Pe mine ma revolta multe in aceasta societate, dar mi-as dori ca baiatul meu sa schimbe lumea lui. Sa nu sufere de molima numita prostie, indolenta.

Auzind de experimentul de la Geneva, mintea mea a reactionat ca in fata unui adversar. Un adversar care isi indreapta simultan atacul spre fiecare dintre noi fara a ne da nici cea mai mica sansa de riposta sau aparare.

Asa este, suntem nemultumiti de multe si facem prea putin din ceea ce ar trebui si prea mult din ceea ce nu conteaza. Eu vreau sa cred ca imi voi ajuta copilul sa participe la schimbarea lumii; dar asta inseamna sa ma schimb eu intai.

Inainte de a ne intreba daca...?, ar trebui sa ne intrebam daca LUMEA doreste sa fie schimbata. Poate ne place sa ne complacem in rautatea care ne inconjoara, in egoiosm.

Predam deja stafeta? Ne spalam pe maini si " luam lumea in palme " spunand - uite, noi am distrus destul, am terfelit tot ce se putea terfeli, am injurat pana ne-au secat cuvintele de ura si neputinta, am scuipat in stanga si dreapta si imprejur...

Copiii ar putea schimba lumea, asta doar daca vom sti sa le insuflam notiunile de baza. Chiar ieri am intalnit 3 viitori adolescenti care au reusit sa ne faca tara de ras in fata unui grup de straini...

Aceeasi problema si-o puneau probabil si inaintasii nostri vis-a-vis de noi iar rezultatul este ca noi am schimbat lumea. Am distrus tot ce se putea distruge, am fortat natura dincolo de orice limita, ne-am compromis inteligenta, ne-am minimalizat puterile creative...

Deloc amintiri... Deloc copilarie... N-am reusit niciodata sa definesc copilaria. Poate ca nici nu am intrezarit-o macar. Poate ca nici macar suflul ei nu l-am simtit. Poate ca nici nu am trait-o.

Da, vor schimba lumea, insa daca schimbarea va fi buna sau rea, depinde si de noi, de ceea ce ii invatam, de modul cum le prezentam realitatea. Trebuie sa-i prezinti faptele asa cum sunt, sa-i asculti punctul de vedere, sa-l lasi sa judece singur...