Now Reading
Divortul – capat sau inceput de drum?

Divortul – capat sau inceput de drum?

Revista Psychologies

Divortul este aspectul la care se gandesc cel mai putin doi indragostiti atunci cand decid sa se casatoreasca. Pentru ca o relatie incepe din prietenie sau dragoste, iar mai apoi se transforma in prietenie sau in cenusa. Care sunt motivele divortului si ce putem face cand am ajuns in aceasta etapa?

 

Motive care pot duce la divort 

– unul din parteneri si-a gasit o noua relatie;

– unul sau amandoi partenerii au ajuns la concluzia ca este mai bine sa se desparta dupa nenumarate certuri;

– unul dintre parteneri a crescut foarte mult din punct de vedere al carierei sau al rolului social si acum i se pare ca persoana de acasa nu il mai reprezinta;

– macar unul dintre parteneri s-a schimbat foarte mult din cauza: jobului, familiei de origine, prietenilor sau anturajului in general si a decis ca este mai bine sa fie singur sau sa isi caute pe altcineva;

– unul dintre parteneri are o relatie extraconjugala care i se pare mult mai buna decat ceea ce are acasa.

Concluzia ar fi ca divortul poate avea ca radacina urmatorii factori: jobul, familia de origine, prietenii ca si contributie externa.

Din punct de vedere intern: lipsa de comunicare, planuri de viata diferite, hobby-uri diferite, prieteni diferiti, timp prea mult sau prea putin petrecut impreuna.

 

Cum explicam celor mici ca parintii divorteaza

In functie de varsta copiilor si de modul in care cei doi vor dori sa se implice mai mult sau mai putin in viata copiilor. O prima regula este: chiar daca nu mai suntem sot si sotie, ramanem parinti si in calitatea noastra de parinti trebuie sa facem ce este cel mai bine pentru copii.

 

Deci trebuie stabilit clar:

– la cine raman copiii;

– programul zilnic, de vacanta, de sarbatori religioase si de onomastici;

– implicatiile financiare ale ambilor parinti, care sa fie gandite pentru a satisface toate cerintele copiilor;

– planul general de viata al copiilor: ce scoala vor urma, ce pregatire suplimentara, sportul potrivit. Cine ii ia si cine ii duce la: scoala, sport, control medical etc.

 

Este bine ca aceste reguli sa fie stabilite impreuna cu un psiholog. Daca nu, parintii pot merge intr-un spatiu public pentru a fi nevoiti sa pastreze un limbaj si un ton corect. De asemenea este bine sa isi noteze ce au stabilit.

Dupa ce am clarificat cele de mai sus, chiar daca nu in proportie de suta la suta putem vorbi despre ce si cat le spunem copiilor, astfel incat acestia sa sufere cat mai putin.

Cu cat regulile enuntate mai sus sunt mai bine stabilite si parintii se implica mai mult, cu atat le va fi mai usor copiilor.

Este bine sa le vorbim despre faptul ca nu mai suntem impreuna, dar ei vor ramane preocuparea noastra principala, ca vor avea parte de toata atentia si afectiunea noastra.

Sechelele divortului pot fi multe, in functie de motivul divortului si de dependenta: afectiva, sociala, financiara dintre cei doi.

In general dupa divort vorbim despre depresie, anxietate, lipsa dorintei de a mai face ceva, teama de a nu ne putea descurca, plans, somn agitat sau lipsa somnului, bulimie sau anorexie, prieteni care ne parasesc sau care vin sa ne spuna ca se asteptau la asa ceva, alcoolism, senzatia ca nu stim ce sa mai facem si incotro sa ne indreptam.

 

Solutii in caz de divort

– Apelarea la un specialist: psiholog sau psihiatru;

– Rabdare, sa nu uitam ca peste un soc nu se poate trece imediat, si uneori timpul este cel mai bun medic;

– Un sport care ne mai indeparteaza cu gandul de la situatia prin care trecem;

– Un film bun, o discutie cu prietenii, o carte pe care am citit-o candva sau una noua despre care am auzit de curand;

– Un plan nou de viata in care sa ne trecem pe o foaie de hartie impartita in doua care sunt problemele despre care consideram ca ne pot depasi iar pe cealalta jumatate in dreptul problemei, o posibila rezolvare sau resursele pe care le avem sau pe care ne putem baza.

 

De exemplu:

Probleme Solutii
Banii pentru pregatire suplimentara Salariul meu
Bani pentru sport Salariu partener lunar (pe data de 20)
Timp pentru temele copiilor O rog pe mama sa ma ajute
O sa raman singur/a Am prieteni: Ioana, Sergiu… Si deja stiu si pe cineva care ma place…

 

Norman Mailer spunea ca in casatorie exista patru stadii: perioada romantica, casatoria, copiii si divortul. Divortul poate fi capatul sau inceputul unui drum poate mai bun decat cel pe care ai fost pana acum…

 

Autor: Constantin Cornea, psihoterapeut, Clinica Psievolution (www.psievolution.ro)

Foto: Shutterstock, Divorce process concept

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top