RSS

TESTEAZA-TE

TESTE ONLINE

COMUNITATE

CONFESIUNI CLUB PSY CONCURSURI NEWSLETTER FORUM PSY BLOG FELICITARI ONLINE

INTREBARI

SFATUL EXPERTULUI DE MEDITAT: CITATE

IN DETALIU

STIRI & REPERE AGENDA LUNII DOSAR PSIHOLOGIE MINTE SI CORP DEZVOLTARE PERSONALA DICTIONAR DE PSIHOLOGIE VEDETE SI PSIHOLOGIE CULTURA

REVISTA

EDITIA MAI 2012

ABONAMENTE

HARTA SITE

 

PUBLICITATE

 

CONTACT

Sapte controverse despre vaccinuri

Vaccinarea are aparatorii si criticii sai neconditionati. Inca de la inventarea sa de catre Pasteur, vaccinul este, fara indoiala, una dintre terapiile cele mai controversate. Recapitulam, in detaliu, chestiunile care inca fac polemica.

 

 

Bookmark and Share
redimensionare redimensionare trimite prin email printeaza voteaza trimite prin YM voteaza

De 130 de ani de cand exista vaccinarea, nicio alta metoda terapeutica nu a fost atat de aprig discutata.

Chiar daca variola este eradicata pe intreaga planeta, chiar daca nu mai intalnim in Occident acei copii schiopi, din cauza poliomielitei, chiar daca speranta de a invinge SIDA sau cancerul sta tot in descoperirea unui vaccin nou, vaccinarea ramane patata de o suspiciune care inca planeaza.

Intrucat insusi principiul sau suscita frica. Este intr-adevar logic sa introduci un agent patogen intr-un corp sanatos pentru a-l proteja de a agresiune ipotetica?

Prinsi intre argumente contradictorii, dar care nu ofera niciun raspuns concret, pacientii pot alimenta sentimentul de a se gasi in fata unei capcane cu o alternativa destul de rea: sa se vaccineze sau nu?

O alternativa cu atat mai incomoda pentru parinti: sa isi lase copilul in voia virusului sau sa ii inoculeze un produs care este pus sub semnul intrebarii?

Examinata din aceasta perspectiva globalizanta, nicio solutie nu este satisfacatoare. Gasirea unor cai de iesire este totusi posibila, examinand punctele de vedere ale medicilor si ale oamenilor de stiinta asupra principalelor controverse in ceea ce priveste vaccinul.

Pentru ca fiecare sa isi poata forma o parere clarificata de stiinta si cel mai putin ideologica posibil. Dupa cum noteaza si sociologul Didier Torny la adresa medicilor:

„Este deja apusa epoca unei mobilizari masive in favoarea unui vaccin care ne salveaza sigur de la pericolul infectios, care nu face fata decat la cateva «rezistente irationale» ale pacientilor prost informati. La fel ca pentru orice alt tratament, trebuie discutate limitele si conditiile vaccinarii... “



Laboratoarele exagereaza?

Da. Laboratoarele militeaza pentru vac-cinari pentru ca sunt intreprinderi cu scop lucrativ. Si cateodata intind coarda mult prea mult, incercand sa provoace frica. „Este vorba despre campaniile publicitare agresive ale laboratoarelor care au indemnat la o vaccinare masiva, nu pe domenii de interes, de exemplu contra hepatitei B“, noteaza sociologul Didier Torny.

De asemenea, nu este acceptabil sa tinteasca mamele adolescentelor intr-un mod foarte culpabilizant pentru ca ele sa isi vaccineze de urgenta fetele contra virusului papilloma (HPV), pentru prevenirea cancerului de col uterin.

Mamele pot prefera sa astepte pentru a sti mai multe de-spre parcursul acestui vaccin. Le pot sfatui pe fiicele lor sa consulte regulat ginecologul si sa efectueze, periodic, examene de depistare.

Un gest de prevenire care ramane indispensabil, intrucat vaccinul nu este eficace decat pentru 70% dintre virusii HPV responsabili de cancer si este clasat, din aceasta cauza, in categoria medicamentelor cu „serviciu medical moderat“.

