Cat va fi de greu in viata mama este langa tine. N-o trata „ca pe un caine” caci ea te-a adus pe lume.

Implinesc in curand 24 de ani si inca am des senzatia insuportabila ca trebuie sa ma treaca cineva strada. Sunt furioasa pe voi ca mi-ati alimentat aceasta nevoie de a fi permanent ajutata si mai tare ma infurie gandul ca inca ma port ca o fetita scultatoare desi constientizez ca acest comportament nu e autentic si imi face rau.

Imi pare rau ca au trecut atatia ani de cand nu ne-am vorbit. Imi pare rau ca am ales sa te urasc in sufletul meu buimac de adolescenta cand ai hotarat sa iti refaci viata, dupa moarte tatei. Te-am judecat aspru si ti-am aruncat cuvinte urate fara sa gandesc mai mult la cei 18 ani ai mei. Stii bine ca aveam o relatie minunata cu tatal meu si ca moartea lui m-a lasat aproape invalida sufleteste. Pot zice ca acel handicap nu mi-a trecut vreodata si poate ca decizia mea de a ridica un zid fata de tine a ajutat la evolutia lui.

A trebuit sa plec printre straini ca sa imi dau seama cat de apropiati sunteti si mi-ati fost mereu. Abia iesita din adolescenta rebela, pot zice ca nu am avut timpul sa ne imprietenim din nou, sa putem sa ne simti aproape asa cum mi se parea ca eram in copilarie.

Va multumesc pentru ca m-ati dorit si pentru ca m-ati iubit. Sunteti singurii parinti pe care ii cunosc si va sunt recunoscator pentru tot.

Sunt multe lucruri pe care nu le spunem, pe care le consideram normale si de la sine intelese, cum ar fi “Te iubesc”.

Imi pare atat de rau pentru felul in care m-am purtat cu voi in adolescenta. A trebuit sa treaca insa atata timp pentru ca sa-mi dau seama cat de mult am gresit.