoon, mărturisind că a avut emoții când i-a prezentat propunerea lui Harlan Coben.

La rândul său, autorul spune că nu a colaborat niciodată cu cineva și nici nu și-a dorit vreodată acest lucru. Prin urmare, se gândea cum să o refuze cât mai delicat atunci când ea l-a abordat și i-a propus să lucreze împreună. „Apoi mi-a spus ideea romanului și am zis: Îmi place la nebunie!”, își amintește Coben.
Astfel a luat naștere această colaborare de succes și un roman cu o puternică dimensiune personală pentru ambii autori. Personajul principal, Maggie McCabe, este chirurg militar, o alegere inspirată de propria familie a actriței: tatăl său a fost medic militar și locotenent în rezerva armatei americane, iar mama sa a fost profesoară universitară care a pregătit generații de asistenți medicali. De asemenea, soția lui Harlen este medic. Experiența acestui univers inspirat din realitatea și viața celor doi a contribuit la conturarea unui personaj credibil și autentic, care s-a conturat pe parcursul unei documentări riguroase și a unor serii de întâlniri de lucru frecvente, pe parcursul unui an. „Din conversațiile noastre aproape zilnice și mai ales din întâlnirile față în față, Maggie McCabe a prins viață și ne-a purtat într-o aventură care străbate continente. Suntem convinși că această călătorie vă va surprinde și abia așteptăm să porniți alături de ea”, au declarat ei la lansarea thrillerului medical Fără ultimul cuvânt.

După ce o serie devastatoare de tragedii în urma cărora i se retrage dreptul de practică medicală, Margaret (Maggie) McCabe se află în cel mai dificil moment al vieții sale. Însă primește o șansă nesperată de la un fost coleg și profesor, chirurg plastician de renume, ai cărui pacienți foarte bogați cer, pe lângă cele mai bune și scumpe proceduri, discreție absolută.
Izolat într-un univers al luxului extrem și al tehnologiei de ultimă generație, unul dintre cei mai misterioși oameni din lume are nevoie de o astfel de intervenție medicală, complet neobișnuită. Dintr-o stare de disperare, fiind unul dintre puținii chirurgi capabili să accepte această misiune, Maggie pătrunde într-o lume de o opulență inimaginabilă. Ea își duce la capăt misiune și respectă partea sa din acest parteneriat, însă când pacientul dispare brusc, în timp ce se află încă sub îngrijirea ei, Maggie trebuie să fugă. Altfel, va fi următoarea care va dispărea. Romanul spune astfel povestea unei femei prinse într-o conspirație mortală, în care descoperirea adevărului ar putea să o coste totul. Acest adevăr implică atât rețele internaționale de trafic de organe, cât și o legătură cu recenta asasinare a soțului ei.
Volumul a devenit instantaneu bestseller New York Times și ocupă locul 1 în topul celor mai vândute cărți la categoria „International Mystery & Crime” și locul 2 în secțiunile „Thriller & Suspense Action Fiction” și „Mystery Action & Adventure” ale platformei Amazon. Succesul cărții Fără ultimul cuvânt, publicat în România la Editura Trei, reflectă și standardele pe care cei doi autori și le-au impus încă de la începutul colaborării, după cum a declarat Harlan Coben pentru The Guardian: „Nu ne-am dorit ca proiectul să pară un simplu exercițiu de imagine. Niciunul dintre noi nu avea nevoie de încă o realizare în CV. Am fost de acord că această carte trebuie să fie cea mai bună pe care o putem scrie”.
Reese Witherspoon este actriță multipremiată, producătoare și autoare de bestsellere New York Times. În 2016 a înființat brandul media „Hello Sunshine”, care plasează femeile în centrul fiecărei povești, de la televiziune și filme artistice la podcasturi și seriale digitale. „Hello Sunshine” găzduiește, de asemenea, Reese’s Book Club, o comunitate dedicată lecturii.
Harlan Coben este autor de bestsellere New York Times și unul dintre cei mai apreciați povestitori contemporani. Romanele sale de suspans sunt publicate în 46 de limbi și au fost vândute în peste 100 de milioane de exemplare în întreaga lume. Seria Myron Bolitar a câștigat premiile Edgar, Shamus și Anthony, iar Coben este creatorul și producătorul executiv al numeroaselor adaptări pentru Netflix, printre care Missing You, Fool Me Once, Stay Close, Gone for Good, precum și al serialelor Run Away, I Will Find You și Lazarus.





