Sunt simpatice si sunt profesioniste brici. Dar, inainte de toate, sunt femei cu emotii si temeri ca ale oricui. Laura Nureldin si Laura Dragomir, pe care le vezi zilnic la The Money Channel, au acceptat sa vorbeasca in Psychologies despre imaginea de sine, complexe sau absenta complexelor.
Increderea in sine nu este ceva cu care ne nastem sau ceva capatat ulterior, ca un dar din partea prietenilor, a vietii... Se construieste in timp, are nevoie de provocari peste care sa trecem, de introspectie si de... munca. Uneori, lipsa ei se manifesta prin timiditate, dispret fata de propria imagine, prin agresivitate, prin retragere catre culcus din fata provocarilor...
Am intrebat doua femei fermecatoare, care lucreaza intr-o televiziune (prin excelenta un domeniu care le expune), cum isi gasesc increderea in sine si aprecierea fata de propria imagine. E un exercitiu permanent?
E ceva mostenit de la parinti? Ce fac ele atunci cand se trezesc fara chef, cu cearcane si cu impresia ca arata mai putin decat telegenic? Iubirea de sine vine din reflectarea in ochii si in perspectiva celorlalti a faptelor pe care le faci, a imaginii (fizice), a ceea ce spui sau a limbajului nonverbal sigur le sine si nitelus arogant? Nu raspundeti la cea din urma intrebare, stim ca nu este asa... Te face camera de luat vederi mai indraznet si mai narcisist? Sau mai critic si mai timid?
Laura Nureldin este editor-prezentator The Money Channel si absolventa de Psihologie (o puteti citi si pe www.psychologies.ro). Cealalta Laura (Dragomir) – ce poetic este sa avem invitate doua doamne cu numele iubitei lui Petrarca! – este de 18 ani in mass-media, din care 15 in televiziune. Prezinta „Business Travel“ si „Ora verde“. Pentru ca isi traiesc identitatea public, parerea lor in legatura cu stima si iubirea de sine ni s-a parut relevanta.
Laura Nureldin, 30 de ani, realizator, editor, prezentator
„Respectul de sine? Sa poti sa faci compromisuri fara sa te compromiti in fata ta. Sa stii ca, oricat de jos ai fi tentat sa cobori, tot al tau va fi chinul de a urca inapoi; sa te gandesti bine cat de dispus esti sa-ti asumi riscul de a nu mai reusi urcusul. Respect de sine inseamna sa ii tratezi pe ceilalti asa cum ti-ai dori sa te trateze la randul lor si, daca vezi ca trece prea mult timp si asta nu se intampla, sa poti spune «stop»; pentru ca, altfel, risti sa imprumuti din atitudinea celuilalt si sa crezi ca, de fapt, nici nu meriti ceva mai bun.
Respect de sine inseamna sa te poti iubi; nu intr-un mod egoist, ci, daca iubirea de orice fel poate fi obiectiva, atunci sa te iubesti obiectiv. Adica, sa-ti cunosti calitatile si neajunsurile si, exceptand defectele care frizeaza patologicul sau penalul, sa te accepti exact asa cum esti. Vei vedea ca, din momentul in care reusesti asta, ceva se schimba in privirea celorlalti. Sau poate in modul tau de a-i privi. Ce imi spun cand nu sunt multumita de mine? Hmm, nimic...
Daca e ceva ce tine de mine si am posibilitatea de a face asta, o iau, pur si simplu, de la capat. Indiferent ca e vorba de o tinuta care arata foarte bine pe umeras, dar odata imbracata inceteaza sa mai fie o idee asa de buna, sau de un text pe care l-am scris cand muzele aveau programare in alta parte. In general, nu sunt contemplativa in fata unei probleme, mai ales cand solutia ar putea fi chiar in mintea si mainile mele. Sau imi spun ca trebuie sa ma plac, pentru ca o sa traiesc o viata alaturi de mine insami.
Poate ca lucrurile care nu-mi plac foarte tare la mine, pentru altii sunt absolut fermecatoare sau, dimpotriva, ceea ce eu privesc drept atuuri, in ochii altora sunt defecte. Asta e! Nu suntem perfecti si mi se pare nebunie curata sa incercam sa devenim. A, sa incerci sa fii o persoana mai buna, mai sanatoasa, mai apreciata profesional, asta e cu totul altceva. Dar sa devii anorexic, workaholic sau dependent de operatii estetice, inseamna sa nu te respecti si, pana la urma, sa nu te placi deloc. Nu e pacat sa iti petreci fiecare milisecunda din viata alaturi de un dusman pe care incerci sa-l pedepsesti in permanenta?“
