Intrebat de ce oamenii nu par sa-si schimbe comportamentul la aflarea vestii ca planeta se incalzeste (care deja nu mai este… „news“), ca omenirea consuma prea mult, ca mai avem aproximativ un deceniu pentru a ne schimba obiceiurile si pentru a lasa copiilor si nepotilor o planeta locuibila, psihologul Daniel Gilbert, profesor de psihologie cognitiva la Harvard, spunea ca explicatia ar fi „gandirea“ pe termen scurt.
Cu alte cuvinte, evolutia ne-a programat sa reactionam intr-o secunda daca suntem amenintati de o fiara sau de foc, sau de valul cel mare.
Dar nu suntem prea sensibili daca pericolul este mai difuz, mai abstract, mai indepartat. Mi se pare o explicatie foarte plauzibila.
Ce este de facut? Campanii de comunicare sa bage oamenii in sperieti? Oare ar avea vreun efect? Ma indoiesc.
Daca suntem programati sa fugim din calea focului, este la fel de adevarat ca mecanismele noastre psihice de aparare ne fac sa fugim de mesajele catastrofiste, care ne pot deprima.
Si atunci? Este oare prea tarziu pentru educatie, acest cuvant devenit un fel de lozinca pentru orice?
Nu as vrea sa colportez aceleasi clisee, deja mesajele ecologiste sunt un fel de vulgata a oricui vrea sa para implicat social.
Dar raman absolut trasnita cand aud oameni cu scaun la cap spunand ca nu are niciun sens sa colecteze separat deseurile menajere, pentru ca oricum este un gest mic, o picatura in ocean.
Sigur ca cel mai la indemana raspuns este ca fiecare gest mic este important. Dar cum sa-i convingi de asta?
Aceasta delasare, ignoranta si lipsa totala de viziune ma fac sa cred ca nu vom iesi prea repede din inapoierea nationala.
Sa nu uitam ca unii fac deja afaceri foarte lucrative din tot ce inseamna ecologie. Sau arta.
Oare de ce ne lipseste viziunea pe termen lung? Si cum sa o cultivam?
Poate ca o suita de mesaje pozitive sunt mai eficiente in a convinge ca este bine sa economisesti apa, ca este mai bine pentru sanatate sa reduci cantitatea de detergenti etc.
Cineva mi-a spus, atunci cand i-am povestit cum alerg eu prin piata dupa legume produse cat mai aproape de Bucuresti (ca sa stiu ca nu au fost supuse tratamentelor chimice de conservare, etc.) ca sunt… snoaba.
Ei, poftim! Credeti ca este un snobism sa vrem sa consumam bio, stiind deja bine ca alimentatia bio ne mai apara de agresiuni chimice? Sau e snobism sa te alimentezi vegetarian?
Statistic, acest stil de viata se coreleaza, intr-adevar, cu o educatie superioara si mijloace materiale. Dar corelatia nu e o cauza.
Cei care aleg acest stil de viata dovedesc o viziune pe termen mai lung decat lungul nasului. Obtuzitatea e oriunde si e la indemana.
Luciditatea e mai greu de gasit. Va invit pe Facebook sa dezbatem daca eco = snob.
