Traiam o frumoasa poveste de dragoste la doar 19 ani. Iar el, barbatul perfect pentru mine atunci: protector, intelegator si mereu langa mine. M-am indragostit de el fara sa tin cont de diferenta de varsta si fara sa ma intereseze ce imi spuneau cei din jurul meu: ca nu este bine sa continui relatia cu el. Nu vedeam nimic rau in aceasta relatie si nu vedeam de ce ar trebui sa renunt la el.
Au trecut ani din viata mea langa el, au trecut si momente bune dar au ajuns si cele rele la sufletul meu. Iar acum regret ca l-am lasat sa faca parte din viata mea. Debutul relatiei noastre a adus multa fericire in viata mea si am primit dragoste. L-am simtit apropiat de mine si ca ma iubea. Era langa mine atunci cand doream si aveam nevoie de el. Era de ajuns sa imi auda vocea trista si venea sa vada ce am. Mereu atent cu mine si ma rasfata. Eram copilul lui, jucaria lui favorita. Eram mandra ca eram iubita si lui si ma simteam ocrotita si iubita in bratle lui. Il iubeam cu adevarat chiar daca nimeni nu ma credea in stare sa iubesc un barbat mai mare ca mine la varsta.
Si eram cu adevarat indragostita de el, chiar daca toti din jurul nostru credeau ca il iubesc penru banii lui. Banii lui nu mi-au adus fericirea si nici stabilitatea in relatie. Banii lui mi-au furat linistea, lasandu-mi un gust amar dupa atatia ani. Dupa cateva luni de fericire, am aflat ceva care mi-a intors sufletul pe dos. Barbatul cu care traiam de mai bine de un an, cel pe care in credeam perfect si eram sigura de sentimentele lui, era insurat. Am vrut sa ma retrag. Dar nu am avut nici curajul la inceput si nici puterea de a face acest pas. Iar aceasta situatie am acceptat-o cu usurinta, numai pentru ca l-am iubit. Dar nu mai suportam sa il impart cu altcineva. Nu suportam gandul ca pleaca de le mine si se va duce langa ea, iubind-o cu aceasi intensitate.
Dupa inca o jumatate de an, m-am hotarat sa ma retrag. Si primul pas pe care l-am facut a fost sa imi schimb numarul de telefon. Dar nu a inteles ca nu mai vreau sa fiu cu el, ca relatia imi face rau. A inceput sa insiste. Si mi-a aflat si noul numar de tel. Dupa un an si jumatate cunostea totul despre mine. A inceput sa ma caute la scoala, sa ma sune si sa ma ameninte. Abia atunci i-am vazut cu adevarat fata: un monstru. Si-a pus influentele si amicii sa ma urmareasca. Stia fiecare miscare a mea si tot timpul se amesteca in viata mea. Nu mai suportam sa il stiu mereu in spatele meu si sa fiu urmarita.
Viata mea devenise un chin: nu puteam merge linistita pe strada de teama sa nu imi apara in cale si sa imi faca ceva rau din dorinta de a se razbuna pe mine pentru ca m-am retras din viata lui. Nu mai doream sa traiesc, nu o asa viata imi doream: sa traiesc mereu cu teama. Mi-am schimbat din nou numarul de telefon, dandu-l numai familiei si unei prietene. Asa nu a avut cum sa il mai afle; am terminat si scoala curand si am intrat la un serviciu bun ceva mai departe de casa. Asa nu mai avea cum sa ma vada si nici cum sa fiu mereu sub nasul lui.
Norocul meu a fost ca sotia a auzit cand ameninta le telefon pe cineva si a facut "investigatii". Asa a aflat ca a avut o amanta si ca nu vrea sa se desparta de ea. De teama de a nu se desparti de sotie (am uitat sa spun ca toti banii pe care ii avea el erau de fapt ai ei) nu m-a mai cautat. Nu putea ramane fara banii pe care o viata i-a dorit. Asa ca a fost nevoit sa renunte la mine.
Atatia ani am fost pentru el doar o aventura. Iar eu visam o familie langa el. Si acum daca m-as intalni cu el intamplator pe strada, inima mea ar bate cu putere. In ciuda celor intamplate, l-am iubit mult. Nu pot uita tot ce a fost frumos intre noi si nici dragostea pe care i-am purtat-o. Inima mea inca tesare cand il am in preajma chiar daca de cand ne-am despartit au trecut 3 ani.
>
