Gaseste-ti forta interioara

 

Forta interioara inseamna motivatie, plus vointa, plus hotararea de a duce lucrurile la capat. Sau de a depasi un prag, un examen, o durere, pentru a-ti continua viata. E innascuta? Dobandita? Si una, si alta. Dar este, mai ales, exersata.

Sa fii responsabil de tine in­suti intr-o lume irespo­n­sa­bila (caci stim cu totii ca sun­­­­tem raspunzatori de via­­­­ta noastra), iata ce ni se cere as­ta­zi, intr-o epoca ce nu mai prote­jea­za atat de evident indivizii prin intermediul familiilor. „Trebuie sa demonstrezi si sa reprezinti ceva prin tine insuti“, ni se spune din co­pi­­larie. „Trebuie sa invingi, sa treci acest prag existential“ se adauga de catre altcineva, fie el un divort, un ex­a­men, pierderea cuiva.

Sociologul Alain Ehrenberg scria in anii ‘90: „Fiecare individ trebuie ca in munca, placerile si in viata lui personala sa-si ghideze viata ca un adevarat profesionist constient de per­formantele sale”. Vestea buna este aceasta libertate proaspat ob­ti­nuta, in raport cu relatiile sociale de odinioara – fata de familie, de exem­plu. Vestea proasta este ca am gasit, dintr-odata, multi alti „mons­tri” cu care sa luptam: stresul, tea­ma de a imbatrani, aceea de a nu fi la inal­ti­me.

. „Mama mea a crescut protejata de familia ei. A facut pian, balet, a fost educata sa fie o ade­va­rata «domnisoara de pension» asa cum visase bunica-mea”, spune Mirela, 30 de ani. „S-a casatorit si a mizat totul pe casnicie. Apoi ne-a avut pe noi, a divortat de tatal meu cand eu aveam 16 ani, a trebuit sa se descurce mai mult singura. O admir si ii sunt re­cu­nos­ca­toa­re, a fost extraordinara in cele mai dure momente ale vietii noastre dar nu ma pot abtine sa ma gandesc ce bine i-ar fi prins o educatie mai spartana, care sa o pregateasca pentru o eventuala viata de femeie in­de­penden­ta”, mai spune ea.

Nu ne putem ab­tine sa nu meditam la sti­lul de viata al parin­tilor nostri, poa­te mai putin solicitati in sistemul e­co­­­nomic al comunismului, care s-au adaptat ulterior foarte greu. Nu mai ramane atunci decat forta in­terioara a fiecaruia. Ceea ce psihanalistii au numit libido, hindusii numesc energia Kundalini. Azi mai este cunoscuta drept „resursele in­terioare” in dezvoltarea per­so­nala si forta Qi la religiosii ta­o­isti; este a­­cea energie fun­­­­­­­­­­­­­­­­da­mentala, acea pul­­­­si­une originara pe care trebuie sa o canalizam si sa o sublimam de-a lun­­­gul intregii vieti.

Dar ce in­seam­na ea de fapt, dincolo de cuvinte sau de conceptele din diverse filozofii, o­rien­tale sau occidentale? Psihologia mo­derna ar spune ca este vorba des­pre motivatie. Dar motivatia, in sine, de una singura, nu este sufici­enta pentru a depasi un obstacol. E nevoie de vointa, de o buna in­te­le­ge­re si organizare intelectuala a informatiilor ce compun problema ce trebuie depasita, e nevoie de un plus de mobilizare a energiilor vointei pen­­tru a trece la fapte. Simplu? Si da, si nu.

Gaseste-ti forta interioara

Toate psihoterapiile, de la psihanaliza la dezvoltare personala, toate practicile spirituale, de la crestinism pana la budism si yoga, sunt inte­resate de aceasta forta si au ca scop sa ne faca sa reinnodam aceasta e­ner­gie vitala si sa o manifestam in viata noastra de zi cu zi. Adesea, ca sa putem face acest lucru, trebuie sa ne intoarcem la modelele de forta pe care le-am avut in copilarie. De ce? Pentru ca acea varsta este momentul in care ne cream tiparele de gandire si de actiune de mai tarziu, imi­tan­du-i pe cei pe care ii vedem a­­­­­tunci: pe parinti. Ei sunt modelele copilului si, mai tarziu, ale adultului.

Modele ce vor fi pastrate sau con­tes­­­tate, de ce nu? Astfel, unii au crezut, in decursul vietii si acumularii de experienta, ca trebuie sa se inconjoare de „armuri”. S-au „blindat” deci. Insa negarea emotiilor, refuzul de a intra in contact cu ceea ce ii face sa fie bran­­­­­­­­­­­­­sati la energia vitala si la forta veritabila este o greseala, precizeaza psihoterapeutii. Altii s-au lasat co­plesiti de agresivitatea de care s-au fo­losit o vreme ca sa se apere. Iar altii, prinsi de rolul lor „de copil prea cuminte”, prea docil fata de i­ma­ginea parintilor, interiorizata puternic, stagneaza in starea aceasta de indecizie si de neputinta permanenta si de suferinta, evident.

Multa vreme s-a crezut ca o edu­catie prea severa data de parinti ar putea „sparge” vitalitatea individului, il poate anula. Astazi descoperim ca si relaxarea regulilor pe care familia trebuie sa le imprime, provoaca, de asemenea, inhibitii puternice. De exemplu, multi adolescenti au trait alaturi de parinti care i-au la­sat sa faca ce voiau si au ramas cu sentimentul ca... nu exista pentru ceilalti. Ca sa devii puternic, ai nevoie de un zid pe care sa-ti incerci muschii.

Asadar, consecinta unui comportament prea lax nu e intotdeauna atotputernicia celui care nu a cunoscut regulile (adolescentul), ci... slabiciunea lui. Ca sa devii pu­ternic ai nevoie de greu­tati. Viata ne pune mereu in fata „zi­durilor”, a „testelor” si a incerca­rilor. Si chiar daca nu am putut sa ne construim un eu puternic din co­pilarie, eveni­mentele ne obliga in per­manenta sa ne concentram for­tele, sa ne mobilizam din nou, sa ne reconstruim. Azi nu mai poti tine socoteala „supravietuitorilor”, a celor care au de­pasit dezastre sociale cumplite cum ar fi maltratarea, violenta sau alcoolismul. Pe ei ii admiram, pe cei care au gasit in interiorul lor resurse ca sa depaseasca aceste incercari ale vietii.

Cuvinte cheie: forta, forta interioara, sociolog, alain ehrenberg, motivatie, dosar