Corpul femeii are nevoie de acceptare necondiționată, iar problemele, înțelegere. Despre chirurgia estetică ginecologică – științific, cu înțelegere și respect


Într-o societate în care estetica a devenit un subiect mainstream, există un teritoriu al acesteia insuficient explorat. Un domeniu estetic care este mai mult despre funcționalitate, vindecare, confort și redobândirea unei relații firești cu propriul corp: chirurgia estetică ginecologică. Vorbim despre acest subiect cu Dr. Maher Karim, medic primar Obstetrică și Ginecologie, supra-specializat în Chirurgia estetică ginecologică.
Chirurgia estetică ginecologică poate sugera, aparent, o soluție estetică și atât. În realitate, este o specialitate care repară si care aduce soluții integrate pentru probleme complexe care au dus la disfuncționalitatea aparatului genital feminin.
Ce probleme rezolvă Chirurgia estetică ginecologică?
Chirurgia estetică ginecologică adresează unor probleme reale, funcționale, cu repercursiuni psiho-emoționale. Nu vorbim doar despre nemulțumiri de ordin estetic, ci despre situatii precum:
- hipertrofia labiilor mici, o problemă care dă disconfort zilnic și poate împiedica purtarea unor haine, prcaticarea sportului sau disfuncții în viața intimă;
- modificări post-naștere – la nivelul peretelui vaginal sau al labiilor – lucru care afectează tonusul, senzațiile și încrederea în sine;
- cicatrici sau asimetrii – cicatrici sau asimetrii rămase în urma unor intervenții, traumatisme sau epiziotomii care provoacă dureri la contactul sexual;
- uscăciune vaginală și pierdere de elasticitate, în special în postmenopauză;
- nevoia de reconstrucție post-oncologică – pentru paciente care au trecut prin tratamente invazive, dar își doresc să se reconecteze cu feminitatea lor.
Dr. Maher Karim: “În spatele fiecărei intervenții, am descoperit de fiecare data că există o poveste personală. Consecințele acestor probleme, la care soluția este una destul de accesibilă și ușor de rezolvat afectează calitatea vieții unei femei și bineînțeles, și relația de cuplu. Scopul acestei chirurgii este de a reda acesteia controlul asupra propriei identități corporale — într-un mod echilibrat, sigur și documentat științific.”
Chirurgia estetică ginecologică se adresează tuturor femeilor, indiferent de statut, obiceiuri de viață sau vârstă.
O altă idee populară, sau o aparență a acestei specialități este că procedurile estetice ginecologice se adresează doar anumitor femei, care au vârsta, profilul sau un anumit stil de viață. În realitate, este o problemă care nu face diferența între femei; singurul lucru care face diferența este accesul la infiormația că există soluții care le-ar putea scăpa de disconfortul zilnic.
Dr. Maher Karim: Chirurgia estetică ginecologică nu vine doar în întâmpinarea femeilor care doresc să își îmbunătățească aspectul estetic al zonei genitale, ci mai ales a celor care se confruntă cu disconfort la nivel genital sau cu un act sexual degradat din punct de vedere senzorial. Sunt probleme care pentru multe femei reprezintă subiecte tabu, însă în lipsa unei conversații deschise, care să informeze asupra soluțiilor, devine un fenomen care duce la scăderea încrederii în sine, la scăderea libidoului și astfel, la deteriorarea calității vieții. Femeile care aleg Chirurgia estetică ginecologică o fac din nevoia de a-și recupera o parte din ele – fie că este funcționalitaea, fie încrederea sau aspectul fizic.
Deficitul de vitamina D și impactul asupra sănătății aparatului genital feminin
Este un lucru bine știut că un nivel insuficient de vitamina D3 determină dezechilibre importante la nivelul organismului. Aparatul genital feminin nu face excepție. Carența de vitamina D3 joacă un rol esențial în menținerea echilibrului hormonal, în susținerea imunității locale și în integritatea țesuturilor epiteliale și musculare.
Dr. Maher Karim: “Deficitul de Vitamina D3 poate favoriza uscăciunea vaginală, scăderea elasticității și tonusului perineal, precum și apariția infecțiilor recurente prin afectarea barierei mucoase și a florei vaginale. De asemenea, poate contribui la disconfort în timpul actului sexual și la o recuperare post-partum sau post-chirurgicală mai lentă, din cauza influenței asupra metabolismului colagenului și regenerării tisulare. Astfel, menținerea unui nivel suficient de vitamina D3 precum și menținerea unui ritm de viață echilibrat, cu somn suficient pe timp de noapte sunt aspecte deosebit de importante pentru funcționalitatea și confortul zonei intime feminine. “
Chirurgia estetică, între mainstream și terapeutic
Chirurgia estetică a o modă iar în anumite sfere sociale, chiar isterie, care a dus la o aventură chirurgicală fără sfârșit. Multe persoane au început cu intervenții mici, după care au urmat o mulțime de altele, care nu au adus neapărat la satisfacție.
Dr. Maher Karim: “Chirurgia estetică ginecologică este diferită, din cel puțin două motive: în primul rând, problema nu este la vedere, este intimă, și la propriu și la figurat. În al doilea rând, motivul care te trimite la medic este unul de ordin funcțional. Altfel spus, Chirurgia estetică ginecologică aduce beneficii capacității tale de a fi tu însăți și te ajută să îți recapeți libertatea de mișcare. “
O conversație care trebuie normalizată
De ce multe femei evită să vorbească despre problemele intime? De ce există încă prejudecăți cu privire la dreptul de a te bucura de viața sexuală? Pentru că este un subiect nesaturat, insuficient abordat, despre care mulți dintre noi avem doar preconcepții.
Dr. Maher Karim : “Normalitatea începe acolo unde începem o conversație. Cu onestitate, cu asertivitate, fără prejudecăți. În secolul în care trăim, calitatea vieții este optimizată în cele mia mici detalii. Este un paradox că încă există o reticență și că femeile nu se pot simți în siguranță să discute deschis despre problemele lor intime . Schimbarea trebuie să se producă prin și cu ajutorul instrumentelor de comunicare, cele care domina spațiul informațional al erei noastre. “
Educația joacă un rol important în domeniul sănătății. Medicina evoluează și este important ca progresul să fie transferat în viețile noastre pentru o calitate a viețiisuperioară.
Dr. Maher Karim este absolvent al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Doctor în Științe Medicale (2010) și Master în Chirurgie estetică și reparatorie genitală. Cu o experiență de peste 20 de ani și peste 8.000 de intervenții efectuate în domeniul Chirurgiei estetice ginecologice, Onco-Ginecologie și Chirurgiei mamare, Dr. Karim deține multiple supra-specializări în domenii chirurgicale precum: Chirurgie ginecologică oncologică, Chirurgie estetică ginecologică și Chirurgia sânului.