|
 |
Remuscarile au si partea lor bunaO doamna psiholog, in varsta, careia ii vorbesc de „adevarata“ culpabilitate afirma: „Sunt impotriva sentimentului de vinovatie si a remuscarilor!“, si nu este singura. Scutirea de orice astfel de sentiment a devenit una din credintele noastre. Ca si cum aceasta constiinta nu ar putea fi decat una nevrotica, avand in vedere ca se sprijina pe o greseala imaginara. Insa pe langa aceasta culpabilitate „infantila“, exista o alta, „adulta“, datorata unei greseli reale. Te simti vinovat pentru ca esti.
O doamna psiholog, in varsta, careia ii vorbesc de „adevarata“ culpabilitate afirma: „Sunt impotriva sentimentului de vinovatie si a remuscarilor!“, si nu este singura. Scutirea de orice astfel de sentiment a devenit una din credintele noastre. Ca si cum aceasta constiinta nu ar putea fi decat una nevrotica, avand in vedere ca se sprijina pe o greseala imaginara. Insa pe langa aceasta culpabilitate „infantila“, exista o alta, „adulta“, datorata unei greseli reale. Te simti vinovat pentru ca esti. Problema este ca ambele culpabilitati se amesteca in interiorul tau. Jean Piaget a fost cel care, in anii ’30, a studiat pentru prima data, sistematic, felul cum oamenii „invata“ sa se simta vinovati si, de aici, sa construiasca moralitatea care va face sa apara vina atunci cand regulile sunt incalcate. Piaget propune o teorie prin care identifica doua stadii ale dezvoltarii la copii a sentimentului de vina: intre patru si opt ani, se pare ca se formeaza asa-zisa „moralitate a constrangerii“ si ulterior, dupa aceasta varsta, apare moralitatea cooperarii (cu ceilalti, cu regulile comune ale jocului si pedepsirea de catre grup a celui care le incalca). Da, sentimentul de vina se formeaza atunci cand se construieste Supraeul despre care vorbeste psihanaliza. Adica tot acel set de norme si de reguli pe care societatea le impune copilului in cursul dezvoltarii acestuia si care „intra“ in Inconstient, reglandu-ne mai apoi tot comportamentul. Asa o fi? Adevarul este ca ideea pacatului originar a facut ca generatii intregi sa se cufunde in remuscari si sentimente de vinovatie. Si atunci, incerci sa te bucuri de viata in loc sa te pedepsesti. Pana in ziua in care… „A face rau inseamna sa-i faci rau cuiva, sa ii provoci o suferinta“, afirma filozoful Paul Ricoeur. „Daca te pui in locul celuilalt, vei privi culpabilitatea ca pe un sentiment sanatos si pozitiv.“ Dar ce spun cei care l-au experimentat? „Sentimentul de culpabilitate este intotdeauna negativ daca il lasi sa te stapaneasca“, spune Luiza, 36 de ani, proiectant. Partea interesanta este preluarea responsabilitatii dupa propriiile tale valori.“ Ea povesteste o intamplare aparent banala, o amintire din India: „Ne-au servit cu ceai cu unt. Un gust oribil! Mi-am varsat usor ceasca intr-un ghiveci cu flori, si o parte s-a scurs pe caietul unui tanar calugar, care invata sa scrie. N-a vazut nimic, si eu n-am zis nimic… Dar nu am uitat in anii care au urmat aceasta intamplare. Fara indoiala, pentru ca relatia mea cu locuitorii acestei tari conta mult pentru mine.“ Poate si pentru ca – mai ales – „greseala“ nu fusese asumata si nici marturisita... Editare de Iuliana Alexa Citeste continuarea in revista Psychologies, editia lunii aprilie.
Cuvinte cheie:
revista psychologies, editia aprilie 2010, remuscari, dezvoltare persoanla, jean piaget, supraeu, psihanaliza
|
|
|
|||||||||||||||
