Femeile si barbatii nu simt durerea in acelasi fel. Deosebirea ar putea fi considerata minora daca nu am regasi-o la originea unor diferente izbitoare. Caci felul in care sexele percep suferinta trupului se rasfrange asupra modului in care reactioneaza la ea.
In cazul doamnelor, durerea e difuza, cronica si grea. In cazul barbatilor, durerea e restransa pe suprafete mici, nu are tendinta de a se croniciza si este tolerata. O durere difuza e cea care, extinsa pe zone mai largi, nu e predispusa sa se concentreze.
De aceea, la intrebarea „unde va doare?“, femeile, de obicei, arata zone imprecise. Le vine mai greu sa indice un focar, un epicentru al durerii, un teritoriu marginit. In al doilea rand, sansa ca o durere sa se cronicizeze, persistand intr-o forma surda si vaga, e mai mare in cazul femeilor.
Paradoxul este ca, durerea fiind extinsa si cronica, te-ai astepta ca femeile s-o tolereze mai usor. Din experienta mea de medic, mi-am dat seama ca rezistenta ar fi, asadar, mai mare, cum de altminteri anduranta biologica de-a lungul unei vieti este mai mare la femei. Speranta de viata a femeilor este mai mare cu cinci-zece ani fata de cea a barbatilor. Femeile traiesc mai mult fiindca suporta mai mult...
In realitate, explicatia e alta: tocmai pentru ca nu tolereaza durerea, femeile se feresc mai mult si dovedesc o precautie care deseori este de bun augur. Deci, femeile traiesc mai mult fiindca nu se expun inutil suferintei. In schimb, barbatii, tocmai pentru ca o percep intr-o masura mai mica, nu se feresc de consecinte.
Barbatii sunt mai putin apti sa simta durerea. Cauza acestei diferente e legata de hormonii sexuali. Estrogenii induc o acuitate marita, in vreme ce testosteronul, dimpotriva, e cuplat cu mecanisme endocrine care scad intensitatea durerii. Asadar, femeile pot depista o boala in stadiul incipient, in timp ce barbatii o duc pe picioare pana crapa. La ei, adrenalina si cortizolul – hormonii de stres – au efect antidurere.
In fine, emisfera cerebrala dreapta, sediul vietii emotive, al gandirii intuitive si, implicit, al suferintei, are o activitate mai scazuta in cazul lor. Asadar, nici macar creierul barbatilor nu e mai dispus sa recepteze durerea. In concluzie: asocierea testosteronului cu adrenalina, cu cortizolul si cu predominanta emisferei stangi face ca barbatii sa perceapa mult mai slab durerea, ceea ce, pe termen lung, inseamna periclitarea sanatatii si a vietii.
