Psihoterapia: mai mult decât o soluție în momente de criză
De multe ori, psihoterapia e văzută ca o „ultimă soluție”. Când nu mai poți. Când medicii nu găsesc explicații. Când depresia, despărțirea sau burnout-ul te pun la pământ.
Și da, e adevărat: mulți oameni ajung în terapie atunci. Iar eu îi primesc cu blândețe și răbdare. Dar psihoterapia nu este doar pentru suferință profundă. Este și pentru acea șoaptă interioară care spune:
- „Viața mea e ok… dar lipsește ceva.”
- „Am de toate… dar nu mă bucur.”
- „Funcționez… dar nu mă simt viu/ă.”
Psihoterapia este pentru tine dacă:
- simți că ai blocaje, dar nu știi de unde vin
- îți merge bine în carieră, dar în adânc lipsește sensul
- trăiești într-o relație „bună”, dar nu simți adevărata apropiere
- te întrebi uneori: Asta e tot?
- vrei să-ți trăiești viața nu doar corect, ci autentic
De ce să mergi la psihoterapeut chiar dacă „nu e grav”
În cabinet am văzut transformări uimitoare venite nu din crize, ci din curiozitate. Oameni care au spus:
- „Nu vreau să aștept până se strică ceva.”
- „Vreau să mă cunosc, nu doar să mă repar.”
- „Simt că pot mai mult, dar nu știu cum să ajung acolo.”
Terapia devine atunci un drum blând, așezat, dar profund. O călătorie spre sine.
Psihoterapia ca act de curaj și iubire de sine
A merge la psiholog nu e un semn de slăbiciune. E o declarație de iubire față de tine.
E felul în care spui:
- „Merit să mă cunosc.”
- „Merit să fiu bine.”
- „Merit să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc.”
În cabinetul de psihoterapie, poți pune în cuvinte ceea ce nu ai spus niciodată. Poți întreba fără rușine. Poți simți fără teamă.
Și da, îi felicit pe toți cei care ajung în cabinetul unui psiholog — pentru curajul de a alege mai bine pentru ei înșiși.
Nu trebuie să justifici suferința. Nu trebuie să fii în cădere liberă. E suficient să vrei ceva mai viu. Mai autentic. Mai… tu.
Pentru că uneori nu e nevoie să te doară viața ca să începi să o simți cu adevărat.
Exercițiu de reflecție: ce ai face dacă ai avea curaj?
- Găsește un loc liniștit și ia o foaie de hârtie.
- Scrie, fără cenzură:
- Dacă aș avea curaj, ce aș schimba în viața mea?
- Ce parte din mine așteaptă să fie văzută, auzită, ascultată?
- Ce mi-e teamă să simt… și de ce?
- Ce s-ar schimba dacă aș merge la psiholog chiar acum?
Nu trebuie să fie „frumos” sau „corect”. E doar sufletul tău care începe să vorbească.
