Ajutându-i pe alții, nu le rezolvi problemele
Articolul de astăzi vine spre voi, dragi cititoare, dintr-o inspirație de seară la sfârșitul lunii mai și din prisma experienței mele de salvator, people pleaser.
Ajutându-i pe alții, nu le rezolvi problemele ci doar ajuți la amânarea provizorie a lor.
Oamenii se vindecă și se ajută pe sine înșiși doar când parcurg niște etape de conștientizare, procesare și acționare în direcția menită și atunci când sunt pregătiți, iar cel mai bun ajutor pe care le putem da lor este să îi lăsăm să se vindece în ritmul lor.
Dar veți spune poate: “Ce e asta? Egoism?”. Nu, nu este egoism, ci iubire, încredere, speranță în puterile celorlalți că într-o bună zi se vor deștepta și vor înțelege de ce sunt în situațiile respective din viața lor.
Nu zic că nu putem ghida, da o mână de ajutor, asculta, a oferi suport, a fi alături de cineva la greu, dar toate astea le putem face când ni se cere, când simțim persoana că are o nevoie deși nu îndrăznește și doar atunci când dispunem de niște resurse proprii: energie, timp, bani ce ni le permitem să le împărtășim și altora, fără a ne seca pe noi înșine de rezervele esențiale de a funcționa în parametrii necesari zilnic.
Nimic cu forța nu ajută, nu responsabilizează, nu motivează, nu e sănătos și așa mai departe.
Atunci când luăm cârma din viața unui om, intervenim în traiectoria vieții sale și lecția lui nu este învățată, ci doar amânată. În felul acesta, în viața celui în impas, se va repeta lecția până când acesta se responsabilizează, își asumă prezentul, caută soluții și acționează.
Iar în barca cealaltă, a people pleaser-ului, a salvatorului, a binevoitorului și cum doriți să îl mai numiți, se strânge oboseala, scade energia și celelalte resurse, crește frustrarea, furia, neputința, vinovăția, asumarea situațiilor altora și multe alte “bagaje” greu de cărat pentru un singur om.
Aceste bagaje ni le-am însușit singuri crezând că facem bine și în același timp le-am și preluat de pe umerii celorlalți fără să ni se ceară asta, fără să ne dorim conștient, fără să ne gândim la consecințele viitoare suferite de ambele părți.
Iar rezultatul final este auto-sabotarea noastră, căratul poverilor altora, secarea resurselor proprii, afectarea sănătății și lista ar putea continua, pentru că sunt mai multe de scris, dar mă opresc aici și decid să las acest subiect de dezbătut și în alte articole viitoare.
Ca sfârșit de articol, aleg să închei cu o altă poezie proprie
Această poezie se numește “Cum se numește cel care”, scrisă recent spontan la întrebarea unei prietene și la care am râs amândouă copios de rezultatul ieșit.
Sper să vă râdă sufletul puțin, să faceți și voi haz de necaz. Iar ca bonus după râs, vă las la final și un citat cu intenția de conștientizare.
“Cum se numește cel care…?
Se împarte în zece părți și în nicicare
Cum se numește cel care…?
Are grijă de semeni
Are grijă de fiecare
Are grijă să fie bine în jurul său
Are grijă să păstreze calmul
Cum se numește cel care…?
Se uită pe sine.
Îți spune eu: ”fraier”
“Când spui da altora, asigură-te că nu îți spui nu.” – Paulo Coelho
