Sarah Nemţanu & Christoph König pe scena Sălii Radio

Două celebrități pe scena Sălii Radio: violonista Sarah Nemţanu și dirijorul Christoph König
Vineri, 13 iunie 2025 (de la 19.00) veţi avea şansa de a o aplauda pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Națională Radio, pe violonista de origine română Sarah Nemţanu (născută în Franţa), concertmaestru al unuia dintre cele mai importante ansambluri din Europa: Orchestre National de France. Sarah a consiliat-o pe actriţa Mélanie Laurent pentru rolul principal feminin din filmul artistic „Concertul” (regizat de Radu Mihăileanu) şi a interpretat partitura pentru banda sonoră a producţiei. La Sala Radio, violonista va interpreta Saint-Saëns: Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră.
Evenimentul face parte dintr-un frumos proiect inițiat la acest început de an de Orchestra Națională Radio, în cadrul căruia aveți șansa de a aplauda în 2025, pe scena Sălii Radio, câțiva mari violoniști de origine română, extrem de apreciați în străinătate în ipostaza de concert-maestru al unor celebre orchestre europene, dar și ca soliști.
Sarah Nemţanu
Sarah Nemţanu este un muzician cu un parcurs artistic deosebit. A început să studieze vioara cu tatăl său, Vladimir Nemţanu, concertmaestru la Orchestre National Bordeaux Aquitaine, a urmat apoi specializarea la conservatorul din Bordeaux şi apoi la cel din Paris, iar după importante premii internaţionale a fost numită, din 2002, la doar 21 de ani, concertmaestru la Orchestre National de France.
A cântat sub bagheta celor mai mari dirijori ai lumii, ca Riccardo Muti sau Sir Colin Davis, în cele mai cunoscute săli de concerte ale lumii, de la Carnegie Hall (New York), Musikverein (Viena) sau Century Hall (Tokyo) la Théâtre des Champs Elysées (Paris). A fost invitată să interpreteze, în ipostază solistică, alături de Orchestre National de France, London Symphony Orchestra, Swedish Radio Orchestra, Orchestra Santa Cecilia – Roma, Mahler Chamber Orchestra ş.a.
Christoph König
Evenimentul va fi dirijat de dirijorul german Christoph König, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor muzicieni celebri, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Christoph König și-a început mandatul de dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Spaniole (RTVE) din Madrid în stagiunea 2023-24 și este dirijor principal și director muzical al ansamblului Solistes Européens Luxembourg din 2010. La începutul stagiunii 2024-25 a devenit, de asemenea, dirijor principal invitat al Filarmonicii din Varșovia. Celebru pentru claritatea, precizia și abordarea sa elegantă, König este foarte solicitat ca dirijor invitat în întreaga lume. A debutat în S.U.A. în 2010 și, de atunci, sub bagheta sa au evoluat orchestrele simfonice din Indianapolis, New Jersey, Houston, Oregon, Toronto și celebrul ansamblu Los Angeles Philharmonic.
Seara de la Sala Radio se va deschide cu Fauré: suita Pelléas și Melisande și se va încheia cu Simfonia nr. 9 de Șostakovici.
- Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.
- Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.