Terapia prin hipnoza

 

Mecanismele sale raman un mister. Dar eficacitatea sa nu mai trebuie demonstrata. Din ce in ce mai multi practicanti au recurs la ea pentru a lupta contra stresului, durerii, fumatului, kilogramelor in plus, fobiilor…

Uita de hipnoza spectaculoasa de varieteu. Aici nu intra in discutie decat hipnoza terapeutica. Nimeni nu te va forta sa spui ce nu vrei si nici nu te va face sa realizezi acte condamnabile. Conceputa si practicata ca instrument de vindecare, aceasta me­to­da are scopul de a te ajuta sa des­coperi in adancul inconstientului cheile unei schimbari in bine.

Ce este hipnoza?

Irina Holdevici, psiholog si profesor universitar, autoare a volumului Hipnoza clinica (Editura Ceres, 2001) precizeaza acest lucru. Departe de a fi vreun fenomen supranatural, ci doar o „stare modificata de constiinta“, hipnoza „permite accesul la restructurarea unor con­ti­nuturi psihice si ameliorarea sau vindecarea acestor simptome“.

Feno­me­ne asemanatoare cu cel hipnotic se intalnesc frecvent in viata cotidiana. Astfel, cineva poate fi atat de absorbit de lectura unui roman sau de vizionarea unui film la televizor, incat nu mai aude soneria de la usa sau poate fi atat de cufundat in ganduri, incat nu mai aude persoana cu care tocmai discuta. Se apropie de hipnoza si fenomenele de reverie.

„Starea hipnotica se situeaza intre starea de veghe si somn – similara lunaticilor – care se caracterizeaza printr-o oprire par­ti­a­la a vointei. Hipnoza tra­di­tio­nala se sprijina in mod esential pe tehnici de sugestie.“

Istoric

Desi pare a fi fost practicata si in Egiptul Antic si in Grecia Antica, primele fundamente stiintifice ale hipnozei sunt legate de descoperirea „magnetismului animal“ de ca­tre psihologul austriac Franz-An­ton Mesmer, la mijlocul secolului al XVIII-lea.

O suta de ani mai tarziu, James Braid, chirurg scotian, inventeaza termenul „hipnoza“ (din grecescul „hypnos“: „somn“) si mai ales tehnica ce-si va lasa amprenta in viziunea cinematografica a terapeutului: pentru a-si a­dor­mi pacientii, ii facea sa ur­ma­reas­ca cu privirea un deget sau un obiect stralucitor.

In acelasi timp, neurologul Jean-Martin Char­cot studiaza si preda hipnoza la spitalul Salpetriere, la Paris. Alaturi de el, tanarul Sigismund Freud se va initia in aceasta metoda si o va practica.

In secolul XX, Scoala Fran­ceza va fi reprezentata mai ales de catre Leon Chertok care, din 1949, va face importante cercetari asupra acestui fenomen straniu al constiintei si va crea hipnoanaliza. In SUA, psihoterapeutul Milton Erickson pune la punct o tehnica diferita, care ii va purta numele.

Desfasurarea unei sedinte

„Dormi!“ Aceasta formula legendara face parte din repertoriul formulelor de spectacol...

Practicata de un psihoterapeut specializat, hipnoza tra­ditio­na­la este declansata intr-un mod progresiv si incepe „dupa ce s-a rea­lizat un interviu clinic aprofundat, in urma caruia terapeutul identifica problema pacientului, dar si daca acest gen de terapie i se potriveste sau nu“, adauga Irina Hol­de­vici.

Intins, pacientul inchide ochii sau se uita la un punct fix din in­ca­pere. Asezat pe un scaun langa el, terapeutul il invita sa se destinda. Este faza „preinductiei“. Unii profesionisti folosesc un echipament sonor care difuzeaza o muzica li­nis­titoare si vorbesc la microfon cu o voce calma. Ii propun pacientului sa se concentreze asupra anumitor parti ale corpului: este faza inductiei, care ii permite pa­ci­entului sa-si fixeze atentia asupra lui insusi.

Se poate instala somnolenta. Tera­pe­u­tul ii verifica starea, cerandu-i sa ridice o mana sau sa incruciseze de­getele. Daca pacientul raspunde la ce i se cere, inseamna ca se afla in stare hipnotica. Dupa aceea, te­ra­peutul repeta de mai multe ori sugestii directe („Durerea bratului dumneavoastra dispare“) sau indirecte („Va aflati intr-un loc pla­cut“). La sfarsitul sedintei, pacientul se „trezeste“ usor in timpul u­nei numaratori inverse, isi rega­seste controlul asupra corpului si revine la realitate fara o senzatie de rau.

Apoi, pacientul si terapeutul comenteaza sedinta. De exemplu: un barbat caruia ii displacea iesirea la pensie a regasit cu ajutorul hipnozei amintirea altor schimbari (intrarea la universitate, casatoria, mutatul…), care fusese­ra dificile. Cu terapeutul, isi va analiza rezistenta si va pune la punct beneficiile acestor schim­bari, pentru a construi „un scenariu i­de­al“, permitand o transformare in­te­ri­oara pozitiva.

Una din­tre particularitatile hipnozei este ca o poti practica singur, aca­sa. Cu ajutorul unei casete inregistrate sau a uneia cu muzica adaptata, poti sa te antrenezi pentru a plonja in tine insuti. Prin antrenament, vei capata siguranta si capacitatea de a-ti stapani concentrarea in orice situatie.

Cuvinte cheie: terapie, hipnoza, dezvoltare personala, milton erickson, irina holdevici, psiholog, hipnoza clinica, franz-an­ton mesmer, james braid, neurolog, jean-martin char­cot, sigismund freud, leon chertok, psihoterapie, psihoterapeut, milton erickson, dezvoltare personala