Dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar – profesorul, arhitectul inteligenței emoționale

Dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar este prima și cea mai importantă misiune a educației timpurii. Înainte de litere și cifre, copilul are nevoie să înțeleagă ce simte, cum să exprime emoțiile și cum să le recunoască pe ale celorlalți. Ca profesor și părinte, am descoperit că inteligența emoțională este fundația pe care se construiește personalitatea copilului. Iar profesorul – cel care petrece zilnic timp cu micuții – devine adevăratul arhitect al acestei fundații.

De ce dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar este prioritară

Importanța dezvoltării inteligenței emoționale este un fapt pe care l-am descoperit cu mulți ani în urmă, când, tânără profesoară fiind, am devenit şi mamă, fapt ce mi-a îmbogățit perspectiva necesității dezvoltării laturii emoționale a copilului. Mai în glumă, mai în serios, îi spuneam soțului meu că m-am „umanizat”.

Am înțeles mai bine cât de important este să deții acea ştiință de a îndruma, de a sprijini, de a dezvolta latura emoțională a copilului. Inteligența emoțională reprezintă fundamentul dezvoltării personalității copilului, aşa cum pentru un arhitect siguranța utilizării unei clădiri o reprezintă fundația acesteia. Recunosc faptul că am fost crescută şi educată pe principii în care partea emoțională nu prea era băgată în seamă nici acasă, nici la şcoală, şi da, am ajuns un om cu bun simț, educat, empatic, cu o personalitate echilibrată, dar sigur mi-ar fi prins bine un pic mai multă îndrumare. Sigur că este nevoie ca în paralel cu dezvoltarea emoțională să realizăm şi dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, a creativității, a stimei de sine şi lista poate continua.

Cum sprijină profesorul dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar

Privitor la tehnicile de dezvoltare emoțională, acestea trebuie să însemne acțiuni concrete, realizabile în grădiniță şi aici aş da un exemplu de tehnică numită „Cum mă simt?”. La intrarea în grădiniță, copiii, au posibilitatea să aleagă un emoticon care să corespundă cu starea lor de la acel moment,  care poate fi de veselie sau de tristețe, de calm sau de agitație, etc. Ei vor pune emoticonul pe o tablă în dreptul numelui lor. Ulterior vor trebui să spună în câteva cuvinte de ce au ales acel emoticon. În acest fel vor învăța să recunoască, dar şi să-şi numească emoțiile.

În fapt, ce dorim noi educatorii să obținem de la aceşti copii? Ne dorim să-şi conştientizeze emoțiile lor, dar şi pe ale celor din jur, să-şi dezvolte empatia, să-şi dezvolte procesele de autoreglare a comportamentului, să-şi gestioneze frustrările, să respecte regulile sociale, să-şi facă prieteni.

Rolul familiei în dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar

Închei cu o ultimă, dar esențială idee şi anume că nimic din toate acestea nu este posibil de înfăptuit, la nivelul dorit, fără un parteneriat cu familia copilului. Mărturisesc că am fost tentată să scriu „parteneriat strategic”, atât de prezent în „narativul colectiv”! Trebuie să ne şi amuzăm puțin!

Concluzie

Profesorul nu formează doar minți, ci modelează suflete. El este arhitectul dezvoltării emoționale a copilului preșcolar, cel care îi învață pe cei mici să-și recunoască emoțiile, să le exprime cu blândețe și să construiască relații sănătoase.

Când un copil învață să spună „Sunt trist azi” sau „Mă bucur că te văd”, el nu doar comunică – ci își dezvoltă umanitatea.