Nu pot sa pastrez secrete

Prietena mea cea mai buna mi-a marturisit ca sotul o inseala de ceva vreme. Apoi mi-a cerut sa nu mai vorbesc despre asta.

Cu nimeni! Dar nu am rezistat, a trebuit sa vorbesc cu cineva…“, marturiseste N. Iata un comportament pe care am fost invatati sa nu il toleram, desi uneori (mereu?) chiar este greu sa ne tinem de cuvant.

In opinia lui Nicole Prieur, psihanalist si filozof, iminenta unei tradari ar fi chiar o componenta inevitabila a fiecareia dintre confidentele noastre.

„Poate ca am deveni mai constienti daca am analiza corect ca tradarea este mereu virtual prezenta in relatiile interpersonale si ca ea face parte din noi.“

O cerere ambigua

In mod paradoxal, dorinta inconstienta a celui care iti cere sa pastrezi un secret este, de fapt, sa vorbesti. Eliberandu-se de un conflict interior, „persoana care se confeseaza ii cere celuilalt sa adere la felul in care ea isi prezinta problema si sa o judece “, analizeaza Nicole Prieur.

Dar, in multe cazuri, „este vorba despre o dorinta nemarturisita de a spune tuturor un secret prea stanjenitor. Intr-o oarecare masura, este o delegare de putere“.

Vorbindu-i despre infidelitatea sotului sau, prietena lui N. astepta, probabil, ca aceasta sa actioneze intr-un anumit fel, sa evalueze in locul ei o situatie care pe ea o depasea.

Un conflict de loialitate

Uneori se poate intampla ca impartasirea unui secret sa intre in conflict cu valorile noastre. Ce este de facut? Procese de constiinta sau tradare?

P. a ales sa fie loial fata de prietenul si colegul sau M. atunci cand directoarea de Resurse Umane l-a informat ca directorul general se gandeste sa-l concedieze pe cel din urma.

„Sa acorzi prioritate prieteniei si sprijinului pe care il acorzi celuilalt dezvaluindu-i ce i se pregateste, este un veritabil angajament, motivat de convingeri solide“, constata Nicole Prieur. „Dar poate fi si un pretext pentru restaurarea unei imagini de sine pozitive.“

Cel care se implica in problema cuiva, nu mai este un element pasiv si neputincios, ci devine salvatorul, colacul indispensabil supravietuirii prietenului sau.

O situatie extrem de valorizanta, care ii poate impinge pe multi sa isi asume riscuri semnificative.

Sentimentul de a exista

Cand nevoia de a povesti viata altora devine cronica, apare semnalul de alarma. In opinia lui Nicole Prieur, persoana care povesteste tot ceea ce i se marturiseste acorda o importanta excesiva parerii celuilalt. Astfel, captarea atentiei unui auditoriu, chiar si pentru cateva minute, ii da sentimentul ca exista.

Nu se mai simte invizibila. Secretul ii da puterea. Iar pentru aceasta este gata sa plateasca scump: pierderea increderii, a credibilitatii, suspiciunea colegilor, prietenilor, familiei… Nu are importanta, atat timp cat isi traieste cele cincisprezece minute de celebritate.

CE ESTE DE FACUT?

Sa stii sa refuzi un secret

Daca a tine un secret este pentru tine ceva imposibil, nu ezita sa refuzi sa-ti asculti interlocutorul. Persoana respectiva iti va aprecia franchetea. Macar partial.

Caci recunoscandu-ti slabiciunea, il pui pe celalalt fata in fata cu propriile responsabilitati.

Imagineaza-ti consecintele

Ai intrat in posesia unei informatii confidentiale. Inainte de a o impartasi, imagineaza-ti consecintele. Vei putea sa apreciezi daca beneficiile unei dezvaluiri (debarasarea de o povara, obtinerea opiniei unei terte persone, dorinta de a scoate la lumina o barfa…) sunt superioare inconvenientelor (pierderea increderii, distrugerea prieteniei, o reputatie de „gura sparta“…).

Pentru titularul secretului

Daca dorinta de a face confidente este incontrolabila, intreaba-te de ce alegi o anumita persoana in fata careia devii vulnerabil. Consideri ca ea va sti sa te sprijine si sa lamureasca situatia pe care o traiesti? Ce iti spune instinctul? Poate sau nu poate sa pastreze secretul?

Pune-te in locul ei. Oare ce va face persoana in cauza cu aceasta confidenta? Esti pregatit/a ca, in schimbul eliberarii sa risti ca partenerul tau de conversatie sa nu pastreze discretia? De ce nu poti, pur si simplu, sa taci?

Editare de Andreea Radulescu