Vroiam un viitor dar niciunul nu il avea
Acum 3 ani jumatate am cunoscut un baiat, eram in liceu, pana atunci ma indragosteam zilnic dar niciodata nu tinea, nu stiu ce a avut el asa special incat sa il iubesc asa nebuneste si acum. Toate bune, amandoi eram topiti unul dupa altul, dragoste mare, dupa 6 luni de relatie ne-am inceput viata sexuala amandoi, am zis ca asta va face totul perfect, ca ne vom forma amandoi, asta imi dadea incredere ca era si el ca mine.
DUPA un an au inceput problemele, parintii lui nu m placeau, apoi din ce in ce mai rau, incat si el se comporta ciudat, ma facea fraiera, proasta... se uita urat la mine, iar eu plangeam mereu, in plus vroiam un viitor dar niciunul nu il avea, nu aveam unde sta decat sa vina el la mine, imi doream mai mult, il vroiam de tot, as fi vrut sa ne casatorim, dar nu aveam cum, nu am fi avut unde sta.Atatea piedici, era din ce in ce mai rau, el desi mai incerca sa ma injoseasca, era totusi foarte bun cu mine, mi-a cumparat calculator si multe altele, doar ca eu vroiam mai mult sa ma iubeasca si prin gesturi tandre.
[...]
Nu cred ca am vazut pana acum baiat mai bun ca el, cel putin acum e in stare de orice, dar eu sunt terminata psihic, nu pot concepe ca barbatul iubit dupa mine sa se fi atins de alta, mai ales sa nu mai fiu unica din viata lui. Ce sa fac, il vreau asa mult si nu pot traii cu gandurile alea, ne iubim dar nu stiu cum sa imi revin, sa inteleg ca sunt unica in felul meu si ca va fi bine, imi inchipui ca daca ramanem imreuna daca nu va merge si eu voi ramane asa depresiva si mereu cu regretul ca as fi putut fi singura din viata lui. Ajutati-ma.
Carmen , 24
Raspunsul psihologului
Cred ca sunteti intr-o etapa idealista, naivo-copilareasca, in care sentimentul de unicitate predomina si este dus la extrem. Nevoia de unicitate o avem si o cautam, dar realitatea inconjuratoare ne face sa vedem ca pentru a castiga acest statut sunt necesare multe eforturi si se pierde din vedere esenta acestui fapt.
Suntem unici si diferiti unii de altii si fiecare are ceva aparte, iar a primi incredere si siguranta TOTALA de la o alta persoana este greu, aproape imposibil, de obtinut. Aceasta dragoste de care vorbiti este o dragoste adolescentina, o dragoste romantica, ca in filme, ca in basme. Nu vreau sa va distrug aceasta lume feerica dar pentru a face fata realitatii, cu emotiile si sentimentele pe care le descrieti – ele sunt reale, va trebui sa o mai nuantati, sa ii reduceti din stralucire si din idealism.
Asta nu presupune ruperea totala de ideea de romantism, de a face diverse lucruri dragutze, nu , in nici un caz. Nu incerc sa distrug romantismul, ci doar sa spun ca el este pentru filme si pentru romane de dragoste. Dragostea nu insemana asta si nici nu se confunda cu asta. Cand doi oameni sunt indragostiti unul de altul fac apel la tot felul de semne, de acte, de momente romantice, asa este firesc, dar pentru ca acea dragoste sa dureze este nevoie de mult mai mult.
Aici m-as opri din ‚teorie’ si as introduce cateva fragmente din scrisoarea dv in care spuneati ca ati fost jignita, injosita, facuta fraiera. Cu astea ce ati facut? Le-ati uitat? Cum poate un barbat sa mai fie considerat iubitul dv, alesul dv in aceste conditii si sa mai sperati de la el ca va fi bun, cald, iubitor. Ma intreb asta pentru ca pare ca alegeti sa rememorati doar ceea ce va convine dv, fie ca e de bine, fie ca de rau, toate acestea depinzand doar de ceea ce va convine dv in acel moment.
Cred ca acum, intr-un fel ati ajuns sa raspundeti la santajul initial printr-un alt santaj emotional. Cand si cum prietenul dv nu face, nu corespunde cu ceea ce va doriti sa il „corectati” asa cum va „corecta” si el in trecut. Se joaca ceva in acest fel, e ca un joc in cerc in care rolurile de victima si de calau sunt intersanjabile. Urmeaza doar ca scenele sa se schimbe la un moment dat.
Singurul fel in care ati putea iesi din acest cerc este sa nu mai jucati dupa aceste reguli si sa va vedeti cu adevarat ceea ce ganditi si simtiti fata de acest barbat asa cum este el acum pentru ca ceea ce este sigur este faptul ca trecutul nu poate fi modificat, la fel cum nici el nu poate fi modificat, schimbat. Desi suna foarte idealist, credinta unicitatii ramane inca o tinta greu de atins si nici nu cred ca este una echilibrata psihic, matura.
