Desi Confucius a trait in estul Chinei, acum 2.500 de ani, el este, totusi, contemporan cu noi. Asta pentru ca epoca lui agitata seamana mult cu a noastra, cu mari transformari tehnologice, rasturnari ale valorilor morale si aparitia unei noi clase sociale – carturarii.
Desi Confucius a trait in estul Chinei, acum 2.500 de ani, el este, totusi, contemporan cu noi. Asta pentru ca epoca lui agitata seamana mult cu a noastra, cu mari transformari tehnologice, rasturnari ale valorilor morale si aparitia unei noi clase sociale – carturarii.
In acest haos, fapta hotaratoare a lui Confucius a fost sa creeze prima scoala din lume accesibila tuturor. Tot ce ne-a ramas de la el decurge de aici: Analecte (Lunyu, in chineza) – un carnet subtire continand raspunsurile la intrebarile puse de elevii sai.
Iata temeiul pe care s-a constituit tot ce este mai bun in morala chineza: arta de a trai intre oameni in bunavointa si armonie. Unui discipol care l-a intrebat: „Maestre, cerul exista?“. Confucius i-a raspuns : „Pamantul este o realitate“. Obiectivul sau principal a fost acela de a favoriza transformarea inzestrarilor fiecaruia, cu unicul scop de a spori, in final, binele tuturor.
„In ce priveste invatatura, nicio discriminare“
In societatea feudala a epocii sale, numai nobilii aveau dreptul la educatie. La deschiderea primei scoli „private“ din lume, Confucius afirma ca singura noblete care conteaza pentru el nu este cea de sange, ci aceea a inimii. Situand morala pe primul plan, el a pus bazele umanismului modern si a teoretizat dreptul fiecarei fiinte umane de a cere de la conducatorii sai tot ce este mai bun.
„Totul se poate invata, mai ales virtutea“
„A studia“ este cuvantul de capatai care deschide primele capitole din Analecte, aforisme culese de discipolii sai. Aceasta nu inseamna a acumula o cunoastere livresca, ci mai degraba a te antrena constant pentru a le darui celorlalti ce este mai bun in tine. Confucianismul este o neobosita lupta morala, menita sa-l faca pe fiecare sa sporeasca demnitatea fiintei umane.
Relatiile umane sunt intotdeauna ierarhizate
„Pe pamant, toate fiintele umane sunt precum parintii si copiii“ – pentru Confucius, umanitatea presupune ca suntem tot timpul superiorul sau inferiorul cuiva. Aceasta ierarhizare care confera fiecaruia obligatii, dar si drepturi, este fundamentala pentru ca este evolutiva. Copiii le datoreaza parintilor respectul pe care, mai tarziu, il vor primi, la randul lor, de la propriii copii. Pietatea, respectul filial sunt cea mai buna ucenicie pentru a deprinde meseria de parinte.
Nu judeca, cauta doar sa devii mai bun
„Daca vezi pe cineva ca se comporta bine, imita-l”, spunea Confucius. „Dar daca vezi pe cineva ca se comporta rau, cauta in tine sa vezi unde ii semeni”, adauga el. Decat sa ne erijam in judecatorii altora (in numele carei superioritati?), Confucius ne propune sa folosim greselile lor pentru a ne face propriul examen de constiinta si a obtine o imbunatatire a propriei fiinte. „Toata invatatura mea se intemeiaza pe un singur lucru”, explica el. „Exigenta fata de sine, indulgenta fata de ceilalti.”
Singurul criteriu este sinele
In Analecte, Confucius enunta un lucru care avea sa fie reluat, 21 de secole mai tarziu, de catre filosoful german Immanuel Kant. Unui elev care l-a intrebat: „Maestre, exista ceva care ar putea sa ne serveasca drept ghid in toate actiunile din viata?”, Confucius i-a raspuns: „Nu face niciodata altora ceea ce nu ti-ar placea sa iti faca ei tie.” Astfel, ceea ce ne permite sa apreciem validitatea unei actiuni nu se gaseste in afara individului, in dogme, in legi sau in regulamente, ci in inima noastra. De unde necesitatea dezvoltarii discernamantului pentru ameliorarea calitatii morale a actiunilor noastre. Adevarul nu se gaseste, deci, in carti, ci in imbunatatirea continua a propriilor criterii.
Editare de Catalina Cristescu
Foto: dreamstime.com
