Cat inteleg copiii...

Jucausi, afectuosi si plini de energie, copiii nostri sunt o sursa permanenta de sens si de... surprize. De la draga­la­senia lor naturala pana la „obraz­nicie“ nu este decat un pas. Ni se pare ca sunt inocenti si, de fapt, ei inteleg mai mult decat ne asteptam.

O cititoare ne povesteste: „Imi amintesc de Florin, pe cand avea 10 ani. Pe vremea aceea, il trimiteam sa isi petreaca week-end-ul la o matusa. Sotul meu nu o placea deloc si inventa mereu cate o scuza pentru a evita orice discutie mai de durata cu ea. Dupa aproape un an, copilul dadea semne ca nu este foarte bucuros de acest aranjament. Sigur, noi ne-am gandit ca asa este cel mai bine si nu l-am luat in seama. Pana cand, intr-o seara, cand ne pregateam sa il ducem, a izbucnit: „tata, crezi ca tanti nu stie ca nu o suporti? Crezi ca te crede cand spui mereu ca esti ocupat si nu vii cu noi? Eu de ce nu pot sa spun la fel si sa raman acasa ?“.

Perspicacitatea lor cruda

Parintii au adesea iluzia ca ei, copiii, mai ales cei aflati la varste fragede, nu „inteleg“ eventualele stari conflictuale si probleme din familie. Le este mai comod sa creada ca acestia nu recepteaza criticile la adevarata lor intensitate si nu sunt atenti la subtilitatile adultilor...

Cata eroare! Surpriza apare atunci cand micutii, pe care ii credem absorbiti de o lume a lor, ne arata, prin vorbe, cat de bine sunt conectati la viata adulta. Transformati dintr-o data in judecatori, care te pot lasa cu gura cascata, copiii stiu sa dea replici usturatoare si bine plasate, a­tingandu-i pe cei mari acolo unde sunt mai vulnerabili. Daca in cazul adolescentilor, cei mari se asteapta la remarci acide si dialoguri furtunoase, luarea de atitudine a celor mici ii socheaza. Sa fie nonsalanta, curajul, proasta crestere cele care deranjeaza? Psihologii cunosc mecanismul: adultii digera greu impunsaturile verbale ale copiilor, pentru ca acestea ii ating direct in orgoliu.

Neasteptate si dure, aceste „sageti“ zguduie din temelii portretul parintilor, creat prin raport cu copiii: tatal perfect, de pilda, care reprezinta autoritatea indiscutabila in fata celui mic, „are burta“, „o minte pe mama“, „nu vrea sa isi ia medicamentele“...

Desi se pune ca adevarul iese din gura copiilor, se pare ca aceste replici sunt relevante, mai degraba, pentru intelegerea trairilor emo­tionale ale a­cestora in raport cu cei mari. Ele pot semnifica revolta in fata unui comportament inegal, din punct de ve­de­re moral. Acest lucru se intampla in cazul parintilor, care le impun celor mici norme pe care ei insisi nu le res­pec­ta. Odata cu trecerea timpului, fra­zele du­­re de acest fel sunt mai bi­ne can­tarite si autorii lor sunt mai con­sti­en­ti de motivatiile pe care a­ces­tea le presupun. Si atunci ar fi bine sa ii asculti mai atent...

Sistemul de valori in formare al adolescentilor asteapta cea mai mica ne­con­cordanta in comportamentul a­dultilor pentru a crea o „spartura“. Incoerenta parintilor in aplicarea pe­dep­se­lor, toleranta fata de ei insisi, cand este vorba despre un gest gresit, toa­te acestea reprezinta aspecte de­ru­tante pentru un tanar. Curajos, nedreptatit si avand satisfac­tia ca a de­pistat o inegalitate, a­dolescen­tul are si el replicile lui us­turatoare.

Editare: Irina-Gabriela Buda si Catalina Cristescu
Foto: Guliver/Getty Images

Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii septembrie.