Now Reading
„The Magic of Peter Herbolzheimer” la Sala Radio

„The Magic of Peter Herbolzheimer” la Sala Radio

Revista Psychologies

BIG BAND-ul RADIO prezintă joi, 16 mai 2024 (de la 19.00), la Sala Radio un eveniment special: „The Magic of Peter Herbolzheimer”, concert dedicat memoriei apreciatului muzician de jazz german (trombonist, dirijor de formație de jazz, aranjor, compozitor și pedagog), născut la București. Alături de Dieter Reith și Jerry van Rooyen, Peter Herbolzheimer a semnat aranjamentele muzicale pentru Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972. Personalitatea sa a avut un puternic impact asupra Big Band-ului Radio România, unde a revenit în ultima parte a vieții sale, dirijând concerte memorabile.

Într-o selecție amplă ce reflectă versatilitatea artistului, repertoriul concertului „The Magic of Peter Herbolzheimer” va cuprinde piese precum Better Days Ahead, Filibuster, Mixolydian Highlander, Milestones, Começar de Novo, In the Wee Small Hours of the Morning sau Night in Tunisia.

Derulat sub bagheta Simonei Strungaru, concertul îi va avea ca soliști pe Sebastian Burneci – trompetă și Eugen Mamot – saxofon.

 

Peter Herbolzheimer (1935 – 2010) s-a născut la București, într-o familie în care mama era de origine română și tatăl german. În 1951, familia a luat decizia de a părăsi România pentru a se stabili în Germania. După ce a studiat câțiva ani chitara în S.U.A, Peter Herbolzheimer a revenit în Germania și a urmat studii muzicale la Conservatorul din Nürnberg.

După finalizarea studiilor, a cântat în mai multe formații de jazz ca trombonist. În 1969 s-a alăturat cunoscutului cântăreț Udo Lindenberg și formației sale Free Orbit. În anul 1969 a fondat Rhythm Combination & Brass, formație inedită, ce punea accent pe sonoritatea alămurilor și a secției ritmice. Cu această formație, Peter Hebolzheimer a fost prezent la multe emisiuni TV și radio din Germania.

Peter Herbolzheimer a fost dirijorul Orchestrei Federale de Jazz de Tineret a Germaniei (BuJazzO) încă de la înființarea ansamblului, alături de care a realizat numeroase turnee internaționale. A fost, de asemenea, președinte și președinte onorific al Uniunii Muzicienilor de Jazz din Germania.În 1974 a primit premiul I la Concursul Internațional de Compoziție de Teme de Jazz de la Monaco, pentru o lucrare dodecafonică. A compus muzica pentru câteva pelicule cinematografice și a fost unul dintre cei mai mari aranjori de jazz din Germania.

Sebastian Burneci este unul dintre cei mai reprezentativi artiști de jazz din România. În anul 2007 a primit o bursă de studii la prestigiosul Conservatorul “Prins Claus” din Groningen, Olanda, unde a obținut a doua diplomă de licență în muzică, specializarea fiind de această dată interpretarea la trompetă a muzicii jazz, atât ca solist improvizator cât și ca prim trompetist în big band. Sebastian Burneci este prim trompetist și solist al Big Band-ului Radio România (începând cu anul 2007) și fondator și lider al ansamblului de jazz contemporan Bucharest Jazz Orchestra, căruia i-a pus bazele în anul 2012. Începând cu anul 2023, Sebastian Burneci este inițiatorul unui nou proiect artistic intitulat Artuditorium, a cărui misiune este aceea de a acompania sonor lucrări de artă vizuală, cu elemente muzicale preînregistrate sau interpretate live. Cel mai nou proiect al său este Sebastian Burneci Quintet, grup cu repertoriu variat de la swing la jazz contemporan și compoziții proprii.

 Eugen Mamot este este membru permanent al Big Band-ului Radio din anul 2022. A absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (la secția saxofon) și a urmat studiile de master la Universitatea Națională de Muzică București. A participat la multe festivaluri de jazz din țară și străinătate. O recentă colaborare a fost cea cu renumitul saxofonist Tony Lakatos, în concertul Big Band-ului Radio din 9 februarie 2024, unde i s-a alăturat acestuia ca solist al piesei Bb Brothers. Este membru al ansamblurilor Bucharest Jazz Orchestra, Sebastian Burneci Quintet și a colaborat și cu TM Big Band, Ploiești Jazz Trio sau Luiza Zan.

 

  • Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

  • Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Toate biletele cumpărate anterior datei de 7 mai 2024 (prin platformele entertix și myticket) rămân valabile. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top