„Molecula fericirii”, un mit?

Zeci de ani, ni s-a spus că deprimarea noastră vine dintr-un dezechilibru chimic la nivelul creierului. Și că antidepresivele ne vor ”repara” și ne vor reda fericirea. Lucrurile nu stau deloc așa, susţine doctorul francez în neuroștiinţe Albert Moukheiber în cartea ”Neuromania. Adevăr și fals despre creier”, tradusă la Editura Trei. Aflaţi din extrasul următor ce știm și ce nu știm despre funcţionarea serotoninei și „pilulelor fericirii”.

De ceva timp te simţi puţin indispus, nu ești bine în pielea ta, petreci tot mai multă vreme în pat, scrolând pe telefonul mobil. Îţi lipsește motivaţia și nu ai chef de nimic. Și dai peste un articol care îţi explică faptul că, de multe ori, când te simţi deprimat fără vreun motiv evident, suferi de o carenţă – nu de vitamine, ci îţi lipsește de fapt „molecula fericirii“, serotonina.

Apa dintre neuroni

Serotonina este un neurotransmiţător fascinant, care domină spaţiul public: scriitorul Michel Houellebecq a folosit-o ca titlu al unuia dintre romanele sale, zilnic suntem bombardaţi cu activităţi care promovează secreţia de serotonină și numeroase antidepresive funcţionează pe principiul inhibării recaptării serotoninei. Ca să explicăm cum acţionează aceste medicamente, să aruncăm o privire asupra funcţionării neuronale. Neuronii noștri comunică prin sinapse care sunt „activate“ de neurotransmiţători. Ne putem imagina că neuronii noștri sunt ca niște fire electrice ale căror extremităţi se află foarte aproape unele de altele, dar care nu se ating, fiind despărţite de o „fantă sinaptică“. Să ne imaginăm apoi că la capătul fiecărui fir se află niște vezicule care conţin apă (aceasta va juca rolul neurotransmiţătorilor noștri). Când un curent atinge capătul unui fir, veziculele eliberează apa prin fântâna sinaptică, iar această apă ajunge în contact cu al doilea fir. Apoi, curentul trece de la un fir la altul. Firul emiţător absoarbe apoi apa din fantă pentru a întrerupe curentul și o pune înapoi în vezicule, așteptând un nou semnal. În corpul nostru, neurotransmiţătorii joacă rolul apei. Ei contribuie la activarea sau inhibarea numeroaselor reţele neuronale pe care le avem. Sinapsele serotoninergice (care comunică pe baza moleculei de serotonină) urmează acest principiu, declanșând sau blocând astfel anumite funcţii, la fel ca și reţelele dopaminergice (bazate pe dopamină), care lucrează împreună cu circuitele bazate pe oxitocină.