In plus, este sarcina autoritatilor de sanatate publica sa informeze oamenii despre vaccinurile recomandate. Autoritati pe care le dorim, evident, total independente de laboratoarele farmaceutice.



Vaccinarea este un demers natural?

Nu, vaccinarea nu este „naturala“. Lucru valabil pentru medicina in general, inclusiv acele medicamente asa-zise „usoare“, intrucat cauta sa pareze pericolele bolii, ale accidentelor si ale imbatranirii, care sunt fenomene cat se poate de naturale.

Dar de ce reprosul „contra naturii“ este focalizat pe vaccin? „Am tendinta sa vad aparand in acest argument o anumita tendinta iudeo-crestina a bolii, altadata perceputa ca un chin, o incercare trimisa de catre Dumnezeu“, comenteaza Daniel Floret.

„In aceasta perspectiva, vaccinul este vazut precum o ofensa impotriva ordinii lucrurilor, pentru ca permite accesul la imunitate fara a trece prin suferintele bolii.

Organismele noastre sunt, in mod regulat, victimele atacurilor virale atenuate, care provoaca manifestari benigne sau complet de nedepistat. Astfel, de exemplu, multi adulti sunt imunizati impotriva varicelei fara sa stie. Si este complet natural “, adauga profesorul.



Vaccinul contra hepatitei B poate provoca scleroza in placi?

Nu, chiar daca in anul 1990 au fost semnalate cazuri de scleroza in placi, ca urmare a campaniilor de vaccinare a personalului medical mai intai si apoi a adolescentilor.

„Asta a fost doar o coincidenta“, spune Daniel Floret, care aminteste ca numeroase studii internatio-nale au disculpat vaccinul. Scleroza in placi este o boala de adulti, iar persoanele in cauza si-ar fi declarat boala cu sau fara vaccin. Franta, fiind singura tara care si-a vaccinat adultii pe o scara larga, este astfel si singura tara unde controversa despre vaccin este atat de actuala.

Sa amintim ca hepatita B poate fi fulminanta in cazuri destul de rare, dar ca riscul de a o vedea evoluand spre ciroza sau cancer de ficat este cel care o face problematica. Cu atat mai mult, cu cat ea se transmite destul de repede prin sange si relatii sexuale neprotejate.

Or, se estimeaza ca mai mult de 200.000 de francezi sunt purtatori ai virusului hepatitei B cronice si ca majoritatea lor nu stia acest lucru. Protestele antivaccinare raman totusi foarte ostile in ceea ce priveste acest vaccin.



Vaccinul slabeste imunitatea?

Nu. Prin definitie, vaccinarea tinteste efectul invers: sa intareasca sistemul imunitar. Sa il determine sa produca o aparare ce vizeaza un anumit agent infectios.

Vaccinurile, ca orice produs medicamentos, au efecte secundare. Nu trebuie sa fie administrate decat acelor persoane al caror sistem imunitar nu este slabit de o alta infectie sau o imunodeficienta.

In schimb, indivizii fragilizati de tulburari cronice, cardiace sau respiratorii, mai ales, au tot interesul sa accepte anumite vaccinari (impotriva gripei, de exemplu), intrucat organismul lor este prea slabit pentru a infrunta fara niciun risc boala.

 

Vaccinul poate fi mai periculos decat boala, prin efectele sale secundare?

Nu. De exemplu, vaccinul contra tuberculozei nu este mai periculos decat tuberculoza; la fel este si cazul vaccinului contra difteriei, poliomielitei sau variolei. Nimeni nu se indoieste ca exista maladii grave, poten-
tial mortale sau susceptibile sa lase sechele indelungate.

Aceasta chestiune a riscului a aparut odata cu vaccinurile contra bolilor ale caror complicatii se manifesta pe termen lung (precum hepatita B, care devine cronica in doar 10% dintre cazuri si dureaza 20 de ani pentru a ajunge la stadiul unui cancer de ficat) si contra afectiunilor din categoria rujeola, rubeola, varicela...

Or, rujeola, de exemplu, poate provoca complicatii grave (encefalita sau infectie pulmonara acuta) intr-un caz dintr-o mie.



Vaccinul rujeola-oreion-rubeola provoaca autism?

