Sunt un tinar ce locuiesc, inca, cu parintii ... si acest lucru am observat ca imi cam obtureaza si imi distruge orice speranta de a avea o prietena. Apropo, poate pare foarte ciudat, poate par a fi un ratat, dar adevarul este ca pina la aceasta virsta nu am avut absolut nici o prietena, o relatie... Ar mai fi de spus citeva parti importante din viata mea ce ar explica in mica parte esecul meu in a-mi gasi iubirea. Eu pina la virsta de 16 ani am fost foarte retras, izolat de ceilalti, deoarece imi era teama ca daca voi spune sau voi face ceva ceilalti vor ride de mine. La 16 ani fiind in clasa a10-a in liceu, am descoperit Psihologia. Pot spune ca sunt dator psihologiei, deoarece datorita ei am inceput sa cistig din ce in ce mai multa incredere in mine. Dar totusi eu par acum foarte diferit de ceilalti, par a fi un"hibrid", deoarece ma comport altfel decit ceilalti... Deoarece eu consider ca majoritatea sunt condusi de "mentalitatea de turma". Pina acum am avut destul de multe incercari cu foarte multe fete, dar totul s-a stins inainte de incepe ceva cu adevarat. Dupa atitea incercari am inceput sa imi pierd increderea in fortele proprii, dar continui sa fiu foarte sociabil, si asta este bine. Nu mai am curajul de a spune unei fete ca imi place de ea... Si din aceasta cauza ca atunci cind vorbesc cu o fata abordez numai subiecte foarte plictisitoare, ocolind discutiile despre afectivitate. Nu inteleg de ce am atata ghinion, de ce toate fetele mi-au spus ca sunt doar un foarte bun amic, un baiat de treaba... si doar atit. Apropo: terminat si Facultatea de Psihologie... asta ca recunostinta pentru disciplina ce "m-a repus pe picioare". La prima vedere nimeni nu isi poate da seama ce este in interiorul meu. In interiorul meu este o furtuna ce nu poate fi oprita decat de un alt suflet.
>