Molecula fericirii

Antidepresivele, care funcţionează pe principiul inhibării recaptării selective a serotoninei (IRSS), împiedică sinapsele să recupereze serotonina și astfel „menţin curentul” pe termen lung, compensând un presupus deficit de „moleculă a fericirii”. Depresia sau melancolia ar fi astfel tratate prin reechilibrarea circulaţiei chimice din creierele noastre. Această viziune simplistă a dat naștere unui concept intuitiv și frecvent utilizat, cunoscut sub numele de „dezechilibru chimic al creierului“. Problema acestei ipoteze este că nu are baze știinţifice solide.
De exemplu: antidepresivele acţionează aproape instantaneu la nivel chimic, pe când efectele lor benefice se văd de obicei abia după câteva săptămâni, ceea ce e în contradicţie cu ipoteza dezechilibrului chimic. Mai mult, o persoană care nu prezintă semne de depresie sau de toropeală, dar care ar încerca să își crească nivelul de serotonină prin administrarea unui antidepresiv nu va deveni mai fericită, contrar a ceea ce sugerează numele de „moleculă a fericirii“.
Efecte secundare
Mai mult, anumite circuite serotoninergice ar putea fi, de fapt, implicate în aplatizarea stării noastre de spirit, făcând-o mai puţin vivace. Asta ar explica de ce anumite persoane se simt și mai abătute după administrarea unui antidepresiv. De fapt, inhibitorul acţionează asupra unei mai multor tipuri de reţele serotoninergice, menţinând active și aceste circuite implicate în aplatizarea stărilor pozitive. De asemenea, acest inhibitor poate acţiona inclusiv asupra unor circuite legate de alte funcţii, motiv pentru care medicamentele antidepresive prezintă numeroase efecte secundare (probleme de erecţie sau creștere în greutate).
Avem un număr limitat de neurotransmiţători și fiecare dintre aceștia contribuie la activarea unor funcţii foarte variate. Așadar, da, serotonina este implicată în anumite reţele de reglare a stării de spirit, dar și în altele și în niciun caz nu este cheia fericirii. La aceasta se adaugă faptul că efectele antidepresivelor par să depindă de o mulţime de alţi factori. De exemplu, riscul de suicid asociat utilizării antidepresivelor variază semnificativ în funcţie de vârstă: mai mare înainte de 25 de ani, tinde să devină nul pentru adulţii între 25 și 64 de ani și se inversează după 65 de ani. Este evident că problema relaţiei dintre serotonină și starea noastră de spirit nu este decât o mică parte din puzzle.
Un articol publicat în 2022 de Joanna Moncrieff și colegii săi de la departamentul de psihiatrie al Universităţii din Londra confirmă slăbiciunea epistemică a ipoteticei legături dintre nivelul de serotonină eliberat sau nu în creier și depresie. Joanna Moncrieff ridică de asemenea problema forţei de convingere a ipotezei dezechilibrului chimic din creier. Convins că depresia sa este cauzată de un dezechilibru chimic, pacientul capătă o viziune pesimistă asupra capacităţii sale de a-și controla stările de spirit prin metode non-farmacologice. El va prezenta un risc mai mare de a dezvolta dependenţă de antidepresive, crezând că, fără acest sprijin, creierul său este sortit dezechilibrului.

Explicaţii simpliste

Mitul unei chimii a creierului al cărei dozaj corect ar fi cheia stărilor de spirit și fericirii noastre se păstrează totuși atât în rândul medicilor, cât și al publicului larg. Este incontestabil că inhibitorii de recaptare a serotoninei funcţionează în anumite cazuri, fără să știm însă cu adevărat de ce sau cum. Atunci când un tratament este eficient, nu avem nevoie să înţelegem motivele pentru a-l prescrie. Tratamentele psihiatrice ajută mii de oameni zilnic și reprezintă un instrument central în gestionarea tulburărilor psihice.
Asta nu înseamnă că ipoteza unui presupus dezechilibru chimic este corectă. Un fenomen foarte complex, care scapă controlului nostru, se vede redus la o explicaţie simplistă, intuitivă. Există ceva reconfortant în posibilitatea de a recăpăta astfel controlul: tot ce trebuie să facem este să găsim molecula potrivită și totul va fi mai bine.
Un alt factor care a contribuit la consolidarea ipotezei dezechilibrului chimic este comunicarea companiilor farmaceutice care, în anii 1980, au transformat-o într-un argument de marketing pentru a vinde „pilulele fericirii“. Laboratoarele farmaceutice au renunţat, până la urmă, la acest fals argument, dar industria suplimentelor alimentare l-a preluat. O cutie de 60 de pastile costă aproximativ treizeci de euro… un preţ mult mai mare decât al medicamentelor antidepresive!
Dar de ce am vrea să creștem nivelul de serotonină eliberată câtă vreme nici măcar nu știm dacă suferim sau nu de vreun deficit? Apoi, așa cum am arătat, nu avem nicio dovadă că molecula vândută ne va aduce realmente „fericirea“.

Amigdala și creierul reptilian

Pe baza experienţei de cercetător în domeniul neuroștiinţelor, Albert Moukheiber demitizează poveștile simpliste spuse despre ”creierul reptilian”, despre inteligenţa artificială, despre dopamină și serotonină sau despre amigdală și frică. Aflaţi ce spun cu adevărat neuroștiinţele și știinţele cognitive din cartea ”Neuromania. Adevăr și fals despre creier”, tradusă la Ed. Trei.