Nu. Si nici nu ar trebui sa existe controverse despre pretinsa responsabilitate a acestui vaccin in declansarea autismului. Cel care a lansat acest zvon, Andrew Wakefield, practic a facut o frauda. Medicul britanic cauta de fapt sa vanda „teste“ de depistare prin intermediul unei societati pe care o crease pe numele sotiei sale.

In 1998, a reusit sa publice un studiu falsificat, bazat doar pe 12 cazuri, copii carora le traficase dosarul medical. Vaccinarea contra ROR a scazut imediat in tarile anglo-saxone (fara ca autismul sa scada la fel de mult), dar niciun studiu nu a confirmat niciodata afirmatiile lui Andrew Wakefield. Pentru a sti mai multe despre aceasta escrocherie stiintifica, ne putem raporta la ancheta condusa de General Medical Council Britannique (Consiliul general al medicinei) si la ancheta jurnalistului stiintific englez Brian Deer.



Exista mercur sau aluminiu in vaccinuri?


Nu, nu mai este mercur in vaccinuri, in unele cazuri – doar aluminiu. „Mercurul, mai precis o sare de mercur numita tiomersal, era folosita ca un conservant in flacoanele de vaccin multidoze ce serveau la vaccinarea mai multor pacienti“, explica Daniel Floret. „Dar, desi a fost demonstrat ca nu este nepericulos, tiomersalul nu are nicio utilitate in vaccinurile cu doza unica. De aceea, vaccinurile folosite in mod curent in medicina nu mai contin aceasta substanta. “

Aluminiul este un adjuvant care intareste puterea imunizanta a vaccinului. Este in mod special incriminat in sindromul de oboseala cronica, intrucat biopsiile musculare au aratat prezenta granulomilor – niste bile mici – continand aluminiu pe bratul pe care era injectat vaccinul. „Relatia dintre vaccin si prezenta acestor granulomi nu este contestabila“, confirma profesorul Floret.

„In schimb, niciun studiu nu a putut stabili legatura dintre prezenta acestor granulomi si o boala anume, cu atat mai putin sindromul oboselii cronice care loveste organismul la cu totul alte nivele. Coincidenta nu este o dovada stiintifica. Altfel, coincidentele ar permite stabilirea de legaturi intre tot si orice, in medicina ca si in alte domenii ale vietii cotidiene.“


Editare Andreea Radulescu
 

 

 


Bookmark and Share
redimensionare redimensionare trimite prin email printeaza voteaza trimite prin YM voteaza

NOTA ARTICOL

1,00/1


Acorda o nota acestui articol 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

Aproape 8% dintre romanii testati sunt infectati cu virusul Hepatitei C

Ochii cei mai dragi din lume ai tai

Noutati in sanatate - septembrie 2009

COMENTARII ARTICOL

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

CONFESIUNI

Intre iubire si bani

Lipsa de respect...

O dragoste interzisa

SFATUL EXPERTULUI

Cum scap de nevroza?

Ma adresez voua fiindca de mult timp sufar de o lasitate incredibila. Mereu imi fac planuri pe care nu le duc la capat, am mereu teama ca o sa ies pe...

FORUM

CURS FORMARE DIAGNOSTIC SI EVALUARE CLINICA: 8-10 IUNIE. Mod de abordare a unui parinte bolnav DIAGNOSTIC SI EVALUARE CLINICA: 22-24 IUNIE 2012 NOU GRUP DE DEZVOLTARE PERSONALA: 4 MAI 2012

Intra pe forum si comenteaza

SONDAJ

Vezi toate sondajele

Psihologia se asociaza in mintea mea cu:





Vot sau Vezi rezultatele

BLOG

PRAGA, orasul de aur

Intr-o noapte, rabinul din praga a visat ca sub unul dintre podurile vechi ale orasului e ascunsa o comoara. A mers in zori la >>

CELE MAI CITITE DIN ACEASTA LUNA

Ai incredere in tine insati?

Care e coeficientul tau de memorie?

Ce gandesc barbatii despre tine?

Sunteti o fiinta sociabila sau solitara?

Cat de cuceritoare esti?

Reproducerea oricarui material scris sau ilustrativ din acest site este categoric interzisa in lipsa consimtamantului prealabil al editorului.
Copyright © Edipresse A.S. srl